suceava
-
Şicanare în trafic soldată cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a unui copil, în județul SuceavaUn bărbat în vârstă de 22 de ani a fost reţinut, miercuri, după o şicanare în trafic soldată cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a unui copil, în zona localităţii Frătăuţii Vechi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de -
Directorul general Construcții SA promite că face un pod în 3-4 luni. Societatea a pierdut mai multe contracte după ce nu s-a încadrat în termenele de realizareAdrian Homan, directorul general Construcții SA Sibiu, a promis că va realiza pe banii săi, în 3-4 luni un pod în județul Suceava, relatează Info Financiar. Motivul pentru care ar face asta ține de faptul că acolo locuiește mama sa, -
Un sucevean a suferit două accidente, în aceeași zi. La primul era pe bicicletă, iar al doilea, în timp ce traversa stradaUn bărbat de 74 de ani, din Dumbrăveni, a fost implicat de două ori în accidente rutiere în decurs de numai câteva ore, scrie Monitorul de Suceava. Primul incident în care a fost implicat s-a consumat duminică, la orele amiezii. -
Patru răniţi în urma exploziei dintr-un bloc din Suceava. O persoană este în stare gravăPatru persoane au fost rănite, luni, într-o explozie ce s-a produs într-un bloc din cartierul sucevean Burdujeni, iar 40 de locatari din două scări de bloc s-au autoevacuat, a informat ISU Suceava, citat de Agerpres. Sursa citată a precizat că -
Doi pasageri au leșinat într-un avion Wizz Air, blocat pe pistă, în Suceava. Aeronava nu a pornit din cauza unei defecțiuni tehniceCălătorii unui avion operat de compania Wizz Air s-au plâns de rele tratamente după ce au fost blocați într-o aeronavă, timp de o oră, la temperaturi ridicate, informează Știri Suceava. Este vorba despre avionul Wizz Air care a făcut dimineață -
Aproape 150 de percheziţii în toată ţara în două dosare de evaziune fiscală şi tăiere fără drept de arboriPoliţiştii efectuează, miercuri dimineaţă, 146 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară în două dosare de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare. Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română, percheziţiile -
FOTO Filmul evenimentelor în care 4 pompieri sibieni au intervenit la un accident în Suceava: ”Imediat am ieșit din coloană, urmând echipajul de poliție”Familia victimelor unui accident petrecut în Suceava a mulțumit direct pe Facebook pompierilor sibieni care au intervenit pentru salvarea victimelor. Militarii sibieni se aflau întâmplător pe șoseaua pe care s-a petrecut accidentul, iar intervenția lor a ajutat salvatorii care au -
Militari de la ISU Sibiu, primii la un accident rutier în Suceava, soldat cu opt victimePatru pompieri de la ISU Sibiu au fost primii care au intervenit astăzi la un accident petrecut în județul Suceava. Militarii care se întorceau de la Vama Siret, acolo unde și-au desfășurat o perioadă activitatea, au oprit la locul accidentului -
Românca ucisă de rechin în Egipt era funcționar public. Lucra la Direcția Finanțelor și avea cumpărate două sejururiRomânca ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt era din județul Suceava, informează Monitorul de Suceava. Femeia avea 40 de ani și era funcționară la Direcția de Finanțe Suceava. Conform surselor Monitorul de Suceava, femeia își cumpărase două sejururi în -
Tragedie în Suceava: Un elev de clasa a VIII-a a murit la balul de absolvirePoliţiştii din Suceava au demarat o anchetă după ce un elev, absolvent de clasa a VIII-a, a decedat la banchetul de absolvire, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Potrivit acestora, băiatul, în vârstă de 14 ani, se afla -
O tânără din Suceava a fost condamnată să-și petreacă 6 weekend-uri în casă pentru că s-a urcat la volan fără permisO tânără trimisă în judecată pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă comisă în perioada în care era încă minoră, a fost condamnată de Judecătoria Rădăuți la măsura educativă a consemnării la domiciliu la sfârşit de săptămână, pe -
O rusoaică urmărită internaţional pentru participare la o grupare armată ilegală a fost reţinută la vama SiretPoliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut, la intrarea în ţară prin PTF Siret, o femeie din Federaţia Rusă, căutată internaţional, din 2018, de autorităţile din ţara sa, pentru participare la o grupare armată ilegală, a informat duminică purtătorul -
Băut și fără carnet, un sucevean le-a spus polițiștilor că merge la război în Ucraina. Era certat cu nevastaUn bărbat dintr-o localitate din Suceava, oprit de un echipaj de poliție în Siret, a fost depistat beat la volan, neavând nici permis de conducere, informează Monitorul de Suceava. După ce a fost verificat cu etilotestul, în timp ce polițiștii -
