sindicat
-
ACTUALIZARE Prefectul Mircea Crețu a interzis accesul presei la ședința unde se discuta situația dintre sindicat și conducerea Filarmonicii SibiuPrefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, a interzis joi dimineață accesul presei la ședința Comisiei de dialog social din sala mare a Instituției Prefectului, unde se discuta situația conflictuală dintre conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu și sindicatul instrumentiștilor. Reprezentanții publicațiilor locale -
Profesorii sibieni au cântat „O lume minunată!” la cel mai mare protest organizat vreodată de ei, ironici la adresa lui Iohannis. „Nu cedăm!”„Nu cedăm!, Nu cedăm!, Nu cedăm!” au scandat cei peste 1.500 de angajați din sistemul de educație sibian în timpul celui mai mare protest organizat vreodată în Sibiu, în prima parte a zilei de vineri. Profesorii au cântat „O lume -
Sindicatul DECUS: Nu toți funcționarii din Primăria Dumbrăveni au renunțat la noi. Negocierile s-au încheiat când s-a propus ca munca să înceapă de la ora 07:30Conducerea SNPR DECUS susține că primarul orașului Dumbrăveni, Emil Dârloșan (foto), minte atunci când spune că toți angajații au plecat din sindicat. Turnul Sfatului a scris miercuri că angajații Primăriei Dumbrăveni au renunțat la protecția sindicală după ce pe pagina -
Dascălii sibieni ies în stradă. 28 martie – proteste în fața PrefecturiiSindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, care cu peste 4.500 de membri este reprezentativ pentru învățământul la nivelul județului Sibiu, anunță marți seară că pregătește o serie de acțiuni de protest. Prima este programată în data de 28 martie în fața Prefecturii -
Sindicatul Național al Polițiștilor: Cei doi colegi dați afară ”sunt printre cei mai de calitate polițiști pe care îi are IPJ Sibiu”Sindicatul Național al Polițiștilor din România a luat atitudine în cazul celor doi colegi dați afară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu în urma scandalului cu autospeciala furată din curtea sediului Biroului Rutier. Sindicatul a transmis un mesaj -
Sindicat: Prevederea privind identificarea şoferului care a săvârşit o contravenţie de către poliţiştii locali lipseşte din legislaţiePrevederea privind identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului implicat în săvârşirea unei contravenţii rutiere de competenţa poliţiei locale lipseşte din legislaţie şi creează profunde nemulţumiri şi în rândul cetăţenilor simpli, care sunt afectaţi în situaţia încălcării acestor norme legale din domeniul circulaţiei rutiere, -
Problema angajaților din creșele din Sibiu a ajuns la prefectură. De aici merge la Ministerul EducațieiAngajații creșelor din Municipiul Sibiu și-au primit în continuare salariile pe care le-au avut și până acum, însă în sistem există un vid legislativ, anunță liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Sibiu, Teodor Fârțonea. Prefectura Sibiu a organizat o ședință a -
Sindicatul polițiștilor: Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României!Răspunsul primit de la Poliția Sectorului 1 de către un sibian, cu privire la imposibilitatea de a-l amenda pe președintele Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL din luna septembrie, i-a determinat pe sindicaliștii din poliție -
Sindicatul polițiștilor, despre cazul ”Iohannis – fără mască în Sibiu”: ”Ni se pare cel puțin sfidătoare atitudinea cetățenilor Werner și Carmen”Sindicatul Național al Polițiștilor din România Decus a luat poziție legat de situația soților Iohannis, surprinși la mijlocul lunii octombrie, în centrul Sibiului, fără mască de protecție, în condițiile în care purtarea acesteia era obligatorie. Polițiștii susțin că șeful statului -
Sindicatul reprezentativ pentru dascălii din județul Sibiu despre testarea obligatorie a profesorilor nevaccinați: Ilegal și imoral!Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu susține punctul de vedere exprimat astăzi de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” cu privire la testarea obligatorie a profesorilor nevaccinați, amenințând guvernul cu procese. „Orice act prin care angajații -
