Sarbatorilor Pascale
-
Biserica în vremea pandemiei de COVID-19: „Nu credeam că o să ajungem vremurile în care să ne fie frică unul de altul”Au trecut aproximativ două luni de zile de când au intrat în vigoare primele restricții impuse de Ordonanțe Militare, în contextul pandemiei de COVID-19. Una dintre aceste restricții a fost și închiderea Bisericilor și interzicerea enoriașilor de a mai participa -
De Paște, pompierii au avut cu 40% mai puține intervenții față de anul trecutAnul acesta au fost cu 40% mai puține intervenții ale pompierilor de sărbători față de anul trecut. Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, pe perioada Sărbătorilor Pascale au fost 125 de solicitări venite prin numărul de urgență 112 , iar 120 de -
Mesajul de Paști al comunei BrădeniDragi locuitori ai comunei Brădeni, Ca în fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos o vom sărbători în pace sufletească, în liniște alături de familie și cei dragi, în credință duhovnicească. Trăim vremuri delicate, peste care îmi doresc să -
Stare de urgență: 74 de amenzi au fost date, joi, de polițiștii sibieni74 de sancțiuni în valoare de peste 220.000 de lei, au fost aplicate joi, 16 aprilie, de forțele de ordine, din care una pentru nerespectarea măsurii privind izolarea, 59 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, patru sancțiuni pentru fapte de -
Măsuri speciale în piețele sibiene: În piață nu ieșim la plimbarePiețele agroalimentare din municipiul Sibiu vor fi deschise pe perioada Sărbătorilor Pascale de luni până vineri, între orele 8 – 18, iar sâmbătă, între orele 8 – 16. „Sibienii vor putea achiziționa cu ocazia Sărbătorilor Pascale produse proaspete, de calitate -
VIDEO Mesajul Bisericii Evanghelice CA de Paște: ”Pentru un nou început…”Episcopul Bisericii Evanghelice CA, Reinhart Guib, a transmis astăzi mesajul său cu ocazia Sărbătorilor Pascale, tuturor enoriașilor. Guib vorbește despre aceste zile ”bântuite de virus” în care creștinii își vor găsi mereu alinare în credință. Mesajul transmis de Reinhart Guib: -
Ministrul Agriculturii: Există stocuri suficiente de alimente, inclusiv din cele pentru PașteExistă stocuri suficiente de alimente, inclusiv din cele specifice Sărbătorilor Pascale, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El a adăugat, într-un interviu pentru Agerpres, că pentru asigurarea securităţii alimentare a românilor a solicitat suspendarea exporturilor de cereale şi a câtorva produse -
Circuite speciale în piețele Sibiului pentru cine vrea să cumpere carne de mielSC Piețe Sibiu SA anunță că sibienii vor putea achiziționa cu ocazia Sărbătorilor Pascale carne de miel din piețele agroalimentare ale orașului. Reprezentanții piețelor sibiene spun că, în urma consultărilor cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, -
Mai mâncăm miel de Paști? Ghiță Ciobanul: Îi tăiem noi, așa cum am făcut-o dintotdeaunaRestricțiile sociale impuse de pandemia de coronavirus obligă oierii ca anul acesta să taie mieii singuri, la stână, iar apoi fie să vândă carnea la poartă, fie să livreze în oraș. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (ANSVSA) -
Zilele libere din 2020. Majoritatea cad lunea și vinerea15 zile libere legale vom avea în anul 2020, însă la acestea se vor alătura alte zile fără mers la muncă, pentru că de obicei se adăugă altele zile libere în funcție de legăturile (podurile). Anul viitor, Vinerea mare, Ziua -
Sibiu, de Crăciun. 150 de polițiști sunt de serviciu150 de poliţişti sibieni vor fi la datorie zilnic pentru ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute în linişte şi siguranţă, anunță IPJ Sibiu într-un comunicat de presă. ”Poliţiştii sunt la datorie, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei -
Peste 150 de polițiști sibieni petrec sărbătorile în stradă150 de poliţişti sibieni vor fi la datorie zilnic pentru ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute în linişte şi siguranţă. Poliţiştii sunt la datorie, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor -
Mesajul de Crăciun al deputatului Dan BarnaSărbătorile sunt o parte din momentele magice de care ne bucurăm alături de cei dragi și îmi doresc să aveți parte de cât mai multe astfel de clipe de liniște, dar să nu uitați să găsiți timp pentru a fi -
Mesajul de Crăciun al Primăriei LasleaCu bucurie în inimi și liniște în suflete pășim în perioada celor mai frumoase sărbători de peste an, în care atmosfera de veselie și căldură se simte la tot pasul. Aceste zile sfinte, de înaltă trăire spirituală, sunt momente de -
Mesajul de Crăciun al Primăriei AvrigPerioada aceasta, poate cea mai frumoasă din an, este despre reîntregirea familiei și reîntâlnirea cu prieteni dragi. Este momentul ideal să apreciem dragostea din viața noastră, bucurându-ne de tradițiile și obiceiurile noastre străbune. Cele mai mari daruri pe care ni -
Mesajul de Crăciun al comunei PăucaAșa cum se cuvine, în prag de sărbătoare, vă transmitem tuturor gândurile noastre bune, însoțite de urările sincere de sănătate, pace în suflete, împăcare și bună trăire alături de cei dragi. Sărbători fericite și La mulți ani! Primarul comunei Păuca, -
Președintele Iohannis petrece sărbătorile la Sibiu. ”Vreau 2-3 zile în care să nu fac nimic”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că îşi va petrece sărbătorile de iarnă la Sibiu, unde vrea câteva zile de relaxare totală. „De sărbători stau acasă. Chiar îmi doresc să am două-trei zile în care să nu fac nimic”, a -
Programul Muzeului ASTRA în perioada sărbătorilor de iarnăMuzeul ASTRA va avea un program special în perioada sărbătorilor de iarnă. Mai multe expoziții vor fi închise începând din 24 decembrie până în 2 ianuarie 2020. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA și Galeriile -
Zile libere pentru bugetari, de sărbători: 27 decembrie și 3 ianuarieGuvernul va aproba ca zilele de 27 decembrie și 3 ianuarie să fie libere pentru angajații din sistemul bugetar. Trezoreria va lucra și în data de 27 decembrie, a anunțat, vineri, premierul Ludovic Orban, în deschiderea ședinței Executivului, scrie Agerpres. -
Iertare de Sărbători: Șelimbărul anulează majorările la datornici. Dacă plătesc acumAdministrația locală din Șelimbăr a anunțat că anulează majorările de întârziere pentru restanțierii la bugetul local. Beneficiarii hotărârii sunt debitorii, persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate juridică, care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligații bugetare -
Asistența medicală și programul farmaciilor de sărbătoriÎn perioada zilelor libere datorate sărbătoririi Sfintelor Paști și a Zilei Internaționale a Muncii (26 aprilie – 01 mai 2019) asistenţa medicală şi cea farmaceutică din judeţul Sibiu vor fi asigurate de unităţi cu program de activitate permanent, similar zilelor de -
Sărbătoarea Floriilor în Muzeul ASTRAMuzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în Duminica Floriilor, 21 aprilie 2019, între orele 11 și 17, patru ateliere interactive gastronomice. Acestea au ca element central peștele, mai precis somnul și scrumbia -
Mărginimea Sibiului este rezervată aproape 100% de PaștiDeși mai este aproape o lună de zile până la Paști, majoritatea pensiunilor din Mărginimea Sibiului sunt ocupate. Telefoanele au început să sune imediat după Crăciun, iar de la începutul lui ianuarie au început rezervările. Mielul, fie la proțap, fie sub -
Măsuri sanitare în ajun de Paști: atenție la carnea de oi și capre din cauza scrapiei confirmată inclusiv în SibiuSpecialiștii de la ANSVSA au anunțat că au inițiat controale în magazine și abatoare în ajun de Paști pentru a fi siguri că pe masa românilor va ajunge mâncare în conformitate cu regulile sanitare. O atenție deosebită la nivel național -
