Serviciului Rutier Sibiu
-
Weekend plin de sancțiuni pentru alcoolul la volan, la SibiuMai mulți șoferi au fost prinși de autorități în weekend în timp ce conduceau, deși au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Primul, un bărbat de 57 de ani, a fost oprit vineri dimineața, în jurul -
Tânăr din Argeș, bănuit de trafic de minori în Elveția, a fost prins la SibiuUn bărbat în vârstă de 33 de ani, din satul Merișani, județul Argeș, a fost depistat și reținut de polițiști pe raza județului Sibiu. Tânărul este bănuit de trafic de minori, după ce ar fi racolat o minoră din Pitești -
Dosar penal și amenzi în cazul sucevenilor care voiau să plece în Germania de pe Aeroportul SibiuMai mulţi suceveni au fost sancţionaţi contravenţional după ce au părăsit zona de carantină pentru a pleca la muncă sezonieră în străinătate, iar într-un caz s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Într-un comunicat remis AGERPRES, -
Dosar penal pentru un bărbat prins băut la volan, la finalul lui 2019. Prezentase un permis de conducere falsUn bărbat oprit la finalul lui 2019 în trafic de polițiștii sibieni are acum dosar penal, după ce autoritățile au descoperit că permisul pe care îl prezentase era unul fals. De asemenea, la momentul când a fost tras pe dreapta, -
A furat o mașină și a lovit o alta într-o benzinărie. Era băut și fără permisUn bărbat de 36 de ani din Sibiu este cercetat penal după ce a furat o mașină, băut fiind. Sibianul a dus autoturismul într-o benzinărie, iar după ce a alimentat a lovit o altă mașină și a fugit de la -
Acțiune a polițiștilor sibieni: 20 de șoferi amendați pe orăPeste 80 de șoferi au fost sancționați astăzi, în decursul a cinci ore, pentru că au condus cu viteză excesivă pe drumurile din județul Sibiu. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune care a avut ca principal scop -
Bărbat reținut după ce a condus, băut și fără permis, o mașină cu numere falseUn bărbat de 38 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni, pentru 24 de ore. Potrivit autorităților, măsura a fost impusă după ce a fost depistat în trafic, la finalul lunii ianuarie, conducând băut și fără permis. De asemenea, -
Cu 170 km/h pe DN 1. 12 șoferi au fost prinși de polițiști cu viteză peste limita legală, în decurs de o orăPolițiștii rutieri au surprins ieri, cu ajutorul dispozitivului laser de măsurare a vitezei Trucam, în decurs de o singură oră, 12 șoferi care au depășit regimul legal de viteză, unul dintre ei rulând cu 170 km/h, pe DN 1, în -
Cod galben de ceață în mai multe localități din județul SibiuUn cod galben de ceață este valabil în mai multe județe din țară, printre care se află și Sibiul. Potrivit specialiștilor, avertizarea este în vigoare până la ora 23. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi atenţionări nowcasting cod galben de -
Coloane de mașini către Arena Platoș. Circulația îngreunată din ultimele zile se mențineVremea frumoasă pentru această perioadă și zilele libere i-au convins pe iubitorii de zăpadă să mai dea o tură până la Păltiniș și astăzi. Traficul este în continuare îngreunat în această zonă. Pe DJ 106 A Sibiu – Păltiniș valorile -
FOTO Surprize pentru copiii dintr-un centru de plasament, din partea polițiștilor sibieniServiciul Rutier, Departamentul Social al Arhiepiscopiei Sibiu și Organizația SeriousFun au realizat, la finalul săptămânii trecute, o activitate informativ preventivă având scopul reducerii gradului de victimizare a minorilor și a numărului de accidente rutiere, cât și un scop social filantropic. -
Concurs de șoferi beți, pe drumurile județului Sibiu, în weekendLa finalul săptămânii trecute, polițiștii sibieni au reținut 28 de permise de conducere și au aplicat 193 de amenzi în valoare de 43.000 de lei. Majoritatea celor opriți în trafic erau băuți. Câțiva șoferi au cauzat pagube materiale, unul fiind -
Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină și s-a răsturnat cu ea la CârțișoaraUn bărbat de 38 de ani a furat o mașină din Cârțișoara, ziua în amiaza mare și a pornit la drum. Se pare că era însă atât de beat încât a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat cu mașina în -
Polițiștii sibieni au mirosit o șoferiță băută la volan după cum și-a forțat prioritatea în traficO șoferiță în vârstă de 41 de ani din Brașov a fost prinsă de polițiștii sibieni în timp ce conducea băută. Aceasta a fost trasă pe dreapta după ce a intrat în intersecția cu DN1, Șelimbăr, fără să acorde prioritate -
Actualizare accident grav la Bradu: bărbatul căzut în Olt a fost găsitAccidentul în urma căruia un bărbat a căzut dintr-un TIR în râul Olt s-ar fi produs din cauza exploziei unei anvelope, arată autoritățile sibiene. Actualizare 15:44. Bărbatul care a căzut în Olt a fost găsit după mai multe ore de căutări. -
FOTO Transportul public va fi prelungit și în zona Cartierul Arhitecților. Pe un drum cu trei benziLa începutul primăverii viitoare, drumul județean 106C va intra în lucrări de extindere la trei benzi de circulație, dintre care două pe sensul către Sibiu. Până la finalizarea lucrărilor (estimate la șase – nouă luni), Primăria Sibiu va definitiva demersurile -
Accident cu mai multe victime pe Valea Oltului. Un TIR a intrat în plin într-o mașinăMai multe persoane au fost rănite, printre care și un minor, după ce șoferul unui TIR nu a păstrat distanța regulamentară și a intrat într-o mașină care se pregătea să facă un viraj. Accidentul s-a petrecut pe sensul de mers -
Program special la eliberarea cazierului judiciar și restituiri permise și certificate de înmatriculare, de Sf. MariaÎn următoarele zile, mai multe ghișee ale IPJ Sibiu vor funcționa după un program special. Totuși, cei care au nevoie de cazierul judiciar spre exemplu, vor putea solicita acest lucru și mâine. Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor care au -
TIR cu sare răsturnat pe DN7. Traficul este îngreunatUn TIR care transporta sare s-a răsturnat pe DN7, la limita cu județul Sibiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă traficul este afectat. Incidentul s-a petrecut la KM 239, chiar la limita cu Județul Sibiu. Cauza probabilă a -
Sibian reținut după ce a condus băut și fără permis, ziua în amiaza mareUn bărbat de 40 de ani din Cisnădie este cercetat penal după ce a fost prins de polițiști, ziua în amiaza-mare, conducând deși nu deține permis și mai era și băut. Bărbatul a fost reținut ieri de polițiștii Serviciului Rutier -
Hoți prinși în timp ce furau dintr-un TIR pe Valea OltuluiPolițiștii rutieri veniți să ancheteze un accident minor de circulație în care a fost implicat un TIR au găsit mai mulți hoți în timp ce furau din mașina avariată. În dimineața zilei de ieri, 26 aprilie, șoferul unui TIR încărcat -
VIDEO-Ambulanță pe roșu, fără sirenă, printre pietoni. Poliția verifică șoferulActualizare ora 12:45 Reprezentanții IPJ Sibiu spun că au demarat o anchetă și vor verifica șoferul ambulanței pentru a vedea contextul în care a condus. ”În referire la imaginile publicate în mediul on-line, care surprind un echipaj medical al cărui -
Accident mortal la Boița. Șoferul unui TIR a lovit un pieton și nu a opritȘoferul unui ansamblu TIR care venea dinspre Vâlcea a acroșat un pieton aflat pe partea carosabilă, l-a târât aproximativ 400 m, și-a continuat deplasarea, după care pietonul a fost lovit de un autoturism condus pe aceeași direcție, șoferul turismului oprind -
Poliția l-a prins în bar pe cel care a băgat doi copii în spital și a fugit de la locul accidentuluiAccidentul care a avut loc sâmbătă noaptea la ieșirea de pe autostrada A1 a fost provocat de un tânăr de 34 de ani din Șura Mică. Amintim că acesta a intrat într-un microbuz în care se aflau 11 oameni și -
