plimbare
-
O nouă atracție pentru sibienii care vor să se plimbe în natură: Direcția Silvică vrea să amenajeze trasee tematice prin pădureDirectorul Direcției Silvice Sibiu, Ilie Troancă, a anunțat într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului că una dintre provocările principale ale anului 2023 pentru instituția pe care o conduce o reprezintă amenajarea unei poteci turistice, un traseu prin pădure, dedicat iubitorilor -
Patru bucureşteni care figurau în carantină la domiciliu prinși de jandarmi la plimbare prin AradPatru bucureşteni care figurau în carantină la domiciliu au fost depistaţi de jandarmi în Arad, aceştia fiind amendaţi cu 2.000 de lei fiecare. ”În noaptea de sâmbătă spre duminică, puţin după miezul nopţii, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu -
Ultimul Transilvanian Brunch din acest an: se va servi mâncare locală de sezonPorumbacu de Sus este gazda ultimului Transilvanian Brunch, programat la finalul acestei săptămâni, în 26 octombrie. Pe lângă mâncarea pregătită de bucătăresele satului, se vor organiza plimbări și ateliere de creație. Evenimentul se va desfășura la Porumbacu, nr. 295. La -
Trenul de la CibinFest: „E mai mult pentru copii”CibinFest va încheia serile de petreceri bavareze sâmbătă, 28 septembrie cu trupa Spatzen 2000. În jurul cortul de „Oktoberfest” au fost amplasate mai multe căsuțe cu mâncare, must și obiecte vestimentare. De asemenea, au fost amenajate mai multe zone de -
Cea mai amplă plimbare cu animalul de companie din Sibiu se lasă cu premiiEvenimentul „Cea Mai Amplă Plimbare cu Animalul de Companie” din Sibiu va avea loc și anul acesta, primul eveniment fiind un real succes. Este vorba despre o plimbare lejeră în Parcul Sub Arini care are scopul de a îmbunătăți calitatea -
Cea mai mare plimbare cu animalele de companie, la SibiuToți cei care au prieteni blănoși sunt așteptați sâmbăta viitoare la o super-plimbare cu animalele de companie, prin parcul Sub Arini. Plimbarea va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, atunci când în toată lumea se celebrează Cea Mai Amplă Plimbare Cu -
Plimbare și brunch prin Munții Cindrel, pentru o cauză nobilăSibienii care vor să facă o faptă bună și puțină mișcare în același timp, sunt așteptați duminică, 8 iulie, la o plimbare pe potecile nemarcate ale munților Cindrel. Echipa MountainGuide-Sibiu se alătură strângerii de fonduri pentru Prima tabără De Poveste, -
Am mers cu Tursib-ul în poate cele mai grele zile din an. Experiență neplăcută de la o stație la altaZilele acestea, când în Sibiu s-au înregistrat temperaturi de aproape minus 30 de grade Celsius și căderi mari de zăpadă, am lăsat mașina acasă și am vrut să văd cum face față Tursib-ul condițiilor extreme. Au fost poate cele mai -
Președinta Consiliului Județean: Există o problemă cu pista de biciclete spre Rășinari. Facem una și spre Ocna SibiuluiDaniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a declarat pentru Turnul Sfatului că intenționează să demareze proiectul construcției unei noi piste de biciclete care să lege Sibiul de stațiunea Ocna Sibiului. Proiectul va demara în perioada imediat următoare, în faza de -
FOTO – Cea mai frumoasă plimbare cu sania din SibiuMuzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului propune turiștilor și sibienilor care aleg să-l viziteze în week-end probabil cea mai frumoasă plimbare cu sania din Sibiu. Este vorba despre o sanie din lemn masiv, construită în muzeu după un model -
Tură în Natură inaugurează un nou traseu cicloturistic. Cine iese la plimbare?Reprezentanții asociației Tură în Natură anunță inaugurarea unui nou traseu cicloturistic, intitulat „Drumul Sării – Țara Secașelor”, și invită la o plimbare cu bicicleta pe toți sibienii dornici de o plimbare. ”Traseul este unul extrem de frumos și așa cum













