talmaciu
-
Ziua Copilului la Tălmaciu devine eveniment caritabil. Comunitatea se mobilizează pentru Denis, băiatul de 14 ani, diagnosticat cu leucemieÎn Tălmaciu va avea loc, pe 31 mai, un amplu eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, transformată anul acesta într-unul caritabil menit să-l sprijine pe Denis, băiatul de 14 ani diagnosticat, în luna martie, cu leucemie. Ediția a V-a a -
Tânăr din Tălmaciu, reținut pentru agresarea a trei persoane pe stradăPolițiștii din Tălmaciu au reținut miercuri un localnic în vârstă de 25 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, anunță joi reprezentanții Poliției Sibiu. Potrivit informațiilor transmise, în data de 28 februarie, în jurul orei -
Un sibian a fost plasat sub control judiciar după ce a condus mașina cu permisul suspendat și băutUn bărbat în vârstă de 58 de ani este cercetat sub control judiciar într-un dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. „La data de 7 februarie Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig -
Latura nevăzută a Udatului Ionilor de la TălmăcelDespre obiceiul ”Udatul Ionilor” s-au scris cărți și s-au făcut studii. În epoca Inteligenței Artificiale și a internetului, în câteva minute oricine poate afla simbolistica și tradiția sărbătorii de Sfântul Ioan Botezătorul. În acest context, la ediția din acest an -
ACTUALIZARE Mașina primăriei Tălmaciu, acuzată că ar fi lovit intenționat un câine. Primar: Am făcut verificări, am vorbit cu oamenii, nu am găsit nicio probăMai mulți angajați ai Primăriei Tălmaciu au fost acuzați marți, pe rețelele sociale, că ar lovit intenționat cu mașina de serviciu un câine. Primarul spune că a primit foarte multe telefoane în cursul zile legat de această situație, a făcut -
40.000 de lei, viziunea unui director și implicarea a sute de mame au creat un centru de documentare pentru copii în TălmaciuO inițiativă locală din Tălmaciu arată cum comunitatea de părinți poate transforma școala într-un spațiu vibrant de învățare. Mamele din oraș au mobilizat resurse proprii pentru a înființa un centru modern de documentare și informare pentru elevi, dovedind că educația -
Pacient confirmat cu virusul West Nile la Sibiu. Restricții temporare pentru donatorii de sânge din Tălmaciu din cauza testului pozitivCentrul de Transfuzii din Sibiu a anunțat că, în luna octombrie, donarea de sânge este restricționată pentru locuitorii din Tălmaciu, după confirmarea unui caz de infecție cu virusul West Nile la o persoană internată la Spitalul Județean Sibiu. Este vorba -
Urs lovit de tren lângă Turnu Roșu. Primar: În fiecare zi am luat măsuri pentru îndepărtarea cazurilor semnalateUn urs a fost lovit mortal de tren în această dimineață, în jurul orei 06:00 Poliția Transporturi fiind alertată prin apel la 112. Evenimentul a avut loc la aproximativ cinci kilometri de orașul Tălmaciu, cadavrul fiind preluat de Direcția Sanitar -
Landskrone, una dintre cele mai frumoase priveliști din județ. Eforturi ca cetatea de piatră de la Tălmaciu să intre în circuitul turisticDe la Drumul Național 7 și până în vârful dealului pe care este așezată vechea cetate faci vreo 15 minute pe jos. Treci pe lângă o poieniță înconjurată de pini masivi, saluți vacile ieșite la păscut, te strecori printr-o pădurice -
Tălmaciu are teren de fotbal construit de scoțieni, cu drenaj cât un bloc cu patru etaje: ”Nu este legendă, e realitate. Oamenii se vedeau mititei jos”Anul 2024 a consemnat două mari premiere pentru fotbalul sibian: Finalizarea bazei sportive CFR din zona Broscărie și demararea lucrărilor pentru modernizarea bazei Voința din cartierul Ștrand. Aceeași cerere crescută pentru spații amenajate unde să se poată face sport exista -
Ioan Oancea, primarul din Tălmaciu: Prețul pe metru pătrat s-a triplat în ultima perioadăDe la inaugurarea tronsonului Sibiu-Boița, parte din autostrada Sibiu-Pitești, prețul pe metru pătrat de teren în intravilanul orașului Tălmaciu s-a triplat. Și continuă să crească. Au apărut investiții în zona comercială și imobiliare, iar primăria încearcă să țină pasul cu -