Primele concluzii ale IPJ Sibiu, după accidentul în care au fost implicați doi polițiștiPolițistul care se afla la volanul autospecialei implicată aseară într-un accident la Porumbacu de Jos ar fi efectuat manevra de întoarcere în momentul coliziunii cu o mașină aflată în depășire, anunță IPJ Sibiu. Actualizare. În ceea ce privește starea celor doi -
Doi polițiști, răniți într-un accident lângă Porumbacu de Jos: transportați la spitalO autospecială aparținând Serviciului Rutier Sibiu a fost implicată într-un accident produs duminică, în jurul orei 17:00, pe drumul național Sibiu-Brașov, în apropiere de localitatea Porumbacu de Jos. Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a transmis duminică seara că pe DN 1, -
Filtru al polițiștilor pe DN 1. A fost verificată folosirea centurii de siguranță18 șoferi și 7 pasageri au fost amendați astăzi de polițiștii sibieni, în decurs de o oră, pentru că nu purtau centura de siguranță. Filtrul poliției a avut loc astăzi, 13 noiembrie, între orele 13,00 – 14,00, pe DN 1, zona -
Poliția: Limitatoare de viteză ilegale, în Cisnădie. Reacția primarului HujaPrimăria Orașului Cisnădie a fost sancționată de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu pentru că ar fi creat 12 limitatoare de viteză pe 3 străzi din oraș, fără să fi deținut aviz. Mai mult decât atât, potrivit reprezentanților poliției, acestea -
VIDEO O dată pe an. Centrul Sibiului – golit de mașini. ”Turiștii se bucură. Localnicii nu prea renunță la mașină”Piețele din centrul istoric al Sibiului au fost golite, zilele acestea, de mașini. O dată pe an – în Săptămâna mobilității europene – autoritățile locale interzic accesul autoturismelor în Piața Mică, Piața Huet, Piața Schiller, strada Centumvirilor și str. Arhivelor, -
FOTO Depășire periculoasă în Dealul Dăii: un șofer de 19 ani a ajuns la spitalȘoferul vinovat are 20 de ani, iar cel care circula regulamentar – 19 ani. Accidentul rutier s-a produs din cauza depășirii neregulamentare. Inspectoratul Județean al Poliției a anunțat că miercuri seara, aproximativ la ora 18:30, pe DJ106 în afara localității -
IPJ Sibiu: treceri de pietoni și scăderea limitei maxime de viteză, după accidentul în care a murit o fetițăDupă accidentul de ieri din Cisnădie în care a murit o fetiță în vârstă de 8 ani, polițiștii vor înainta Primăriei din Cisnădie solicitarea de înființare a unei sau mai multor treceri de pietoni pe strada Lungă, unde a avut -
Bărbatul băut și fără permis, care s-a răsturnat cu o mașină furată, a fost reținutPolițiștii sibieni l-au reținut ieri, 5 martie, pe bărbatul care a furat o mașină de la o spălătorie și s-a rasturnat cu ea, la intrare în Șura Mare. Bărbatul în vârstă de 37 de ani, din Hamba, avea o alcoolemie -
Atenție la tramvai!Mâine, 12 ianuarie, la ora 11,30, în stația amplasată în zona ZOO Dumbrava, va avea loc repunerea în funcțiune a liniei de tramvai Sibiu – Rășinari, cursă transport public de persoane întreruptă în cursul anului 2011. Traseul tramvaiului se intersectează cu -
IPJ Sibiu: 75 de permise reținute, într-o săptămânăÎn perioada 13 – 19 noiembrie, polițiștii sibieni au verificat aproximativ 700 de autovehicule, au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier și au fost reținute 75 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce. Acțiunile IPJ Sibiu s-au desfășurat -
Sibian, furat la Călimănești. Polițiștii vâlceni au prins făptașul în timp recordUn sibian a sunat la poliție după ce a descoperit că din mașina sa, parcată în orașul Călimănești, i-au fost furate o geantă cu documente și bunuri, un telefon mobil și 1 100 de lei. Polițiștii vâlceni au dat în -
Cu permis și numere de înmatriculare false, la volan pe DN 14Un bărbat de 55 de ani, din Axente Sever, a fost prins ieri de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, având permisul și numerele de înmatriculare false. Ieri, 27 august, în jurul orei 11,30, în oraşul -
