Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Lumanarile parfumate, risc de cancer

Lumânările parfumate, folosite de multe ori pentru a adăuga unei cine o doză de romantism sau pentru a decora sala de baie, pot fi dăunătoare pentru sănătate, potrivit unui studiu american, citat de dailymail.co.uk.

Fumul produs de aceste lumânări parfumate este impregnat cu multe substanţe toxice, asociate cu declanşarea cancerului, astmului şi a eczemelor.

Lumânarea în sine nu produce niciun rău, însă oamenii ar trebui să evite să le folosească în fiecare zi în sălile de baie sau în alte spaţii slab ventilate, au explicat cercetătorii americani.

Oamenii de ştiinţă au ars mai multe lumânări parfumate în laborator şi au testat substanţele eliberate în aer. Ei au descoperit, astfel, că cel mai comun tip de lumânări parfumate, fabricate din parafină, eliberează cantităţi potenţial periculoase de substanţe chimice, precum toluen şi benzen.

Unele dintre aceste substanţe poluante au fost asociate cu cancerul, iar altele provoacă crize de astm sau diverse iritaţii ale pielii, au explicat autorii acestui studiu, în timpul conferinţei anuale organizate de American Chemical Society.

Parafina este un produs sintetic, format dintr-un amestec de hidrocarburi saturate obţinute la distilarea ţiţeiului sau a cărbunilor, obţinut în industria petrolieră. Lumânările fabricate din ceară de albine sau din ceară pe bază de soia, deşi sunt mult mai scumpe, au fost declarate de specialişti ca fiind nedăunătoare pentru sănătatea oamenilor.

Federaţia britanică a fabricanţilor de lumânări a declarat că rezultatele unui studiu recunoscut de autorităţile britanice, efectuat în urmă cu doi ani, au demonstrat că lumânările, inclusiv cele fabricate din parafină, nu prezintă riscuri pentru sănătate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3948

Comentarii

1 comentarii

Sandu

Acum 14 ani

De fiecare dată moartea este fatală. Oamenii de știință pot demonstra că dacă te ștergi la cur cu hârtie igienică poți face cancer la orificiu. Totul e să primească comanda de studiu. Țineți-vă bine că avem campania de vaccin anti-HPV, suprapusă peste gripă porcină (dacă nu le ajung banii, o scot șmecherii de la naftalină și pe aia aviară!)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus