Statistică Sibiu
-
Coronavirus, Sibiu. Trei cazuri noi, nouă persoane vindecateJudețul Sibiu se apropie de 500 de cazuri de Covid-19, iar numărul persoanelor vindecate și externate din spital, în județ, este de 371. 39 persoane au decedat în urma infectării cu SARS CoV-2. De la debutul pandemiei și până în -
Șase cazuri noi de Covid-2, semnalate în SibiuIeri au fost diagnosticați cu noul coronavirus șase sibieni, după o perioadă de cinci zile în care numărul minim a fost doi, iar cel maxim de cinci. În 20 mai nu a fost semnalat niciun caz nou, în 21 – 5, -
Concluzia prefectului după starea de urgență: Am trăit împreună două luni istoricePrefectura Sibiu a transmis la două săptămâni după încheierea stării de urgență raportul cifrelor din punctul de vedere al epidemiei de coronavirus. Concluzia prefectului Mircea Crețu: ”ne-am confruntat cu situații fără precedent”. „Am trăit împreună două luni istorice, ne-am confruntat -
Coronavirus, Sibiu: Nu există nici un control al testelor făcute în județActualizare Prefectura Sibiu informează că numărul corect, până duminică, al persoanelor vindecate de Covid-19 este 355, nu 377 așa cum apare în buletinul transmis astăzi. Astfel, conform noii situații, în ultimele 24 de ore au fost externate de la Spitalul -
Coronavirus, Sibiu. Cifre ciudate transmise de DSP56 persoane au fost declarate ca fiind vindecate într-o singură zi, iar testele variază de la o zi la alta, de la13, la peste 100. Datele transmise de Prefectura Sibiu arată zilnic o evoluție extrem de ciudată a pandemiei la -
Coronavirus, Sibiu. Nu toate testele ajung în statisticiÎn total, de la începutul pandemiei și până acum s-au făcut 3853 de teste, conform datelor prezentate de Prefectura Sibiu, însă Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță că în statisticile prezentate zilnic lipsesc mai multe teste, deși acestea se efectuează. -
Coronavirus, Sibiu. 152 de cazuri noi, în această lună. Peste 1500 de testeDoar două cazuri noi de Covid-19 s-au identificat ieri, în județul Sibiu, în urma testării a 92 de persoane. În total, în luna mai au fost depistați pozitiv 152 de sibieni și s-au realizat 1.513 teste. Față de luna trecută, -
Coronavirus, Sibiu. Media testelor a crescut în luna mai cu 20 de teste pe zi. Media cazurilor noi a scăzut cu un caz pe ziMai multe teste și mai puține cazuri. Aceasta este concluzia analizei cazurilor infecțiilor cu SARS CoV – 2 în județul Sibiu, în luna mai, comparativ cu luna aprilie. Media cazurilor nou apărute zilnic în luna precedentă era de 9,82 de -
Coronavirus, Sibiu. Cifre în scădereDoar trei sibieni au fost identificați ieri ca fiind purtători ai SARS CoV-2, după ce s-au efectual în întregul județ 79 de teste. Astfel, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr -
Covid-19, Sibiu. Opt cazuri noi, 15 sibieni vindecați, 88 de testeCifrele prezentate de prefectura Sibiu, aferente zilei de ieri, arată o scădere a numărului de cazuri noi depistate în județ, și o stabilizare a numărului de teste efectuate zilnic în jurul sumei de 80. De la debutul pandemiei și până -
COVID-19 în Sibiu: 16 cazuri noi în ultimele trei zile, 254 de teste. Plus, ziua în care nu s-a dat nicio amendăVineri, sâmbătă și duminică au strâns 16 cazuri noi de coronavirus depistate în județ, 40 de sibieni au fost externați din spital, fiind refăcuți complet după tratamentele din Spitalul Clinic Județean, iar patru sibieni au decedat în urma infecției cu -
Covid-19 în Sibiu: Doar 12 amenzi, după decizia CCR. 13 sibieni depistați pozitiv, 10 au fost externațiTotalul sibienilor care au dobândit virusul în județul Sibiu, conform datelor prezentate de Prefectura Sibiu, a ajuns la 400. Din cele 400 de cazuri internate la Spitalul Clinic Județean Sibiu din luna martie, 153 au fost declarate vindecate, 28 de -
Covid-19 în Sibiu. 167 de teste, 14 cazuri noi, număr mic de amenziPeste 150 de teste nu s-au mai făcut într-o zi, în județul Sibiu, din 24 aprilie, dată la care s-a și consemnat recordul din acest punct de vedere. Atunci s-au raportat 184 de teste realizate. Ieri s-au făcut 167 de -
Cele 50.000 de măști confiscate de pe aeroport rămân la Sibiu. Sunt distribuite instituțiilor județuluiÎn urma solicitării transmisă de Prefectura Sibiu către Ministerul Afacerilor Interne, cele 50.000 de măști confiscate de Biroul Vamal al Aeroportului rămân la noi în județ. Ele vor fi distribuite instituțiilor județene. „Ținând cont de nevoia de măști întâlnită în -
Cifrele Covid-19 în Sibiu: două cazuri noi, 11 persoane vindecate și patru decedateEste pentru prima dată de la debutul cazurilor de infecție cu SARS CoV-2 în județ când numărul persoanelor decedate îl depășește pe cel al celor noi-infectate. În ultimele 24 de ore, Prefectura Sibiu a anunțat că în ultimele 24 de -
Coronavirus, Sibiu. Cifre în scădere: puține teste pozitive, puține amenziProcentul dintre numărul de teste efectuate și numărul de rezultate pozitive a fost ieri de 3,57%, unul foarte bun, care arată că s-au făcut numeroase teste, pentru a ajunge la o cifră mică de sibieni depistați pozitiv. Au fost ieri -
Datele Covid-19 în Sibiu. În ultimele trei zile: 27 de sibieni vindecați, 61 – infectați180 de teste realizate, 61 de sibieni identificați ca fiind infectați, alți 27 externați din spital și declarați vindecați. Acestea sunt datele primelor trei zile din luna mai, prezentate de Prefectura Sibiu. Numărul sibienilor aflați în izolare a ajuns la -
Statistică SARS CoV-2 în Sibiu. RelaxareIeri a fost ziua cu cele mai puține amenzi date în contextul ordonanțelor militare, în luna aprilie, cea mai mică sumă, dar și ziua în care au ieșit din izolare 641 de sibieni. În plus a scăzut numărul celor care -
Covid-19, cifrele zilei, în Sibiu: 15 cazuri noi, 110 teste, 12 vindecațiNumărul sibienilor infectați cu SARS CoV-2 a ajuns în județul Sibiu la 297, de la începutul pandemiei efectuându-se aici 2.161 de teste pentru depistarea virusului. Din cele 297 de persoane confirmate pozitiv 279 sunt adulți și 18 copii. Până ieri -
Statistică COVID 19 – Sibiu. 151 de teste raportate, 11 cazuri noi. 75 de sibieni vindecațiDupă trei zile în care s-au făcut între 36 și 66 de teste pentru noul coronavirus, numărul testelor a crescut din nou. Astăzi s-au raportat pentru ziua de luni 151 de teste efectuate, în urma cărora s-au depistat 11 sibieni -
Câți vâlceni trăiesc oficial în Sibiu. De ce vin?Într-o eră în care putem călători oriunde în Europa doar cu buletinul, nicio instituție specializată din județul Sibiu nu are o evidență clară a numărul de persoane sosite în Sibiu, în ultimii ani, din județele învecinate. Cu toate acestea, semne -
INFOGRAFIC – Economia Sibiului duduie. Excedent comercial record în prima parte a anuluiCifrele oficiale înregistrate de Direcția Județeană de Statistică Sibiu arată că economia județului Sibiu trece printr-o perioadă excelentă. Nu doar că șomajul este foarte scăzut și avem unele dintre cele mai mari salarii medii din țară, dar și exportăm mai -
De ce are nevoie Sibiul de mai multe bisericiDacă, prin absurd, toți sibienii creștin-ortodocși s-ar decide duminica aceasta să meargă la biserică ar fi nevoie de 32 de biserici de dimensiunile Catedralei Mitropolitane pentru a-i putea găzui pe toți. Anunțul Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, de săptămâna trecută,
-
Crestere masiva a numarului de turisti in Sibiu. Anul 2015 a inceput promitatorHotelierii sibieni spun că anul 2014 a fost unul dintre cele mai bune din punct de vedere al gradului de ocupare. Datele de la Statistică susțin declarațiile și indică o creștere sănătoasă. Managerii generali ai două dintre cele mai
-
Tot mai putine constructii in Sibiu. Care este noul pol imobiliar al orasuluiConform datelor făcute publice la sfârșitul anului trecut de Direcția Județeană pentru Statistică Sibiu, numărul locuințelor noi este în continuă scădere, de câțiva ani. Surse din piața imobiliară spun Zona de Vest a Sibiului a devenit mai atractivă decât Șelimbărul.