Razie a polițiștilor în Avrig și Tălmaciu: 44 de amenzi, 6 certificate de înmatriculare suspendate și un permis de port armă anulatSâmbătă, 12 octombrie, între orele 18:00-24:00, polițiștii sibieni au desfășurat o acțiune ”preventiv-reactivă”, cu efective mărite, raza orașelor Avrig și Tălmaciu, dar și a localităților rurale din zonă, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de -
Sibianca desemnată ”Femeia anului în Diaspora” a lăsat Germania și s-a întors acasă: ”Toată lumea mi-a spus că ce pot face acolo pot și în România”În decembrie 2022 sibianca Mariana Iulia Filimon era desemnată ”Femeia anului în Diaspora”. La momentul respectiv avea zece ani de când lăsase orașul natal Tălmaciu și Sibiul pentru a se muta alături de soțul ei în Germania. S-a remarcat în -
CFR anunță că trenurile vor circula cu 120 km/h între Sibiu și Tălmaciu. Lucrările au ajuns la 45%CFR Infrastructură anunță lucrări importante de reparații pe 22,20 km de cale ferată între Tălmaciu – Sibiu și Teiuș – Războieni, scopul fiind de a crește viteza de deplasare la 120 km/h. ”Lucrările de reparații de tip QUICK WINS aflate -
129 de intervenții pentru ISU Sibiu, în weekend. Incendiu la o mașină și o anexă distrusă de flăcăriPompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au avut 129 de intervenții în n weekend-ul ce a trecut, unui număr de 129 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. Dintre acestea, -
S-a sinucis un copil de 13 ani, în Turnu RoșuUn copil de 13 ani din Turnu Roșu s-a sinucis în această seară prin spânzurare, anunță ISU Sibiu. Echipajul de pe ambulanță l-a găsit pe copil în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat. ”Echipajul SAJ, sosit la -
Un tânăr fără permis a furat o mașină și a intrat cu ea într-un stâlp și un copac, după care a abandonat-o. Polițiștii sibieni l-au reținut pentru 24 de oreUn tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiștii sibieni dup ce a furat o mașină pe care a condus-o, deși nu avea permis, până a intrat cu ea într-un stâlp și un copac, iar apoi a -
Accident în lanț la Tălmaciu, trei mașini implicateUn accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineață în localitatea Tălmaciu, trei mașini fiind implicate. Polițiștii serviciului Rutier Sibiu spun că, din primele cercetări efectuate la fata locului, au constatat faptul că în accident sunt implicate trei autoturisme, cauza -
Scandal cu aproape 30 de persoane, la Tălmaciu. Au intervenit polițiști, luptători SAS și jandarmiAproape 30 de persoane au fost implicate duminică într-un conflict spontan, în orașul Tălmaciu. Scandalul ar fi pornit după ce un bărbat băut și cu probleme psihice ar fi spart mai multe geamuri și ar fi avariat un autoturism, spun -
Sibian din Tălmaciu, cercetat pentru amenințare de polițiștii brașoveni. I-a trimis iubitei din Brașov un mesaj videoPoliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 3 Poliţie Braşov fac cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au fost sesizaţi de o tânără de 21 de ani că este ameninţată prin intermediul unei aplicaţii media, informează Mediafax. -
Podul pe DN 7 din Tălmaciu este atât de degradat încât expertiza arată că nu mai poate fi reparat, ci trebuie construit unul nouUn document al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere arată că podul pe Drumul Național 7 din centrul localității Tălmaciu este atât de degradat încât trebuie construit unul nou. Podul în cauză se află chiar în centrul orașului Tălmaciu -
Urs observat în orașul Tălmaciu. ISU a transmis mesaj RO-ALERTInspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a transmis joi după-masă un mesaj de alertă cu privire la apariția unui urs în orașul Tălmaciu. Animalul a fost semnalat în jurul orei 13:00. ”ISU Sibiu a emis un mesaj de avertizare RO-Alert, -
Avertizare imediată de furtuni și grindină în localități din județul SibiuActualizare ora 17.46 Meteorologii au emis o avertizare imediată tip cod portocaliu în localitățile Agnita, Dumbrăveni, Laslea, Biertan, Iacobeni, Bârghiș, Hoghilag, Brădeni, Chirpăr și Merghindeal Se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări -
Fundaţia Conservation Carpathia lansează un concurs pentru elevii din jurul Munţilor Făgăraş. 15 elevi câștigă o excursie în GermaniaFundaţia Conservation Carpathia oferă elevilor din judeţele Sibiu, Argeş, Dâmboviţa şi Braşov şansa de a câştiga o excursie în cel mai mare parc naţional din Germania – Parcul Pădurile Bavareze. Fundaţia Conservation Carpathia şi Parcul Naţional Pădurile Bavariei invită elevii -
Fără permis, nu a oprit la semnul polițiștilor, a lovit o mașină parcată și a fugit. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de oreUn bărbat în vârstă de 23 de ani nu a oprit la semnalul polițiștilor, a lovit o mașină parcată și a fugit. Incidentul s-a petrecut în orașul Tălmaciu, în 30 aprilie, iar polițiștii l-au reținut ieri, în 2 mai. „În -
Sibian prins la volan fără carnet, în două zile consecutive. Bărbatul a fost reținut de polițiștiUn sibian în vârstă de 26 de ani a fost reținut marți de polițiștii sibieni, fiind cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier . Acesta a fost prins, în două zile consecutive, circulând fără a avea permis, anunță reprezentanții IPJ Sibiu -
Avertizare nowcasting de vânt puternic în patru localități din județul SibiuMeteorologii au emis marți dimineață un cod galben nowcasting de vânt puternic în patru localități din județul Sibiu. Este vorba despre Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr și Boița. Codul este valabil marți de la ora 7.45 și până la ora 10. Se -
Efectul autostrăzii: ”Traficul a scăzut cu peste 50%” estimează primarul. Cresc și investițiileLa o lună de la inaugurarea autostrăzii Sibiu-Boița, efectele benefice sunt vizibile atât pentru cei care tranzitează județul Sibiu, cât pentru locuitorii zonelor din vecinătate. Dacă înainte un drum de la Sibiu până la Boița dura adesea și 40 de -
Avertizare imediată de vânt puternic în 7 localități din județul SibiuMeteorologii au emis luni seara un cod galben de tip nowcasting de intensificări ale vântului, în șapte localități din județul Sibiu. Este vorba despre Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Turnu Roșu, Sadu și Boița. Avertizarea este valabilă în această seară de -
Beat, recalcitrant și agitat, un bărbat și-a amenințat fiul cu bătaia. Polițiștii au emis ordin de protecție, dar în cele din urmă l-au internat la PsihiatrieUn bărbat beat care și-a amenințat în mod repetat fiul cu acte de violență a fost internat nevoluntar la Spitalul de Psihiatrie, după ce nu a respectat prevederile ordinului de protecție provizoriu. Luni, în jurul orei 15,00, un tânăr din -
Vin banii din PNRR: Sibiul primește 65 de milioane de lei. Iașiul: 259 de milioane13 milioane de euro intră în județul Sibiu, bani din PNRR prin Componenta 10 – Fondul Local, au anunțat aseară liberalii. Sibiul ocupă locul 24 la suma totală intrată în județ. În comparație, în județul Iași au fost acceptate 120 -
Tânăr de 19 ani din Tălmaciu, prins la volan fără permis și cu plăcute de înmatriculare falsePolițiștii sibieni de la Serviciul Rutier au prins miercuri în trafic un tânăr șofer fără permis, la volanul unei mașini cu numere false. Proprietarul se afla lângă el, astfel că acum ambii au dosar penal. Evenimentul a avut loc în -
Accident la 5 dimineața, în Tălmaciu. Doi tineri aflați pe un scuter au intrat într-un stâlpUn tânăr de 18 ani, băut și fără permis, a intrat cu scuterul într-un stâlp, în această dimineață, în jurul orei 4.45, fiind nevoie de intervenția medicilor. Cu el pe scuter se afla un alt tânăr de 18 ani, anunță -
Sibian cu toporul pe stradă, oprit cu pistolul. Până și Poliția spune că ”s-a creat o stare de panică”Trei bărbați din orașul Tălmaciu au fost reținut marți de Poliție, unul dintre ei ieșind cu toporul de stradă și fiind oprit sub amenințarea pistolului. Concret, ei sunt cercetați pentru ”săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar unul -
Consilier USR: Racovița, Turnu Roșu și Boița rămân în afara Zonei Metropolitane: ”Nu s-a vrut”Consilierul local USR, Ioan Plesciuc reclamă faptul că din cauza indiferenței Primăriei Sibiu trei localități din județ rămân definitiv în afara Zonei Metropolitane Sibiu, în urma aprobării de către Guvern a proiectului lege privind zonele metropolitane. ”Guvernul a aprobat proiectul -