Doi șoferi prinși la volan fără permis și băuți. Unul dintre ei s-a oprit în gardul unui imobilUn bărbat în vârstă de 30 de ani, a condus un autoturism pe strada Unirii din Avrig, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, în urma impactului rezultând avarierea autoturismului. Evenimentul rutier -
Interviu cu agentul Ionuț Natea, Serviciul Rutier. Care sunt cele mai periculoase străzi din Sibiu?Mașini lovite în parcare după care autorul a fugit, mașini oprite pe prima bandă ”pe avarii”, treceri de pietoni îngrădite de mașini parcate și un clasament al celor mai periculoase străzi din Sibiu – în funcție de numărul de accidente -
Polițiștii sibieni, recomandări pentru Turul Ciclist: Să dăm dovadă de fairplayPentru desfășurarea în condiții de siguranță a Turului Ciclist al Sibiului, polițiștii Serviciului Rutier au luat o serie de măsuri atât pentru buna desfășurare a competiției, cât și asigurarea fluenței traficului rutier „Să dăm dovadă de respect în trafic, de -
Trafic îngreunat pe Valea Oltului. Un transport agabaritic tranzitează DN 1 și DN 7Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu informează conducătorii auto care vor folosi în această după-masă ruta DN1 (loc. Mohu) – DN7 (limită cu județul Vâlcea) că, începând cu ora 1700, va prelua și însoți un transport -
Prins fără permis pe Ștefan cel Mare, un sibian s-a dat drept fratele său în fața polițiștilor. Acum riscă închisoareaÎn dimineața zilei de ieri, 27 februarie, în jurul orei 07:45, un echipaj al Serviciului Rutier a oprit pentru control în trafic, pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu, un autoturism. La volanul autoturismului se afla un bărbat care -
Cum se vor ridica mașinile parcate neregulamentar în municipiul SibiuDupă o ”pauză de un an și jumătate”, în care în Sibiu amploarea parcărilor neregulamentare a crescut constant, forul legislativ local va aproba un nou Regulament de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Unul care – pornind de la recenta hotărâre -
Peste 450 de poliţişti sibieni, la datorie pentru un Revelion în siguranțăÎn perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie, peste 450 de poliţişti vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni -
La volan cu permisul suspendatUn conducător auto, în vârstă de 30 de ani, din județul Timiș a fost oprit ieri pentru control în trafic, în localitatea Șeica Mare și s-a constatat că avea permisul de conducere suspendat În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier – -
Peste 500 de polițiști, la datorie pentru alegeri în siguranțăPotrivit Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu, peste 500 de polițiștii sibieni asigură un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie. În zilele de 10 -
Restricții de trafic pentru Sibiu Rally ChallengeÎn perioada 18 – 20 august, municipiul Sibiu este gazda unui festival dedicat mașinilor istorice si sporturilor cu motor – Sibiu Rally Challenge. Pentru buna desfășurare a acestui eveniment, la nivelul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului -
Interviu cu subcomisarul Bogdan Maxim: Nu contează câte amenzi dau polițiștii într-o zi, ci câți șoferi îi observă și sunt mai prudențiNesimțiți opriți pe prima bandă cu avariile puse, marcaje inexistente în sensurile giratorii, radare la trecerea de pietoni, parcări lipite de trecerile de pietoni, reluarea ridicării mașinilor parcate neregulamentar și accidente mortale pe drumurile județului, despre toate am stat de -
Șpăgarul de la Rutieră axat pe mașini de lux, trimis în judecatăUn fost agent de la Biroul Drumuri Naţionale al Serviciului Rutier din Sibiu a fost trimis în judecată de procurori, după ce cercetarea în cazul său a fost finalizată. Fostul agent, acum angajat la Ordine Publică, tot în cadrul IPJ


















































