Sala Sporturilor Transilvania
-
Împreună pentru sport! Statuile lui Elemer Tordai și Wilhelm Binder se doresc a fi expuse în fața Sălii Transilvania (P)Handbal Club Sibiu, Asociația Al 6-lea Jucător și Sala Transilvania și-au dat mâna pentru a realiza un proiect inedit în Sibiu. Împreună, cele trei instituții își propun ridicarea a două simboluri în fața templului sportului sibian – Sala Transilvania. Este -
Sala Transilvania, la ceas aniversar. 20 de ani de evenimente în cea mai mare sală din Sibiu! (CP)Mii de evenimente sportive, sute de evenimente culturale și academice, o singură sală. Sala Transilvania, care sâmbătă, 25 august, împlinește 20 de ani de existență. De-a lungul celor două decenii de activitate, Sala Transilvania a găzduit numeroase activități de talie -
FOTO – Peste 5.000 de spectatori la Festivalul Național de Folclor “Ioan Macrea”Timp de patru zile, Sibiul a găzduit cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor “Ioan Macrea”, eveniment ce a bucurat mii de iubitori ai acestui gen muzical. Peste 60 de interpreți de muzică populară și 13 ansambluri folclorice, -
Piața de la Sala Transilvania crește. Studenții scot și ei produsele la vânzareAstăzi se deschide lângă Sala Transilvania primul târg de produse tradiționale realizate exclusiv de absolvenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și de cei ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB). Denumit ”Gustos. Românesc”, târgul se -
“Ca să se vândă chiloţi în sală, CSU se antrenează pe afară”. Suporterii, indignaţi de gestionarea Sălii “Transilvania” de către Consiliul JudeţeanSuporterii echipei de baschet fanion a orașului Sibiu, Clubul Sportiv Universitar, au formulat o petiţie către Consiliul Judeţean Sibiu, prin care își arată indignarea faţă de gestionarea Sălii “Transilvania”, o arenă construită pentru evenimentele sportive destinate echipelor de club ale -
Elevii de la "Gustav Gündisch" din Cisnadie sunt campionii judetului la fotbalCupa Liceelor la Fotbal 2013, care a adunat la start peste 300 de elevi din tot județul, s-a încheiat în week-end cu echipa liceului ”Gustav Gündisch” din Cisnădie încununată campioană. Cupa Liceelor la Fotbal 2013 s-a desfășurat pe toată durata
-
HC Sibiu ramane pe doi, dupa infrangerea cu Vointa SebesCu Voința Sebeș nu s-a putut în acest sezon al diviziei B la handbal masculin. După patru jocuri, două tururi și două retururi, Handbal Club Sibiu s-a văzut învinsă de fiecare dată. Plusul de valoare și experiența sebeșenilor s-au văzut
-
Volei: CSM Sibiu primeste vizita liderului, in ultima etapaDupă ce sibiencele au pierdut miercuri, 27 februarie, pe teren propriu, meciul cu CSUMedicina Tg. Mureș, toate privirile sunt ațintite, acum, spre ultimul joc din sezonul regulat al diviziei A1 de volei feminin, când în Sala Transilvania va veni liderul
-
Handbalul revine, la inceput de martie, in SibiuHC Sibiu va juca, în 10 martie 2013, pe teren propriu, cu HC Voința Sebeș. Ora meciului nu a fost încă stabilită, deoarece la nivelul diviziei B evoluează foarte mulți Juniori I – sportivi care sunt implicați și în campionatul
-
Un sibian, intre inchisoare si meciuri vazute la Jandarmerie, dupa CSU Sibiu – Dinamo BucurestiUn tânăr de 22 de ani, din Municipiul Sibiu, poate fi arestat, după ce a încălcat o sancțiune primită anterior, potrivit căreia nu are voie să fie prezent în nicio arenă în care se dispută competiții sportive. Totul s-a întâmplat
-
De dragul handbalului!De când s-a înființat, echipă de handbal seniori HC Sibiu nu a reușit doar să câștige de-o manieră categorică primele două jocuri din divizia B, adunând în Sala Sporturilor Transilvania oameni de toate vârstele, ci i-a oferit și lui
-
Peste 1.000 de oferte la "Bursa generala a locurilor de munca"„Bursa generală a locurilor de muncă” , care se va desfăşura vineri, 27 aprilie, oferă posibilitatea celor aflaţi în căutarea unui post vacant, să aleagă dintr-un număr de 1.110 oferte. Acţiunea este organizată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei
-
Decisiv pentru SibiuCSU Sibiu are doar varianta victoriei în partida pe care o va disputa în această seară pentru a-și atinge obiectivul în acest sezon, calificarea în play-off-ul campionatului național de baschet. Sibienii întâlnesc una dintre candidatele la titlu în acest an,
-
Spectacol pe doua si patru rotiPentru următoarele două săptămâni, Sibiul devine capitala sporturilor cu două și patru roți. Trei evenimente de mare anvergură transformă orașul de pe Cibin în epicentrul sportului românesc. Turul Ciclist al Sibiului, Raliul Sibiului și RedBull Romaniacs. Trei evenimente extrem de