Un bebeluş fără comorbidităţi din Suceava a murit din cauza COVID-19Grupul de Comunicare Strategică a informat miercuri că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 119 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, printre care se află un bebeluş de 9 luni fără comorbidităţi şi un tânăr în vârstă -
VIDEO Peste 300 de pacienţi, printre care copii şi nou-născuţi, evacuaţi în urma unui incendiu la SJU SuceavaPeste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată. -
Fotografie „în oglindă” postată de Ro Vaccinare cu o secție de ATI și proteste împotriva vaccinării. „Până când?”O fotografie postată duminică seara de Ro Vaccinare vrea sa atragă atenția asupra realității din spitale, în care un român a murit la fiecare 3 minute și 53 de secunde de la începutul lunii noiembrie, în paralel cu imaginea protestelor -
VIDEO. Patru tineri și-au găsit mașina acoperită cu folie alimentară, după ce a fost parcată greșit, în SuceavaMai mulți tineri și-au găsit mașina înfoliată după ce au parcat cu o roată pe locul alăturat, într-o parcare din Suceava. În imaginile postate de Monitorul de Suceava se vede cum autoturismul este acoperit în totalitate de folie alimentară. În -
Cine era tânărul care a murit în accidentul de vineri de pe DN1: „Regretăm această pierdere!”Tânărul sucevean de 25 de ani care a murit în accidentul de pe DN 1, de vineri, din localitatea Arpașu de Jos era născut în comuna Baia, era absolvent al Seminarului Teologic Suceava și student al Facultății de Teologie „Andrei -
Patru dintre agresorii care au bătut un activist de mediu și doi jurnaliști în Suceava au fost reținuțiPatru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava, informează Inspectoratul -
Bărbat condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, prins la SibiuUn bărbat din Suceava, căutat de autorități după ce a fost condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, a fost prins de polițiștii sibieni. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, au identificat -
Un bebeluş din Suceava a murit la spital, după ce ar fi fost complet scufundat în apă, la botezUn copil a decedat, luni, după ce a făcut stop cardio-respirator cu o zi înainte, în urma efectuării ritualului de botez la o biserică din municipiul Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă. Potrivit Agerpres, bebeluşul -
Un șofer din Suceava a primit cea mai mare amendă dată vreodată, după ce a încălcat 16 reguli de circulație în aceeași ziUn șofer în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, a primit cea mai mare sancțiune dată vreodată, peste 20.000 de lei și are permisul suspendat timp de patru ani. Potrivit MAI, polițiștii au identificat 16 nereguli la regimul -
Ministrul de interne anunță anchetă pentru a vedea cum au ajuns sucevenii din carantină la SibiuMinistrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunţă că autorităţile au deschis anchete pentru a afla cum persoane din zone aflate în carantină au ajuns în Sibiu sau Cluj-Napoca, pentru a pleca cu avionul la muncă în străinătate. El spune că cei -
Nouă suceveni au fugit din carantină și au ajuns la Sibiu: voiau să zboare în GermaniaNouă dintre cei aproape 100 de pasageri programați pentru cursa specială de la Sibiu la Karlsruhe au fost opriți în Aeroport: proveneau dintr-o comună suceveană aflată în carantină. Cei nouă suceveni făceau parte din românii chemați să lucreze în Germania, -
Încă șase decese raportate de la Spitalul din Suceava. Bilanțul morților din cauza COVID-19 ajunge la 78Grupul de Comunicare Strategică anunță șase noi decese, care au fost înregistrate în perioada 25-30 martie, la Spitalul din Suceava. În data de 31 martie au venit și rezultatele testelor pentru coronavirus care au fost pozitive. Bilanțul deceselor se ridica -
Municipiul Suceava și comunele limitrofe intră în carantină totalăMinistrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe, formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi -
Romsilva cere Greenpeace să oprească campania de manipulareConducerea Romsilva și reprezentanți ai Greenpeace s-au întâlnit în județul Suceava pentru a vedea la fața locului dacă anumite tăieri de arbori s-au făcut legal sau nu. Romsilva anunță că în ciuda întâlnirilor, Greeanpeace România continuă să desfășoare o campanie -
Premierul Dăncilă în Suceava: Suntem într-o vizită în judeţul Hunedoara!Premierul României, Viorica Dăncilă, continuă lungul șir de gafe încurcând astăzi județul Suceava, din nordul Moldovei, cu județul Hunedoara, aflat în Transilvania. Premierul şi-a început conferinţa de presă urând „La mulţi ani” celor care îşi sărbătoresc marţi onomastica, după care -
AFC Hermannstadt, victorie în deplasare. 3-0 cu Foresta SuceavaCu 10 etape înaintea finalului campionatului Ligii 2, AFC Hermannstadt rămâne pe locul doi, cu 65 de puncte, cu trei mai puțin decât Dunărea Călărași. Astăzi, AFC Hermannstadt a câștigat în deplasare în Moldova, în fața celor de la Foresta
