Programul de colectare a deșeurilor în perioada Sărbătorilor de CrăciunOperatorul de salubritate Soma Sibiu anunță că în contextul sărbătorilor de iarnă în zilele de 25, 26 decembrie 2018 și în zilele de 1, 2 ianuarie 2019 nu se va efectua colectarea deșeurilor. Programul va avea următoarele modificări: – colectarea -
Povestea lui Moș Crăciun de Sibiu. „Mereu corectez oamenii și le spun – eu sunt vărul lui Moș Crăciun!”Un domn tare simpatic, pe la 60 de ani, cu barbă naturală și burtică pe măsură, se recomandă ca fiind vărul lui Moș Crăciun. Trimis de acesta ca reprezentant al său în Sibiu, moșul sibian face totul ca la carte -
Un brad reinterpretat. O viață reinterpretatăNu-mi place bradul din Piața Mare. Deloc. Mi se pare sărac, lipsit de gust, ciufulit. Am gustat din plin glumele care au circulat pe internet legat de el. E ca un pămătuf de praf. Piața Mare are acum paratrăsnet. Arată
-
13 echipaje de pompieri asigură protecţie în Vinerea Mare și Noaptea de ÎnvierePentru a diminua riscul de a se produce evenimente nedorite în perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu va lua măsuri menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților. În seara zilei de vineri, 06 -
DSP Sibiu: „Alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată”Întrucât se apropie festinul de Paști, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu le transmit pofticioșilor o serie de recomandări, astfel încât masa de sărbători să nu se încheie cu un drum la urgențe sau cu dureri de stomac. „În euforia -
Program unități medicale și farmacii, de sărbătoriÎn perioada sărbătorilor pascale (6-9 aprilie) asistenţa medicală şi farmaceutică din judeţul Sibiu vor fi asigurate de unităţi cu program de activitate permanent, similar zilelor de sfârşit de săptămână. Astfel, toate cele șapte unităţi spitaliceşti din judeţ vor funcţiona cu -
Acțiune PSD Sibiu. Au petrecut o zi cu un grup de copii dintr-un centru de plasamentFemeile din cadrul Organizaţiei Municipale a PSD Sibiu au petrecut o zi alături de un grup de copii dintr-un centru de plasament. Cei mici, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, au fost duşi la un loc de joacă -
Trei bărbați au fost reținuți după ce ar fi furat 800 de lei din portofelul unui bătrânTrei bărbați din Hunedoara au fost reținuți ieri de polițiști fiind suspectați că ar fi furat suma de 800 de lei din portofelul unui vârstnic, în incinta unei societăți comerciale din Mediaș. În 3 aprilie polițiștii medieșeni au reținut trei bărbați, -
Andrei Pleșu despre Crăciun: Românii sunt pofticioși, sunt vanitoși, vor să arate că dacă dau o masă te îngroapă cu abundența eiInvitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, scriitorul Andrei Pleșu a vorbit despre febra cumpărăturilor, care a acaparat România, și despre cum se transformă sărbătorile în motiv de agitație fără rost. „Românii sunt pofticioși, sunt vanitoși, vor să -
Iohannis vine la Sibiu de SărbătoriPreşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece sărbătorile de iarnă la Bucureşti şi Sibiu. Declarația a fost făcută într-un cadru informal, de față cu jurnaliștii acreditați la Cotroceni, în cursul zilei de miercuri. Președintele României nu a precizat unde anume va -
Vin Sărbătorile! Primăria începe montarea iluminatului festivPrimăria Sibiu a anunțat astăzi că de săptămâna viitoare începe montarea în oraș a iluminatului de sărbători. Primăria a semnat contractul pentru verificarea, repararea, instalarea, demontarea și depozitarea elementelor care alcătuiesc iluminatului festiv care va împodobi Sibiul în sezonul sărbătorilor -
Infecțiile respiratorii, în creștere în Sibiu. 333 de cazuri într-o săptămânăÎn decursul acestei săptămâni, la nivelul județului Sibiu s-a înregistrat o creștere majoră a umărului de îmbolnăviri cu infecții respiratorii sau gripă. Astfel, de la 758 de cazuri câte s-au înregistrat săptămâna trecută, acum sunt cu 333 mai multe. Conform -
ISU Sibiu. 130 de solicitări în perioada Sărbătorilor PascaleÎn zilele de Paşte, pompierii din cadrul ISU Sibiu au răspuns unui număr de 130 de solicitări ale sibienilor în cazul urgențelor medicale și situațiilor de urgență. „Echipajele de pompierii au intervenit pentru stingerea a șase incendii, salvarea victimelor ca urmare -
Programul de vizitare al Muzeului Astra de PaștiMuzeul Astra va funcționa după un program special în perioada Sărbătorilor Pascale. Dacă în ziua de sâmbătă Muzeul în Aer Liber va fi închis, acesta se va deschide seara, când la Biserica din Bezded va avea loc Slujba de Înviere. -
Ce program au farmaciile și spitalele din județ de PaștiDacă din nefericire ajungeți în perioada Sărbătorilor Pascale la spital sau aveți nevoie de medicamente de la farmacie, trebuie să știți că acestea funcționează după un program special. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu detaliază toate locurile în care vă -
Bazar pentru o fetiță orfană de care are grijă străbunicaDaniela are 10 ani și după ce a i-a murit mama, anul trecut, a rămas în grija străbunicii. Este elevă în clasa a V-a, însă nu are niciun venit. Trăiește din „nimic”, neavând nici măcar alocație, deoarece nu are un -
Sibienii pot dona alimente pentru persoanele defavorizate din județSibienii pot face o faptă bună odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, împărțind din puținul lor celor care nu au nici atât. Aceștia pot să doneze alimente neperisabile pentru familiile sau persoanele defavorizate din judeţ prin proiectul „Astăzi tu Dăruiești”, organizat de clubul Rotaract -
Peste 30 de expozanți din toată țara la Festivalul handmade Creative BuzzCea de-a 11-a ediție a festivalului Handmade de la Sibiu „Creative Buzz” anunță 35 de expozanți și artiști din toată țara. Astfel, între 24 și 26 martie, persoanele care își doresc să achiziționeze un lucru mai deosebit o pot face -
Astăzi e închis peste tot. Programul de mâine al marilor magazineAstăzi, toate marile magazine și centre comerciale sunt închise. Aproape toate magazinele își vor deschide mâine dimineață porțile, mai puțin la Lidl, acolo unde angajatorii au lăsat o zi în plus de vacanță angajaților. Programul marilor magazine, mâine, 26 decembrie -
Tot ce trebuie să știi despre CrăciunCrăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează naşterea lui Iisus Hristos, este celebrat în lumea întreagă în fiecare an pe 25 decembrie. Sărbătoarea există din secolul al III-lea, în timp ce Moş Crăciun, bătrânul bonom şi bărbos, îşi -
„Astăzi tu Dăruieşti”. Bucuria Crăciunului a ajuns şi la copiii din TraineiPentru cele mai sărace familii din Trainei, Crăciunul a venit mai devreme. Voluntarii clubului Rotaract Sibiu le-au oferit, ieri, alimente pentru a putea să își pregătească o masă caldă de sărbători. Totul a fost posibil în urma proiectului “Astăzi tu -
Bradul de anul acesta a costat peste 6.000 de euro28.000 de lei, fără TVA, este suma plătită de Primăria Sibiu pentru bradul de Crăciun de anul acesta, amplasat vineri în Piața Mare a orașului. Reprezentanții administrației locale arată că în acești bani sunt incluse atât costul bradului propriu-zis, cât -
Bradul de Crăciun a fost adus în Piața MareRecoltat ieri din pădurile comunei Vama Buzăului din județul Brașov, transportat pe timpul nopții pentru a nu încurca traficul, bradul de Crăciun al Sibiului a ajuns în dimineața acestei zile în Piața Mare. Înalt de 23 de metri, bradul va -
Ce mai cer sibienii după ce au strada asfaltată?Moment mai puțin obișnuit în ședința Consiliului local Sibiu: în fața aleșilor locali a venit locuitorul unei străzi recent reabilitată pentru a mulțumi. Și a continuat cu un ”dar…”. ”Vă mulțumim pentru lucrările de pe Aleea Haiducului, totul arată foarte

















































