Sorina Tiron Distributie
-
Spectacol al Teatrului Radu Stanca anulat. Un actor s-a îmbolnăvitReprezentațiile spectacolului „Povestea prințesei deocheate”, programate în 30 și 31 mai, de la orele 19:00, la Fabrica de Cultură, sala Eugenio Barba, au fost anulate ca urmare a îmbolnăvirii unui actor din distribuție. Programul celor trei reprezentații din cadrul FITS -
Cerere de intrare în faliment pentru Polisano DistribuțieAdministratorul judiciar al diviziei de distribuţie Polisano, BDO Business Reconstructing, convoacă adunarea creditorilor distribuitorului pentru a deschide procedura de faliment a firmei, la doar două luni după ce Polisano, a cincea companie din piaţă, a anunţat intrarea în insolvenţă. Adunarea -
ANUNȚ: Începe distribuția europubelelor pentru colectarea selectivăÎncepând cu data de luni, 12.09.2016 va demara activitatea de distribuire a recipientelor de tip europubelă către utilizatorii care locuiesc în locuințe individuale – case, vile aflate în zona de sud a Municipiului Sibiu respectiv in zona cuprinsa intre străzile -
2016: E.On intervine cu lucrări pe 63 de străzi din Sibiu. Lista completă45 de km de conducte și branșamente de gaze naturale aflate sub suprafața de rulare a 63 de străzi din municipiul Sibiu vor fi schimbate anul acesta de către firmele angajate de E.ON Distribuţie România, anunță reprezentanții companiei. Comparativ, anul -
Centrul Sibiului ramane fara gaze naturaleTimp de aproximativ nouă ore, reprezentanții E.On Gaz Distribuție vor întrerupe furnizarea gazelor naturale pentru câteva zeci de străzi din zona centrală a Sibiului, în cursul zilei de joi, 24 aprilie. Întreruperea este programată pentru punerea în funcțiune a noii
-
Solutia Primariei la "boala" E. On de a sparge asfaltul proaspatPentru a nu mai păți precum anul acesta, când cei de la E.On au trecut la perforarea asfaltului nou taman în intersecțiile modernizate, conducerea Primăriei Sibiu anunță că, de anul viitor, vor fi reabilitate doar acele străzi unde infrastructura de
-
Dupa micile interventii E.On au ramas gropile. Care au incurcat serios traficul rutier | Foto-VideoAu fost de ajuns câteva picături de ploaie care să ”spele” din balastul tasat în locurile unde reprezentanții E.On Distribuție au efectuat ”lucrări de cuplare” a rețelelor de gaze naturale. Rețele ce au fost cuplate sub străzi finalizate în urmă
-
La ANL-uri sa nu vii doar cu o paturicaDacă până nu demult locuitorii mai vechilor locuințe ANL se plângeau de facturile mari pe care le aveau de achitat pentru încălzirea locuințelor pe timp de iarnă, noii chiriași ai noilor apartamente din blocul construit pe strada Independenței nu își
-
E.On revine pe tema asfaltului proaspat spart: suntem constienti de disconfortReprezentanții E.On Gaz au revenit cu un comunicat amplu pe tema lucrărilor la rețelele proprii, lucrări pe care le-au corelat cu cele ale Primăriei Sibiu, declară compania de distribuție a gazelor naturale. Care reamintește că, pentru anii următori, au în
-
“Barbierul din Sevilia“ rasuna la Sala Thalia“Barbierul din Sevilia“ este primul spectacol din cadrul celei de a X-a ediţii a Festivalului Internaţional de Artă Lirică, iar sibienii se pot bucura de el astăzi, de la ora 19:00, la Sala Thalia. Spectacolul, realizat de Opera Maghiara din
-
Arii din toata lumea rasuna la Vox ArtisAstăzi începe concursul internațional de Canto "Vox Artis", în cadrul Festivalului Artei Lirice, unde artiști din 17 țări se vor întrece timp de patru zile petru marele premiu. Premiile sunt în valaoare de 4.500 euro pentru primele trei locuri, iar






