Vicepreședintele PD-L, Raluca Turcan, cere schimbarea schimbarea sistemului de vot din interiorul partidului și insistă să se meargă așa cum a spus și președintele Traian Băsescu, pe candidaturi uninominale, și nu pe votul pe echipe. ”Partidul Democrat Liberal este în fața unei dileme: fie ține cont de ceea ce a spus președintele Traian Băsescu (în apariția TV de luni), fie merge înainte ca până acum.A merge înainte ca și până acum are, cu siguranță, niște avantaje. Arata consecvență, nu strică echilibrele interne de partid și ne conserva buna imagine pe care o avem despre noi iînșine. Dar are două mari dezavantaje: ne îndepartează de realitate și fisurează relația cu președintele”, spune Turcan pe blogul său. ”În partid, a schimba ar însemna să regândim sistemul de vot pentru congres, transformându-l într-unul 100% uninominal – asta pe termen scurt. Iar pe termen lung, ar însemna să susținem puternic îmbunătățirea culturii organizaționale în PD-L. Eu cred – așa cum cred și alți colegi – că nu putem rămâne un partid mare, cel mai mare din România, cu o cultură organizațională arhaică. În loc să construim mecanisme instituționale democratice și deschise, noi părem a funcționa inerțial, ghidați de o persistentă cultură a supușeniei și a criteriilor neclare de promovare”, mai spune Turcan pe blog.
În plus, Turcan face apel la colegii de partid să se implice mai mult în comunicare: ”Nu doar premierul Emil Boc trebuie să se implice, ci toți oamenii partidului din administratia centrală și locală. Ne trebuie solidaritate în susținerea programului de guvernare, ne trebuie decizii bine fundamentate și argumentate, cu anticiparea tuturor consecințelor”, mai spune vicepreședintele PD-L.
COMENTARIUL RALUCĂI TURCAN DE PE BLOG:
Dilema PDL
18 Aprilie 2010
Partidul Democrat Liberal este in fata unei dileme: fie tine cont de ceea ce a spus presedintele Traian Basescu (in aparitia TV de luni), fie merge inainte ca pana acum.
A merge inainte ca si pana acum are, cu siguranta, niste avantaje. Arata consecventa, nu strica echilibrele interne de partid si ne conserva buna imagine pe care o avem despre noi insine. Dar are doua mari dezavantaje: ne indeparteaza de realitate si fisureaza relatia cu presedintele.
A tine cont de ceea ce a spus presedintele inseamna sa schimbam niste lucruri. Si in partid, si la guvernare.
In partid, a schimba ar insemna sa regandim sistemul de vot pentru congres, transformandu-l intr-unul 100% uninominal – asta pe termen scurt. Iar pe termen lung, ar insemna sa sustinem puternic imbunatatirea culturii organizationale in PDL. Eu cred – asa cum cred si alti colegi – ca nu putem ramane un partid mare, cel mai mare din Romania, cu o cultura organizationala arhaica. In loc sa construim mecanisme institutionale democratice si deschise, noi parem a functiona inertial, ghidati de o persistenta cultura a supuseniei si a criteriilor neclare de promovare. Acestea sunt reminiscente ale unui partid mic, in care membrii urmaresc mici proiecte personale.
Iar a schimba lucruri legate de guvernare tine mult de implicare si comunicare. Nu doar premierul Emil Boc trebuie sa se implice, ci toti oamenii partidului din administratia centrala si locala. Ne trebuie solidaritate in sustinerea programului de guvernare, ne trebuie decizii bine fundamentate si argumentate, cu anticiparea tuturor consecintelor.
Si ne trebuie un program national de comunicare destinat unor categorii-cheie, asupra carora au impact legile promovate in aceasta perioada. Ma gandesc la categorii precum cadrele didactice, pensionarii (cu o atentie speciala pentru pensionarii militari), salariatii din sistemul bugetar. Comunicarea trebuie sa fie institutionala, ordonata, cu reguli clare, asigurata de persoane credibile si informate. Ne trebuie curajul de a ne sustine si explica propriile masuri, inclusiv pe cele nepopulare, fiindca le stim necesare. Explicand si comunicand cu oamenii, eliminam zvonurile si dezinformarile, convingem ca drumul propus e cel corect.
Ne trebuie deci o guvernare in forta, mai ofensiva, axata pe ideea ca facem ce trebuie si ca vrem ca acest lucru sa fie inteles de cat mai multi romani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 458


Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Unu
Acum 1 oră
Vox
Acum 1 oră
Cristina
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 3 ore
Emil