politia
-
Accident în zona centrală a Sibiului: Două persoane au ajuns la spital, după ce un șofer nu a acordat prioritate în intersecțieUn accident de circulație a avut loc luni dimineață, la intersecția dintre strada Dârstelor cu Aleea Filozofilor, două persoane fiind rănite în urma impactului. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un -
Accident pe strada Reconstrucției. Un șofer a dat cu mașina peste scuterul din fața luiUn accident de circulație a avut loc luni după-masă pe strada Reconstrucției din municipiul Sibiu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că ”în timp ce conducea un autoturism pe strada Reconstrucției din municipiul Sibiu, -
Trei tineri din Arpașu prinși cu mașinile pline cu lemn furat. Poliția a deschis dosar penale și a indisponibilizat mașinilePolițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat duminică seară trei tineri, în vârstă de 17, 18 și 22 de ani, domiciliați în localitatea Arpașu de Sus, în timp ce au sustras în mod ilegal -
Percheziții în Șelimbăr, într-un dosar penal de fals în înscrisuri, uz de fals și abuz de încredere. Poliția a sechestrat o mașinăPolițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Sibiu au efectuat joi două percheziții în Șelimbăr, într-un doar în care o femeie este acuzată că ar fi realizat mai multe falsuri pentru a obține bunuri materiale. Dosarul penal -
Accident lângă Piața Cibin: Două mașini implicate, trafic îngreunatTraficul este îngreunat vineri dimineață în zona Pieței Cibin, în urma unui accident de circulație. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Reconstrucției, o femeie în vârstă -
Accident mortal în această dimineață, la marginea SibiuluiUn accident de circulație încheiat cu moartea unei persoane a avut loc duminică dimineață, pe autostradă, la marginea Sibiului, în zona Cristian. Conform Poliției, ”în timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a se stabili, un sibian în -
Control al Poliției Sibiu, alături de RAR, la motocicliștii și șoferii cu tobe sport și modificări neomologate: 37 de verificări și 51 de sancțiuniPoliția Sibiu, alături de specialiștii RAR, au efectuat vineri seară o acțiune în oraș, vizând în special motocicliștii și șoferii cu tobe sport sau modificări neomologate. În cadrul acțiunii au fost controlate 37 de autovehicule, fiind aplicate un număr total -
Trafic blocat vineri dimineață pe DN 1, între Sibiu și Brașov. A luat foc un camionCirculația rutieră este blocată vineri dimineață pe DN 1, între Sibiu și Bașov, în urma unui incendiu la un camion. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 Brașov – Sibiu, la kilometrul 246, în zona -
Trafic restricționat pe DN14, lângă Copșa Mică. Un TIR a rămas blocat pe drumInspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță că traficul este restricționat marți dimineață, lângă Copșa Mică, după ce un TIR a rămas blocat în drum. „La această oră traficul rutier este restricționat pe DN14 km 48, la ieșirea din localitatea -
Aproape unul din doi șoferi opriți de Poliție în weekend a primit amendă. Poliția Sibiu: Au fost reținute 13 permise de conducerePolițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat, în weekend, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și ai Direcției Sanitare Veterinare, o serie de controale și verificări pe tronsoanele de autostradă aflate în competență. -
Percheziţii într-un dosar de tăinuire şi înstrăinare a două autoturisme, date în urmărire în Franţa şi Italia. Doi sibieni au fost reținuțiPoliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au efectuat, marţi, patru percheziţii domiciliare în judeţele Sibiu şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar de tăinuire şi înstrăinare a două autoturisme, -
ACTUALIZARE Accident pe strada Nicolae Iorga, în zona Cedonia. Două persoane lovite de mașinăUn accident de circulație a avut loc marți, în jurul orei prânzului, pe strada Nicolae Iorga din Sibiu. În urma impactului două persoane au primit îngrijiri medicale. Actualizare: Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că ”în -
Mașină găsită de Poliție cu partea din față în șanț, la ora 4 dimineața, pe DN 14. După ce au identificat șoferul, polițiștii l-au reținutPolițiștii din comuna sibiană Axente Sever au reținut un bărbat de 45 de ani, după ce luni, la ora 4 dimineața, au găsit o mașină oprită cu partea din față într-un șanț. ”În jurul orei 04:10, fiind în serviciu de -
Bărbat în vârstă de 32 de ani, sub control judiciar, după ce a amenințat prin mesaje audio fosta soție din AvrigJudecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Avrig a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cazul unui bărbat în vârstă de 32 de ani, reținut pentru că a trimis mesaje audio de amenințare -
Copil de 11 ani rănit pe drumul dintre Sibiu și Poplaca, după ce o șoferiță de 74 de ani a lovit un cap de podUn copil în vârstă de 11 ani a ajuns vineri la spital după ce a fost rănit într-un accident de circulație petrecut pe drumul dintre Sibiu și Poplaca. Polițiștii ajunși la fața locului informează că ”șoferul unui autoturism, o femeie -
Tâlhărie pe strada Lânii din Sibiu. Agresorul a fost prins de Poliție după câteva zilePolițiștii sibieni au reținut miercuri, 4 februarie, un bărbat în vârstă de 51 de ani, principalul suspect al unei tâlhării petrecută pe strada Lânii din Sibiu weekend-ul trecut. În prezent, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie -
Accident pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu. Două persoane au ajuns la spitalUn accident de circulație a avut loc marți dimineață pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în urma impactului două persoane fiind transportate la spital. Polițiștii rutieri informează că, din primele cercetări efectuate la fața locului, ”în timp ce conducea -
O femeie în vârstă de 20 de ani a luat autocarul de la Sibiu spre București și a dispărut. Poliția face apel la populațiePoliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 20 ani, din Cisnădie, care la data de 13 ianuarie a plecat cu un autocar din Sibiu spre București și a dispărut. ”Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea -
Accident în Țiglari: O femeie de 81 de ani, lovită de mașină în apropierea unei treceri de pietoniO sibiancă în vârstă de 81 de ani a ajuns marți seară la spital, după ce a fost lovită de mașină pe strada Țiglari. Conform polițiștilor Biroului Rutier Sibiu ”din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în -
Braconieri prinși pe Olt folosind ”cea mai barbară metodă de capturare”. Peștele confiscat, peste 34 de kg, va fi vândut în Piața CibinPaznicii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu, alături de Poliția Turnu Roșu, au prins miercuri trei braconieri pe râul Olt. Aceștia foloseau metoda cunoscută ”la hâță”, care presupune sfâșierea fără discernământ a faunei acvatice. Pentru că apa a -
Copil aflat la săniuș, lovit de mașină, după ce a ajuns în stradă. A fost lovit la cap și la piciorUn copil de 11 ani, din Șeica Mare, a ajuns duminică la spital după ce a fost lovit de mașină în timp ce era la săniuș. Conform polițiștilor sosiți la fața locului, băiatul a ajuns cu sania în stradă. ”În -
Val de spargeri pe strada Victoriei din Sibiu. Suspectul a luat toate afacerile la rândProprietarii afacerilor din zona căminelor studențești de pe strada Victoriei se confruntă cu un val de spageri în ultimele săptămâni. Cel puțin șapte spargeri au fost înregistrate începând cu a doua parte a lunii noiembrie. Cei păgubiți au ajuns la -
Accident cu mai multe victime pe autostradă, în zona Săliște. ISU a activat Planul RoșuUn accident de circulație, cu mai multe victime, a avut loc marți dimineață pe autostrada A1, în zona localității Săliște. Conform Poliției Sibiu sunt implicate ”două ansambluri rutiere, fiecare format dintr-un autovehicul care tractează o remorcă încărcată cu un alt -
O sibiancă a sunat la Poliție, după ce văzut copii aruncând cu petarde în apropierea casei. Polițiștii au mers la minori acasă și au deschis dosar penalPolițiștii sibieni au deschis un dosar penal in rem, adică prin care cercetează fapta și nu persoana, după ce au găsit cutii cu petarde la un minor acasă. Acesta a fost văzut de o vecină aruncând cu petarde și făcând -
Fără petarde de Sărbători: Încă trei sibieni prinși de PolițieÎn ultimele săptămâni Poliția Sibiu a înmulțit verificările la persoanele care dețin sau intenționează să comercializeze produse pirotehnice. Reamintim că începând cu acest an petardele sunt interzise în România. Cel mai recent control al polițiștilor a avut loc marți, 16 -
ACTUALIZARE Accident pe Șoseaua Alba Iulia. Un pieton a rămas blocat sub mașinăUn accident de circulație, încheiat cu rănirea unui pieton, a avut loc miercuri în jurul orei 11:00, pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu. Actualizare: Pietonul a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare întrucât a rămas blocat sub autovehicul. Acesta -
Accident pe șoseaua Alba Iulia, în această dimineață. Bărbat de 65 de ani acroșat de o autoutilitarăUn bărbat în vârstă de 65 de ani, cetățean străin, a ajuns în această dimineață la spital după ce a fost acroșat de o mașină. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu spun că accidentul rutier s-a produs pe Șoseaua Alba Iulia. ”Din -
Cioban dat dispărut în județul Sibiu. Are 77 de aniPoliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a plecat de la stâna sa și nu a mai revenit. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai -
Șoferul care fugit de Poliție de luni dimineață, pe Calea Dumbrăvii, a fost arestat pentru 30 de zileȘoferul sibian de 23 de ani, care luni dimineață a refuzat să oprească la semnalul Poliției pe Calea Dumbrăvii, a fost arestat miercuri pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de instanță, pe numele lui fiind deschis dosar penal -
Un ucrainean a încercat să păcălească polițiștii sibieni arătând un act falsPolițiștii sibieni au deschis un dosar penal, după ce la începutul lunii un cetățean ucrainean oprit în trafic la Veștem a încercat să-i păcălească arătând un document fals. Evenimentul a avut loc în data 02 noiembrie, în jurul orei 16:25, -
Descinderi în această dimineață la traficanți de droguri din Sibiu: Ar fi vândut ”cristal” în mai multe localități sibienePolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, au descins în această dimineață la mai multe adrese din județul Sibiu, într-un dosar de trafic și comercializare de droguri. Conform comunicatului oficial, -
Un tânăr șofer a vrut să fugă de Poliție și a făcut accident, în această dimineață. Din carambol a fost avariată și mașina PolițieiUn accident de circulație a avut loc în această dimineață, la ora 05:00, când un tânăr șofer a vrut să fugă de Poliție. Evenimentul s-a produs pe strada Horia din municipiul Sibiu. ”Din primele verificări efectuate a rezultat că în -
Percheziții în două localități din județul Sibiu, în dosare de pornografie infantilăPolițiștii sibieni anunță desfășurarea a doua percheziții ăn această dimineață în județul Sibiu, în două dosare penale de pornografie infantilă. Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate -
Un șofer beat a rămas cu TIR-ul blocat pe calea ferată, la Apoldu de JosUn șofer de TIR din Mediaș s-a urcat duminică seară băut la volan și, la intersecția DJ106 G cu Magistrala 200, în zona localității Apoldu de Jos, a rămas bloc în mijlocul căii ferate. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu și cei -
Accident în lanț, cu un microbuz implicat, în apropierea localității Laslea. Circulația pe DN 14 este blocată totalUn accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineață pe DN 14, în apropiere de localitatea Laslea, fiind implicate două autoturisme și un microbuz. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea -
Bărbat din Constanța, prins la furat la Sibiu. Timp de câteva luni a plecat fără să plătească cu bunuri din Kaufland, Jysk sau din mallPolițiștii sibieni anunță reținerea unui bărbat în vârstă de 38 de ani, principalul suspect al unei serii de furturi din mall și magazine alimentare. În total, ar fi plecat fără să plătească cu obiecte și bunuri ce totalizează peste 8.000 -
Zeci de tone de deșeuri ilegale descoperite de polițiști la marginea SibiuluiPolițiștii sibieni au efectuat miercuri dimineață mai multe percheziții în satul Rusciori, unde au descoperit zeci de tone de deșeuri ilegale, unele foarte periculoase pentru oameni și mediul înconjurător. Acțiunea face parte dintr-un dosar mai amplu, fiind supravegheată de Parchetul -
Restricții importante de circulație marți, pe Valea Oltului: Se lucrează în patru locuri, între Sibiu și Rm. VâlceaInspectoratul de Poliție Vâlcea informează șoferii că marți sunt instituite mai multe restricții de circulație pe DN7, între Sibiu și Râmnicu Vâlcea. Primele opriri ale circulației sunt planificate în extravilanul localității Tuțulești, unde se executa ”lucrări de colmatare fisuri și -
Bătaie în Poplaca: Un cioban a fost lovit grav cu propria bâtă. Polițiștii au reținut posibilul agresor după două săptămâniPolițiștii sibieni au efectuat luni două percheziții domiciliare în comuna Poplaca, într-un dosar de lovire, violențe și furt. În urma perchezițiilor, un bărbat de 52 de ani a fost reținut, fiind principalul suspect al unei bătăi petrecută în urmă cu -
Descindere a polițiștilor sibieni la Copșa Mică. Articole pirotehnice ilegale, descoperite într-o locuințăPolițiștii sibieni au descins luni dimineață într-o locuință de Copșa Mică, într-un dosar privind producerea de articole pirotehnice ilegale. ”Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au pus în executare un -
Un sibian și-a recuperat banii și actele uitate în trenul spre Vâlcea. Conductorul a anunțat poliția după ce a găsit borseta într-un compartimentUn sibian în vârstă de 66 de ani și-a uitat o borsetă cu bani și acte în trenul spre Vâlcea. Polițiștii transporturi adresează mulțumiri conductorului de tren pentru spiritul civic de care a dat dovadă, sunând la poliție, transmit vineri -
Poliția Sibiu rămâne fără ”arest” pentru șase luni. Persoanele arestate sunt mutate în alte centre din țarăInspectoratul de Poliție Județean Sibiu anunță închiderea pentru șase luni a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă pentru a facilita lucrările de modernizare planificate. Astfel, începând cu data de 01.10.2025, activitatea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului -
Accident pe autostradă, la ieșirea spre Cisnădie. Trafic pe banda de urgență, un bărbat este rănitUn accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineață pe autostrada Sibiu-Boița, în zona ieșirii spre Cisnădie. Conform Poliției Sibiu ”la această oră, pe A1 București – Sibiu, la ieșirea spre Cisnădie traficul rutier este blocat parțial din cauza unui -
Accident pe DN1, în zona Apoldu de Sus. Un șofer a derapat pe asfaltul ud, pasagerul a ajuns la spital în SibiuUn accident de circulație a avut loc vineri dimineață pe DN 1, în zona localității Apoldu de Sus. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul cǎ în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, -
Razie în județul Sibiu, într-un amplu doar de corupție în silvicultură: Peste 200 de polițiști participă la 41 de descinderiInspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță joi dimineață desfășurarea unei ample razii în zona de nord a județului Sibiu. Sunt efectuate 41 de parcheziții domiciliare, la care participă peste 200 de polițiști. Conform IPJ Sibiu, acțiunea are loc într-un -
Accident în lanț pe Valea Oltului, patru mașini implicate. Traficul se desfășoară alternativPolițiștii Serviciului Rutier Vâlcea anunță producerea unui accident de circulație pe DN 7, Valea Oltului, pe raza localității Balota. Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabilit că în eveniment au fost implicate patru vehicule, pe fondul nepăstrării distanței


















