-
Avem cele mai mari salarii din Regiunea CentruSibienii au cele mai mari salarii din Regiunea Centru, conform unui raport al Direcției Regionale pentru Statistică Alba. Mai mult decât atât, județul Sibiu este singurul din regiune unde câștigul salarial mediu brut a crescut în luna mai față de
-
Rezultate finale ale recensamantului: suntem mai multi decat estimau, dar mai putini decat anuntaReprezentanții Direcției județene de statistică au anunțat azi rezultatele finale ale Recensământului populației și locuințelor, ale cărui date au fost culese în octombrie 2011. Astfel, față de rezultatele provizorii anunțate în februarie 2012 (potrivit cărora județul Sibiu are o populație
-
Final de numaratoare: romii, mai multi, sasii pe cale de disparitieConcluzia finală a recensământului din 2011, ne împuținăm. În total, 45 de mii de sibieni fie și-au schimbat domiciliul, fie au „dispărut” în străinătate. Iar decesele au învins în lupta cu natalitatea. Județul Sibiu numără acum 375.992 de locuitori. Însă
-
Suntem cu 25.000 mai putini. Primele date dupa recensamantJudețul Sibiu ocupă locul 11 într-un clasament național care vizează județele din care au dispărut cei mai mulți locuitori. Conform datelor statistice oferite de Direcția Județeană de Statistică, înainte de recensământ județul avea 426.128 de locuitori. După primele date, numărul
-
A inceput verificarea recenzorilor sibieniLa câteva zile de la terminarea recensământului a început şi la nivelul judeţului Sibiu o anchetă de control. Timp de o săptămână, recenzorii îi vor verifica pe cei care au recenzat locuitorii judeţului în perioada 20 – 31 octombrie. Recenzorii
-
Primele rezulate ale recensamantului in judetul Sibiu:peste 370.000 de locuitori si 164.000 de locuinteLa o zi de la încheierea recensământului, rezultatele operaţionale arată că la nivelul judeţului Sibiu au fost recenzaţi 377.985 cetăţeni şi 164.348 locuinţe. Liviu Boloş, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, susţine că rezulatele nu sunt nici măcar provizorii, deoarece
-
Recensamantul persoanelor s-a incheiat in judetul SibiuRecensământul locuinţelor şi al populaţiei s-a finalizat în judeţul Sibiu. Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, Liviu Boloş, a declarat că deşi centralizarea datelor va fi completă şi definitivă doar în următoarele două zile, recensământul s-a terminat în proporţie de100%,
-
In ultima zi de recensamant procentul depaseste 93% la nivelul judetului SibiuÎn ultima zi de recensământ, judeţul Sibiu a depăşit procentul de 90% al locuinţelor recenzate, iar Liviu Boloş, directorul Direcţiei Generale de Statistică Sibiu, susţine că până la sfârşitul zilei toţi locuitorii judeţului vor fi recenzaţi. „Până în acest moment
-
Cine da amenzi pentru nedeclararea CNP-ului: Politia LocalaÎn cazul în care în ultimele zile de recenzare a populaţiei municipiului Sibiu vor apărea cazuri în care sibienii nu vor dori să îşi divulge codul numeric personal, cinci persoane din cadrul Poliţiei locale sunt desemnate să aplice amenzi. Potrivit
-
Recenzorii sibieni au depasit planul pe sapte zileÎn primele şapte zile de recensamant, în judetul Sibiu au fost recenzaţi peste 64% dintre locuitori, cu şase procente mai mult decât prevedea planul stabilit la începutul recensământului. Din totalul de 64 de localităţi, 38 sunt peste media judeţului de
-
Recensamantul a ajuns la 54 la suta in judetul Sibiu„Nu suntem primii din ţară la acest capitol, dar nici nu ne propunem acest lucru”, a declarat astăzi directorul Direcţiei de Statistică Sibiu, Liviu Boloş. Cât priveşte obligativitatea declarării CNP-ului acesta spune că puţină lume a refuzat să-l ofere recenzorului
-
De maine sibienii care nu primesc recenzorul risca sa fie amendatiDeşi rezultate emise după primele cinci zile de recensământ, arată că judeţul Sibiu se află pe o poziţie bună, din punct de vedere al locuinţelor recenzate, directorul Direcţiei Generale de Statistică Sibiu, spune că de mâine locuitorii judeţului Sibiu, care
-
Peste 120 de recenzori din judetul Sibiu s-au retras in ultimele zile si au fost inlocuitiPeste 120 de recenzori care urmau să participe la recensământul populaţiei şi al locuinţelor din judeţul Sibiu s-au retras, în ultimele zile, şi au fost înlocuiţi, în prezent toate sectoarele judeţului fiind acoperite, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene
-
Noutatile recensamantului national de luna viitoareToţi sibienii vor trebui să răspundă luna viitoare întrebărilor recenzorilor care le vor bate la uşă. Spre deosebire de alte recensăminte organizate în ţara noastră, în premieră veţi fi nevoiţi să oferiţi detalii legate despre faptul dacă locuiţi sau nu
-
Recensamantul de proba: in Vurpar, Sura Mica si RuscioriCâte 100 de locuințe sau 300 de locuitori vor constitui eșantionul recensământului de probă organizat în trei localități din județul Sibiu. Proba programată între 7 și 16 mai precede recensământul populaţiei şi locuinţelor pe întregul teritoriu al României, recensământ
-
Anul acesta are loc un nou recensamant al populatiei. Pana atunci, Statistica face o probaÎn perioada 7 – 16 mai Direcția Județeană de Statistică Sibiu va organiza un recensământ de probă la nivelul câtorva localități din județul Sibiu, înaintea ”marelui” recensământ programat pentru toamna acestui an. ”Centrele de probă sunt alese de către
-
Unul din patru turisti veniti in judet e strain. Vezi cum a evoluat turismul sibian in vreme de crizaTuriștii români și-au redus simțitor excursiile la Sibiu, în 2010, comparativ cu 2009. În schimb, a crescut numărul vizitatorilor de peste hotare, germanii fiind cei mai numeroși, iar spaniolii săltând ca număr în mod semnificativ. Chiar dacă, în total, numărul
-
Locuintele noi din judet „au disparut” mai abitir decat la nivel nationalDacă numărul locuinţelor noi terminate la nivel naţional a scăzut în 2010 cu 15,8 procente faţă de 2009, la nivelul judeţului Sibiu această scădere este de aproape 40 de procente. Dacă luăm în calcul strict numai semestrul III al anului
-
Cronica unui dezastru anuntat: Incotro merg sibienii? La serviciu!Ne împuţinăm pe zi ce trece. Cei tineri şi cu un loc de muncă, vreu să spun. Sunt tot mai mulţi bătrâni, pensionari şi asistaţi sociali. Nu o spune Turnul Sfatului ci o spun datele statistice. Cu toate acestea nu
-
Judetul Sibiu: Importuri de 820 de milioane, in noua luniImporturile din judeţul Sibiu s-au ridicat, în primele nouă luni ale anului 2009, la peste 820 de milioane de euro, aici fiind inclus şi importul de gaz realizat prin Romgaz Mediaş pentru întreaga ţară, tendinţa fiind de scădere faţă de
-
Din ce in ce mai putin sibieni duc in spate judetulJudeţul Sibiu avea, la finele lunii septembrie, puţin peste 116.000 de salariaţi, cu 8,4 la sută mai puţin decât în urmă cu un an, când efectivul salriaţilor se apropia de 126.000, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu. În aceeaşi
