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului „La izvorul dorului” se anunță la sfârșitul lunii mai: folclorul românesc este un tezaur scumpÎn 28 mai, la Tălmaciu, are loc cea de-a XV-a ediție a Festivalului de folclor „La izvorul dorului” organizat de Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” în colaborare cu autoritățile locale. La festival vor participa ansambluri folclorice din mai multe zone ale -
Șofer de 33 de ani prins drogat la volan, în TălmaciuUn bărbat de 33 de ani din Tălmaciu are dosar penal după ce ieri după-masa a fost prins drogat la volan. Șoferul a fost oprit pe strada Râului din localitate, în jurul orei 16:30. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a -
Protecția Copilului Sibiu a luat în plasament fata pentru care s-a dat alerta de răpireDirecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a pus-o pe Maria Căldărar în plasament, după ce fata de 13 ani a fost dată răpită, apoi s-a concluzionat că fugise cu un alt băiat. Întreaga situație a fost prezentată -
Copila de 13 ani dată răpită a fost găsită de Poliție. Băiatul cu care a plecat: „Am luat-o din iubire!”Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au reușit să o găsească pe Maria Căldărar, în urmă cu scurt timp, în municipiul Sibiu. Fata de 13 ani nu a fost victima vreunei infracțiuni comise cu violență. În aceste condiții, alerta de răpire -
Dorin Cioabă: Fata de 13 ani reclamată ca răpită a fugit de la soțul ei cu un alt băiatMaria Căldărar, fata de 13 ani din Tălmaciu despre care Poliția Sibiu a anunțat că a fost răpită aseară, ar fi fugit de fapt cu un alt băiat, spune Dorin Cioabă, regele autoproclamat al romilor. Măritată de un an, după -
Copilă de 13 ani răpită, aseară, dintr-o curte din Tălmaciu. Dacă aveți detalii, sunați la 112O fată în vârstă de 13 ani din Tălmaciu a fost răpită aseară din curtea unei case din localitate. Potrivit autorităților, răpirea a fost sesizată în jurul orei 21:20. Maria Căldărar a fost luată cu forța de patru persoane necunoscute și -
VIDEO Accidentul grav de vineri, de la Boița, surprins de o cameră de supraveghereAccidentul grav de ieri de la Boița a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. O mașină condusă de un șofer de 18 ani a ieșit în drumul național fără să se asigure și a intrat în coliziune -
Încă un accident pe Valea Oltului: un șofer nu a acordat prioritate când a intrat în drumul naționalȘoferul unui autoturism condus în apropiere de centrul orașului Tălmaciu a provocat un accident după ce a intrat pe Valea Oltului fără să acorde prioritate. Un bărbat de 46 de ani a fost rănit. Potrivit autorităților, șoferul (28 de ani -
Primarii PSD și PNL din județ, mulțumiți de o posibilă alianță între cele două partide: ”Acum, dacă nu vrea ăl de sus să facă anticipate ce să facem?””Nu mă deranjează deloc”, ”PNL și PSD să se înțeleagă, pentru că au o majoritate destul de solidă în parlament”, ”ar fi foarte bine. Țara trebuie guvernată”, ”noi ca primari, nu putem decât să ne bucurăm”. Acestea sunt o parte -
VIDEO A fost pus în circulație drumul de patru benzi dintre Boița și Tălmaciu. Pe sensul spre Sibiu se circulă bară la barăÎncepută în septembrie 2020, lucrarea de lărgire a porțiunii DN7, dintre Boița și Tălmaciu, pe o porțiune de 2,3 kilometri a fost încheiată, iar drumul a fost pus astăzi în circulație, după un an și o lună de la începerea -
VIDEO Drumul lărgit la patru benzi între Boița și Tălmaciu, aproape finalizat: ”ne mai trebuie câteva zile”La un an și o lună de la începerea lucrărilor, între Boița și Tălmaciu drumul național cu numărul 7 a fost lărgit la patru benzi de circulație. ”Mai avem nevoie de cinci zile, fără ploaie. Adică am mai avea două -
Actualizare. Accident pe DN7, la Tălmaciu: două persoane au fost transportate la spitalActualizare. O sibiancă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, a intrat în coliziune cu mașina din fața sa, condusă de o femeie de 34 de ani, din județul Maramureș. În urma impactului a fost


















![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2023/11/ambulanta-accident-salvare-12-copy-cxlx-1024x688.jpg)































