Achim Băcilă este preot şi consilier judeţean. Preot a ajuns în urma absolvirii Facultăţii de Teologie, iar consilier judeţean a ajuns printr-o înţelegere tocmită de PNL Sibiu şi Mitropolia Ardealului, în timpul campaniei electorale din 2008. Cariera de preot a lui Achim Băcilă continuă, cea de consilier judeţean s-a oprit brusc. "Domnul Băcilă a făcut o cerere şi s-a retras. În locul dânsului vine domnul Nicolaescu, o voce puternică în Consiliul Judeţean, cu o experienţă de ani de zile", a făcut prezentarea preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan. Aceasta este varianta liberală a schimbării. Varianta preotului Achim Băcilă este însă cu totul alta: "Nu mi-am dat eu demisia, am fost forţat să mi-o dau. Forţat de ei. Vorbiţi cu domnul Cazan despre motive. Eu în cerere am scris că demisionez din motive neelucidate. A venit secretara domnului Cazan şi mi-a spus că domnul preşedinte îmi cere să plec, să semnez hârtia. M-am împotrivit, dar până la urmă... Luaţi legătura cu domnul Cazan pentru mai multe detalii, poate vă va spune", a declarat preotul Achim Băcilă. Dacă numele Achim Băcilă vă este cunoscut, chiar dacă nu mergeţi la biserica de pe bulevardul Mihai Viteazu, vă amintim noi de unde. În urmă cu vreo două luni, Mitropolitul Ardealului le-a recomandat preoţilor să nu accepte ajutor din partea patronului holdingului Atlassib. Înalt Preasfinţia Sa Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, le-a cerut atunci celor peste 550 de preoţi subordonaţi mitropoliei să rupă orice legătură cu magnatul sibian Ilie Carabulea, patronul holdingului Atlassib. Motivul: Carabulea are o datorie neachitată de aproape 500.000 de dolari către Mitropolia Ardealului, de la care a închiriat fostul Hotel Bulevard. Un susţinător al Mitropolitului a fost atunci în presa central, preotul-consilier judeţean Achim Băcilă.
„Deşi am solicitat ajutor, niciodată nu am primit de la Ilie Carabulea sau de la firmele sale. Demersul mitropolitului este mai mult decât justificat”, spunea părintele Achim Băcilă, într-o declaraţie în Evenimentul Zilei. Declaraţia lui Băcilă a fost prompt comentată printr-un comunicat de presă de patronul Holdingului Atlassib, Ilie Carabulea. “Pentru orice om, folosirea unor neadevaruri în scopul de a susţine o idee - oricare ar fi aceasta - este un lucru nedemn. Cu atât mai grav este dacă un slujitor al bisericii se dedă la astfel de fapte în desconsiderarea valorilor creştine supreme, pe care un preot ar trebui să le promoveze întru pildă şi să le apere, adică de a fi temperat, tolerant şi inţelept de a facilita împăciuirea, iertarea, respectul şi încrederea. Cu regret şi mâhnire pentru gestul dumneavoastră reprobabil de a ieşi în public cu o minciună, mă văd nevoit să vă reamintesc faptul că SC Atlassib SRL, al cărei asociat majoritar sunt, a sponsorizat biserica (aflata, la acea vreme, in constructie) situată în Sibiu, B-dul Mihai Viteazul - respectiv tocmai parohia dumneavoastră - cu suma de 200.000.000 lei vechi la data de 23.08.2004. (…) Din acest motiv, afirmaţia dumneavoastră denigratoare la persoana mea este cu atât mai uluitoare”, spune Carabulea în comunicat. Întrebat dacă demiterea sa are legătură cu scandalul cu pricina, părintele Achim Băcilă a răspuns sec: “da”, însă nu a mai vrut să continue pe acest subiect. Întrebat acelaşi lucru, preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan răspunde în stil politicianist: “habar nu am. Nu mă bag în chestiile lor. Nu eu l-am dat afară. El răspunde de Mitropolie, nu de mine”, a declarat Cazan.
Scandalul Mitropolie – Carabulea a pornit de la o datorie de o jumătate de milion de dolari. Înainte de 1989, Mitropolia Ardealului a închiriat Hotelul Bulevard, pe o perioadă de 99 de ani, unei firme cumpărate ulterior de omul de afaceri Ilie Carabulea. În 1991, preoţii sibieni au reziliat contractul, dar SC Cibinul SA a refuzat să elibereze clădirea şi să plătească vreo chirie. După zece ani de procese, în anul 2002, Biserica i-a plătit firmei Cibinul SA peste 13 miliarde de lei vechi, drept despăgubiri pentru investiţiile făcute. Dar în anul 2008, justiţia i-a dat câştig de cauză Mitropoliei Ardealului, care îi solicita lui Ilie Carabulea plata chiriei restante, estimată la 453.780 de dolari. Omul de afaceri a refuzat însă, până în ziua de azi, să achite datoria, motiv pentru care ÎPS Laurenţiu Streza le-a cerut tuturor preoţilor din Mitropolia Ardealului să participe la boicotul împotriva lui Ilie Carabulea. Nici omul de afaceri Ilie Carabule şi nici ÎPS Laurenţiu Streza nu au putut fi contactaţi pentru a-şi expune punctul de vedere.
„Între Arhiepiscopia Sibiului şi societatea care ne-a păgubit nu va mai exista nicio legătură! Preoţii noştri vor fi rugaţi să nu solicite niciun ajutor, dar nici să primească vreun sprijin de la aceştia, pentru că e incompatibilă calitatea de „ctitor şi binefăcător”, cu cea de „păgubitor al Bisericii!”, ÎPS Laurenţiu Streza.
Gheorghe Nicolaescu, noul consilier judeţean, numit de PNL în locul lui Achim Băcilă îşi propune pentru început... să-şi impună punctele de vedere: "Din punct de vedere de a face sarcinile de consilier judeţean va fi foarte uşor. Sper să ne impunem punctul de vedere din viziunea liberală, chiar dacă structura politică a Consiliului Judeţean este aşa cum este", a declarat noul consilier judeţean.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Mihai Viteazu , Laurențiu Streza , Mircea Cazan , Gheorghe Nicolaescu , Consiliului Județean , Mitropolia Ardealului , Ilie Carabulea , Între Arhiepiscopia Sibiului , Evenimentul Zilei , Holdingului Atlassib , Mitropoliei Ardealului , Consiliul Județean , Hotelul Bulevard , Mitropolitul Ardealului , Achim Băcilă , Domnul Băcilă , Scandalul Mitropolie , Înalt Preasfinţia Sa Laurenţiu , Hotel Bulevard
Vizualizari: 2471
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Ada
Acum 7 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU