Presedinte
-
Partidul SENS anunță înființarea filialei Sibiu: „Ne dorim să construim împreună soluții pentru un oraș mai verde, mai educat și mai solidar”Partidul SENS anunță înființarea filialei Sibiu în urma unei conferințe de constituire care a avut loc pe 27 iunie. Decizia ar reprezenta un nou pas în consolidarea unei rețele de filiale județene dedicate implicării civice, transparenței și dezvoltării comunităților, conform -
ACTUALIZARE Președintele Nicușor Dan participă la Consiliul pentru Pace, alături de Donald Trump, unde va avea o intervențiePreședintele Nicușor Dan va avea o intervenție, joi, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Pace de la Washington, informează Administrația Prezidențială. Actualizare: ”Cred că toată lumea își dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza, dar întrebarea este cum să acționăm în -
Nicușor Dan cere mediului academic să fie mai prezent în dezbaterile din societate pe subiectele importantePreședintele Nicușor Dan, afirmă că ‘nu suntem acolo unde ar trebui’ când vorbim de rolul oamenilor din mediul academic în societate și le cere acestora să fie mai prezenți în dezbaterile pe subiectele importante și în lupta pentru apărarea adevărului, -
Nicușor Dan: Magistrații ce îndeplinesc vârsta de pensionare își vor păstra drepturile, să nu se precipite să iasă din sistemPreședintele Nicușor Dan a declarat, luni, că în legea magistraților se va păstra prevederea tranzitorie conform căreia cei care îndeplinesc condiția de pensionare la acest moment își păstrează drepturile pe care actul normativ le prevede la acest moment, în ipoteza -
Președintele Nicușor Dan: România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecțiePreședintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că România are viitor într-un timp tangibil, imediat după ce va trece perioada de corecție. ‘Vreau să vă transmit convingerea mea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei -
Gheorghe Hagi, premiat de președintele Ilie Bolojan: Un fenomen al fotbalului românesc și internaționalPreședintele interimar Ilie Bolojan i-a conferit, miercuri, fostului internațional Gheorghe Hagi cea mai înaltă distincție a statului român – Ordinul Național ‘Steaua României’, informează Agerpres. ‘Suntem astăzi împreună – familie, prieteni, membri ai Generației de Aur, mari sportivi – pentru -
Maia Sandu câștigă alegerile din Republica Moldova. „Azi, dragi moldoveni, aţi oferit o lecţie de democraţie, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie”Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a câştigat un al doilea mandat în urma alegerilor prezidenţiale de duminică, anunță Agerpres. Actualizare luni, 4 noiembrie În urma numărării voturilor din 98,42% din totalul celor 2.219 secţii de votare, Maia -
Președintele Iohannis și soția sa, la Slujba de Paște, în Piața MarePreşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost prezenţi, sâmbătă seara, la slujba de Înviere de la Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”, aflată în Piaţa Mare din centrul Sibiului. ”În această seară doresc tuturor creştinilor care sărbătoresc acum, astăzi şi -
Iohannis: Nu intenţionez să îmi scurtez mandatul de preşedintePreşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că nu intenţionează să îşi scurteze mandatul de şef al statului. El a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său din Muntenegru, Jakov Milatovic, dacă are în vedere o -
Ultimul mesaj de Anul Nou în calitate de președinte al României pentru Klaus Iohannis: Avem cele mai mari garanții de securitate in istoriePreședintele Klaus Iohannis a transmis duminică, la prânz, un mesaj de Anul Nou poporului român, acesta fiind ultimul mesaj de acest gen în calitate de președinte al României pentru fostul primar al Sibiului. Iohannis a vorbit despre evoluția economică a -
Avionul care l-a transportat pe președintele Iohannis în Japonia și Singapore a aterizat la SibiuAvionul companiei Global Jet, un Boeing 737-900ER, cu care a călătorit președintele României în Japonia și Singapore în perioada 4-12 martie 2023 a aterizat pe Aeroportul Sibiu. ”Este neclar dacă de la Sibiu va reveni la București”, semnalează site-ul Boardingpass.ro. -
FOTO Boeing-ul 737 care l-a dus pe Klaus Iohannis în Japonia a aterizat și în Sibiu. Imagini din interiorul aeronavei închiriată pentru președintePagina de Facebook a site-ului specializat în informații aeronautice, Boardingpass, a publicat mai multe imagini cu aeronava închiriată de Administrația Prezidențială pentru a-l transporta pe președintele Iohannis în Japonia, acolo unde a desfășurat o vizită oficială. Avionul a făcut o -
Dan Barna după ce s-a prescris Dosarul Hexi Pharma: Sunteți mulțumit domnule președinte Iohannis?Deputatul de Sibiu Dan Barna că lasă o țară cu ”justiție distrusă, o educație în derivă și o economie în piuneze”, după ce nicio persoană nu va plăti pentru faptul că societatea Hexi Pharma ar fi livrat dezinfectanți diluați spitalelor -
Dan Barna la Sibiu: ”Cele două mandate ale lui Iohannis n-au niciun rezultat real”Deputatul USR Dan Barna l-a criticat vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care a afirmat că „pare preocupat maxim de prognozele la schi” şi „că şi-a luat complet mâna de pe situaţia internă”. „România este complet pe mâna PSD. PNL-ul -
Dani Coman s-ar putea întoarce la Hermannstadt: ”E o echipă care mi-a rămas în suflet, pe care eu împreună cu Radu Neguț am făcut-o de la A la Z”Fostul președinte al AFC Hermannstadt, Dani Coman, anunță că va da un răspuns în această săptămână cu privire la o posibilă întoarcere la clubul sibian. ”Am fost plecat. Abia mâine mă întorc. Și, de mâine, o să mă gândesc bine -
FDGR reacționează după ce unii consilieri au fost bruscați în fața primăriei Făgăraș: ”Amintește de vremurile staliniste”FDGR ”condamnă cu hotărâre” faptul că o parte a consilierilor locali au fost bruscați în Făgăraș, la ieșirea de la o ședință de consiliu local de indivizi care au participat la eveniment, anunță președintele organizației, dr. Paul Jürgen Porr într-un -
Alexander Guib, ales președinte al FDGR Sibiu. Tischer, rămâne președinte la organizația municipală. Cine candidează la primărie?Gabriel Tischer, fostul candidat al FDGR, la alegerile locale, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu a renunțat la funcția de președinte al organizației județene a formațiunii, pentru a rămâne lider al celei municipale. În 14 octombrie, organizația județeană -
Iohannis, primarul limitat al RomânieiSibiul are enorm de multe lucruri pentru care ar trebui să-i mulțumească primarului Klaus Iohannis. Însă România, nu. Sibiul îi este dator pentru programul Capitală Culturală Europeană, atribuit orașului în 2007. Unii vor spune că meritul îi aparține lui Dan -
Proiect de creștere a salariilor aleșilor cu 25%. Cât se câștigă acum și la cât se poate ajungeSenatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Nu este cameră decizională, proiectul trebuie să treacă și de votul deputaților, însă reacția publică total defavorabilă l-ar putea opri aici. -
De ce nu funcționează șantajul emoțional HermannstadtPrimarul Astrid Fodor vorbea în prima sa campanie electorală în care a candidat pentru funcția de primar despre înființarea Clubului Sportiv al Municipiului Sibiu, care să adune cei mai buni sportivi într-o unitate care să-și propună performanța și conștientizarea sănătății -
Fostul subprefect Horațiu Marin se reîntoarce în PSD după ce a trecut prin Alde și Pro România: ”Am foarte mulți prieteni aici”Fost președinte al organizației municipale a PSD Sibiu, fost subprefect de Sibiu, Horațiu Marin a revenit în partid, decizia fiind anunțată de actualul lider de la ”municipiu”, Cătălin Stanciu. ”Le urăm bun-venit noilor colegi care s-au alăturat astăzi echipei PSD -
Proteste violente în Sri Lanka. Președintele a fugit din locuința sa oficialăPreşedintele Sri Lankăi, Gotabaya Rajapaksa, a fugit sâmbătă din reşedinţa sa oficială din capitala Colombo, cu câteva minute înainte ca ea să fie luată cu asalt de manifestanţi care i-au cerut demisia, scrie Agerpres care citează o sursă din domeniul -
Cătălin Drulă la Sibiu: Să ne îndreptăm privirea către cei care ne distrug țara – PSD, PNL și IohannisHotel Ramada din Sibiu a găzduit marți seară dezbaterea candidaților la președinția USR, iar dintre cei șase candidați, trei au intrat în sesiune on-line, la Sibiu fiind prezenți doar liderul interimar al partidului, Cătălin Drulă, Octavian Berceanu și Cătălin Teință. -
Radu Scutea, noul președinte al PMP Sibiu / Fostul ministru Ion Ariton rămâne vicepreședinte regionalJurnalistul și producătorul de film documentar, Radu Scutea, este noul președinte interimar al organizației județene a PMP Sibiu, se precizează într-un comunicat de presă remis astăzi. Scutea a fost numit în funcție în urma unei decizii adoptate de către Comitetului -
Sibianul Alexandru Găvozdea nu mai este președintele Ordinului Arhitecților din România. Nu a mai candidat pentru al doilea mandatArhitectul Ștefan Bâlici este noul președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR) în urma alegerilor pentru forurile de conducere ale organizației, care au avut loc între 2 și 3 iulie, anunță Cultura la dubă. Bâlici a obținut 69% dintre voturile -
Președintele Klaus Iohannis împlinește astăzi 63 de aniPreședintele României, Klaus Iohannis, sărbătorește astăzi împlinirea vârstei de 63 de ani, dintre care în ultimii 22 de ani a fost primar al Sibiului și președinte al țării. Născut în 13 iunie 1959, la Sibiu, Iohannis a devenit primar al -
Hermannstadt în Liga 1. Cu ce bani, pe ce stadion, cine conduce clubul și cine joacă?Cele două contracte care ar sprijini ”consistent” bugetul clubului încă nu s-au semnat, stadionul este dat ca finalizat la sfârșitul anului, însă data nu e certă, președintele Dani Coman e în dubii dacă va continua la Sibiu și negociază cu -
Urmează alegeri în PSD Sibiu. ”Nu vrem să ne prindă anul electoral”Organizațiile comunale, orășenești și municipale, precum și cea județeană, la final, vor organiza alegeri interne în acest an, susțin surse din cadrul partidului. ”S-a stabilit de la nivel central, vor fi alegeri în toate organizațiile, iar la ultimul Consiliu Politic -
Emmanuel Macron a câștigat al doilea mandat de președinte al FranțeiPreședintele în funcție, Emmanuel Macron, a reușit să se impună în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale franceze în fața candidatei de extremă dreaptă, Marine Le Pen, potrivit primelor estimări după închiderea urnelor de vot, informează Digi24.ro. Conform primelor -
Castrare chimică pentru pedofili, propusă de președintele din PeruPreşedintele peruvian Pedro Castillo a anunţat sâmbătă că executivul său intenţionează să impună castrarea chimică obligatorie a violatorilor de minori, printre alte măsuri drastice împotriva acestor crime, informează Agerpres. „Destul cu atâta violenţă, crimele sexuale împotriva copiilor nu vor fi -
Ciucă reales președinte. Cîmpean și Turcan își păstrează funcțiile în partidCongresul Extraordinar al PNL desfășurat duminică a fost organizat doar pentru alegerea președintelui partidului, restul conducerii centrale a rămas la fel ca după alegerile de anul trecut. Astfel că, atât Daniela Cîmpean, cât și Raluca Turcan, rămân cu pozițiile de -
Ciprian Ștefan, reales președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din RomâniaDirectorul CNM Astra, Ciprian Ștefan, a primit un al doilea mandat de patru ani în fruntea Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR). Ștefan a fost primul director al instituției reprezentând un muzeu din afara instituției, iar rezultatele primului mandat -
Președintele Finlandei, despre intrarea în NATO: ”Până la sfârşitul anului trecut, aveam o altă părere pe acest subiect, dar între timp lucrurile s-au schimbat”Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, nu mai consideră oportună organizarea unui referendum sau a unui sondaj de opinie oficial pe tema aderării ţării sale la NATO, deoarece este deja clar că majoritatea populaţiei este pentru aderarea statului scandinav la alianţa nord-atlantică, -
PNL va avea duminică un președinte interimar. Congres Extraordinar în 10 apriliePrim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie, decizia urmând a fi luată duminică, la Consiliul Naţional PNL, în contextul demisiei preşedintelui liberal Florin Câţu, anunță Agerpres. „Mâine avem -
Președinta CE: dacă Rusia întrerupe alimentarea cu gaz, suntem în siguranţă iarna aceastaPreşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, că Uniunea Europeană şi-a încheiat pregătirile pentru eventualitatea sistării livrărilor de gaze din Rusia, scriu cei de la Agerpres. „Astăzi pot spune că, -
VIDEO Eurodeputata malteză Roberta Metsola, aleasă preşedinte al Parlamentului EuropeanParlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte al său, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres. Membră a grupului Partidului Popular European, -
Fotografie cu președintele Iohannis, vandalizată. Cineva a rupt-o în dreptul feței și a scris ”boule”O fotografie din campania alegerilor locale din 2020, în care apare președintele Klaus Iohannis, primarul Astrid Fodor și consilierul județean Gabriel Tischer, amplasată în Piața Huet, a fost vandalizată. Cineva a rupt-o în dreptul feței președintelui și a scris cuvântul -
VIDEO Preşedintele a decorat cadre medicale, profesori şi reprezentanţi ai societăţii civile: Personalităţi ce fac lumea mai bunăPreşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile. „Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi -
VIDEO Iohannis la învestirea Guvernului: A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii pentru a ajunge aiciPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că după învestirea Guvernului criza politică s-a încheiat, însă a subliniat că celelalte crize nu şi nici problemele nu au dispărut, motiv pentru care e nevoie de un Executiv solid. Membrii Guvernului condus de -
Ciolacu a fost ales președinte al Camerei Deputaților, iar Cîțu, preşedinte al SenatuluiNoul preşedinte al Senatului a fost ales, marţi, liderul liberalilor, Florin Cîţu, iar liderul PSD Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. Noul preşedinte al Senatului a fost ales, marţi, liderul liberalilor, Florin Cîţu, susţinut de grupurile parlamentare -
Sindicatul polițiștilor: Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României!Răspunsul primit de la Poliția Sectorului 1 de către un sibian, cu privire la imposibilitatea de a-l amenda pe președintele Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL din luna septembrie, i-a determinat pe sindicaliștii din poliție -
Cîţu: Vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante de premierPremierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide. „În ceea -
Sorin Grindeanu a fost ales preşedinte interimar al Camerei DeputaţilorSocial-democratul Sorin Grindeanu va prelua, de marţi, preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, conform deciziei Biroului permanent al forului legislativ. Decizia a fost luată după ce a expirat mandatul de interimar al liberalului Florin Roman. Liberalii s-au abținut de la vot, -
Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei DeputaţilorDeputatul liberal Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. „În urmă cu cinci minute mi-am scris demisia şi am înaintat-o Biroului permanent şi Secretariatului general al Camerei Deputaţilor”, a anunţat Orban


















