Reportaj FOTO VIDEO – Protestul șoferilor: TIR-urile au blocat o bandă de la ieșirea de pe autostradă până la VeștemNemulțumiți de controalele și reglementările ANAF, mai mulți transportatori din județul Sibiu au început vineri, după ora 14:00, o acțiune de protest pe DN 1, între Sibiu și Veștem. Sindicaliștii estimează că cel puțin 30 de camioane vor lua parte -
Lider de sindicat: ”Sibiul a evitat un carnagiu”. Conducerea: ”ne exprimăm compasiunea”. Reacții după ce un autobuz a luat-o înspre CibinIncidentul în urma căruia un autobuz Tursib de mari dimensiuni a ajuns aproape de râul Cibin, ca urmare a faptului că șoferului i s-a făcut rău, este abordat diferit de către cei implicați în sistemul public de transport. Aflați în -
Cadre medicale explică motivele pentru care anunță proteste în Sibiu: Avem 81 de colegi care au plătit cu viața făcându-și datoriaSăptămâna viitoare, în 14 ianuarie, membrii Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” anunță că vor picheta sediul prefecturii Sibiu. Lucrătorii din sănătate care fac parte din sindicat spun că de-a lungul pandemiei de Covid-19 s-au confruntat cu o serie de probleme, au fost -
Angajații Aeroportului sibian și-au reales liderul de sindicat. ”Mulțumesc colegilor și conducerii Consiliului Județean”Dragoș Patriche a fost reales pentru nou mandat în fruntea Sindicatului Aeroportul Sibiu. Potrivit lui Dragoș Patriche, reconfirmarea sa în fruntea sindicatului a avut loc în cadrul unei ședințe care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. El spune că -
Sindicatul Dumbrava Transport Public Local Sibiu își îndeamnă membrii să-l susțină pe Adrian BibuConducerea Sindicatului DUMBRAVA-Transport Public Local Sibiu, interesată de viziunea candidaților la funcția de primar al municipiului Sibiu și de proiectele pe care aceștia le propun comunității în domeniul mobilității, dar și în altele de importanță majoră, a analizat platformele program -
Război sindicaliști vs DGASPC: „Suntem scandalizați de modul în care Consiliul Județean și DGASPC Sibiu au decis să facă disponibilizări”O serie de acuzații au fost aduse conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sibiu (DGASPC) de către membrii Federației Naționale Sindicale din Asistență Socială și Protecția Copilului (FNS). Aceștia atrag atenția printr-un comunicat de presă asupra -
Drept la replică al funcționarilor din Primărie: „salariații nu sunt plătiți în euro”Funcționarii Primăriei Sibiu afiliați sindicatului Finanțe locale cer scuze din partea Turnul Sfatului ca urmare a publicării unui articol referitor la proiectul de indexare a salariilor de bază din administrația locală. Liderul sindicatului consideră că titlul ales pentru acel articol -
Polițiștii locali, ședință în premieră la Sibiu: cer un statut propriu și o pensionare mai rapidăPentru prima dată de la înființarea instituției poliției locale în România, sindicatele reprezentative și pentru polițiștii locali s-au reunit în același loc. Întâlnirea a avut în sediul Primăriei Sibiu și a avut drept principal subiect de discuție Statutul polițistului local. -
Sindicatele de transport local din toată țara s-au întâlnit la Păltiniș. Salariile și condițiile de muncă, pe ordinea de ziSindicatul Dumbrava Transport Public Sibiu în colaborare cu Federația TRANSLOC România reprezentate prin d-nul Alin POABAR și d-nul Mircea IONESCU a organizat în perioada 14-17 februarie 2019 la Păltiniș o sesiune de ședințe și activități comune după cum urmează : În -
Noua organigramă a Aeroportului, amânată. 2012 bate 1991Organigrama prin care schema de personal a Aeroportului Sibiu se mărea de la 172 de posturi, din care 21 de conducere și 151 de execuție, la 181 de posturi, dintre care 19 de conducere a fost scoasă de pe ordinea -
Măriri salariale la Tursib. ”Doamna primar s-a ținut de cuvânt”Sindicatul ”Dumbrava” din cadrul Tursib anunță că renunță la orice formă de protest după ce astăzi au primit asigurările necesare din partea primăriei Sibiu că vor primi majorările salariale cerute. Atât șoferii cât și personalul auxiliar urmează să primească din -
Veste bună pentru angajații TursibLa sfârșitul săptămânii trecute Federația sindicală Transloc, din care face parte și cel mai mare sindicat din cadrul Tursib, a semnat cu Federația Transportatorilor noul contract colectiv de muncă valabil până în anul 2020. Evenimentul a avut loc la Baia -
Grevă de avertisment la aeroport. „Dacă nu se rezolvă, trecem la grevă generală” | Foto VideoȘase zboruri către și dinspre Sibiu ar putea fi afectate de greva de avertisment declanșată de majoritatea angajaților Aeroportului Internațional Sibiu. Un exercițiu complex planificat de ISU Sibiu pentru această zi a fost amânat. Actualizare 2. Marius Gîrdea, managerul Aeroportului Sibiu, -
Pentru a evita greva, Aeroportul propune salariu crescut cu 11%. Sindicaliștii cer mai multConducerea Aeroportului internațional Sibiu anunță că tot ceea ce poate oferi sindicaliștilor care amenință cu greva este o creștere salarială de 11 procente. Sindicaliștii cer mai mult, iar ambele tabere speră într-o soluționare amiabilă a conflictului în prezența ITM. În -
Cel mai mare sindicat din Aeroportul Sibiu anunță declanșarea unui conflict de muncăSindicatul Liber Independent al Aeroportului Sibiu, care reunește peste 70% din angajați, anunță declanșarea unui conflict de muncă. ”Începând cu data de 01.03.2018, în cadrul Aeroportului Internaţional Sibiu s-a declanşat conflictul colectiv de muncă datorită faptului că patronatul Aeroportului Internaţional -
Sindicatele din educație cer excluderea din sistem a preotului de religie din CopșaAcuzațiile la adresa preotului din Mediaș au ajuns rapid și la Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“. Aceasta solicită organelor abilitate să se autosesizeze în cazul profesorului de religie de la liceul din Copșa Mică, care a fost filmat în -
Foto-Angajații Tursib au mers la serviciu alături de copiiÎn pregătirea sărbătorilor de Crăciun, angajații companiei Tursib au avut parte în weekend-ul care tocmai s-a încheiat de o serie de evenimente dedicate familiei și celor mici. Sindicatul Dumbrava din cadrul Tursib a organizat un fel de zi a porților -
Conducerea Tursib s-a înțeles cu sindicatul Dumbrava pentru noile salariiLa finalul săptămânii trecute Sibiul a găzduit o întâlnire între Federația Națională a sindicatelor din transportul în comun, reprezentativă pentru majoritatea orașelor mari din România, și conducerile companiilor de transport. Tema principală a discuțiilor a fost ce se va întâmpla -
„Țopăiala fiscală“, varianta de Sibiu. Noul prefect anunță că i-a lămurit pe sindicaliști. „Stupoare, dezinformări”Într-un comunicat emis după o ședință extraordinară cu membrii Comisiei de dialog social, noul prefect al Sibiului, Adela Muntean, anunță că sindicaliștii nemulțumiți de modificările fiscale au primit explicații ”lămuritoare”. La câteva ore după, sindicaliștii au aflat de comunicat, pe -
VIDEO-Protest la Ambulanța Sibiu împotriva guvernuluiAngajații Serviciului de Ambulanță Sibiu au declanșat astăzi, la ora 11:00, un protest pașnic îndreptat împotriva guvernului. Protestul este organizat pe linie sindicală, angajații solicitând Guvernului soluţionarea favorabilă a revendicărilor Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa România. Printre nemulțumirile indicate se numără ”stoparea -
Sindicaliștii sibieni, despre contribuțiile sociale transferate angajaților: la un salariu de 2500 lei, salariatul pierde până la 297 leiReprezentanții Blocului național sindical (BNS) Sibiu consideră că transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a salariatului reprezintă ”un nou experiment în care salariatul român este în rol de cobai”. Rol în urma căruia salariații vor pierde din veniturile -
A treia zi de proteste la Finanțe. ”Vom continua dacă nu se rezolvă nimic”Angajații Administrației județene a finanțelor publice Sibiu au continuat astăzi protestul, cerând salarii mai mari și aliniate la cele din cadrul ANAF. ”Revendicările sunt legate de salarii. Inițial, în legea salarizării noi am avut un spor de 15% care a -
Angajații Gărzii de Mediu intră în grevă pe termen nelimitatGrupa sindicală Sibiu din cadrul Sindicatului Național al Gărzii de Mediu anunță că începând de mâine, 10 mai, toți angajații vor intra în grevă pe termen nelimitat. Aceștia se arată nemulţumiți şi indignați de inechitatea salarială care există în domeniul




































