Marţi,
18.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-5°C

Democrația românească între clișeu politic și motivație societală

Putem afirma încă odată, privind către lumea politică, însă fără teama de a greși, că de fapt anumite acțiuni politicianiste au un profund caracter repetitiv și ciclic, un fel de a spune, tot într-un mod repetitiv și ciclic: „nimic nou sub soare…”. Când ciclicitatea, reflectă, la rang de artă, caracterul nociv și conflictual al naturii politice, constanta de bază care susține acest proces se traduce prin existența unui set de valori umane înguste, afirmarea instinctului primar și, posibil, disperare.

În perioada Crăciunului, așa zisa majoritate politică își dezbătea setea de putere internă, aproape lipsită de orice raționament sau strategie pentru binele colectiv. Mai primejdios, este faptul că această „majoritate” politică se sprijină pe un prag de legitimitate foarte mic. Dacă 18 procente din populația României au votat pentru actuala majoritate partidică, cred că este legitim să ne întrebăm câți dintre alegători sunt membri de partid și câți dintre votanți au ales conștienți sau cunosc platforma electorală a partidului respectiv, etc.? La fel, ne putem întreba și pentru partidele care au avut parte de o susținere mai mică. Vom constata în baza unui calcul primar că scorul de legitimitate este invers proporțional cu elementul subiectiv sau emoțional, însă este strâns corelat cu nivelul de cunoaștere și pătrundere a realității politice, a obiectivelor și strategiilor politice. Așadar, vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți câți dintre alegători au votat conștient, câți dintre aceștia cunosc în detaliu programele de guvernare propuse de formațiunile politice, ori câți dintre aceștia au o percepție coerentă față de candidații aflați pe lista unui partid; cât primează emoționalul, iluzoriul, subiectivismul și cât influențează raționalul, conștientul, informarea corectă, fundamentarea alegerii politice/electorale? Deși nu beneficiem de multe măsurători pertinente care să ne indice nivelul culturii politice din țara noastră, este evident că electoratul s-a împărțit în categorii diferite: cei care nu cred în promisiuni imediate și sunt dispuși să obțină rezultate pe termen lung, și cei care, emoțional, vânează orice urmă de speranță, o promisiune electorală care le-ar putea nuanța dulceag stadiul sărăciei proprii. În ambele tabere sunt dezamăgiți, sceptici și idealiști, responsabili și oportuniști, oameni cu un nivel de educație mai ridicat sau mai scăzut. Lipsa participării civice, de-a lungul unui sfert de veac, ne situează pe scena unui tablou politic, puternic debalansat.

Astăzi, „majoritatea politică” a României este reprezentată printr-un scor de legitimitate infim, bine garnisit de reprezentanți certați cu legea. Această imagine nu poate fi pe placul tuturor membrilor de partid, ba din contră, asocierea de imagine a activiștilor politici profesioniști și etici cu lideri corupți riscă să erodeze stabilimentul politic intern. Dar cum, tot caracterul ciclic și repetitiv, ne-a demonstrat că partidele de masă sunt des asociate cu pomana electorală sau cu asistența socială în schimbul unor promisiuni derizorii și iluzorii, aceste partide tind totuși să reziste prin captarea chilipirgiilor și transformarea lor în pioni de legitimare pentru viitorul națiunii. Parcă, ne aflăm deja și mai departe Machiavelli, unde nu doar că morala în politică lipsește, dar principele devine un surogat, o reflexie a incapacităților sale de a opera cu valori politice și de a se înconjura cu pervertiți. El se dezice de rolul său public, își promovează ucenicii în posturi de conducere și face alianță cu zona gri a clasei politice, acei „reprezentanți legitimi” care mai cred că imunitatea parlamentară, promovată de FSN, reprezintă scutul de aur al unui grup, sub care sunt tăinuite furtul și impostura; un furt incalificabil din bunăstarea cetățenilor, care trimite România la penuria societății europene. Sunt de înțeles oarecum acele categorii sociale defavorizate și înaintate în vârstă, care se agață de promisiuni electorale ce iluzoriu par să aducă un aport de bunăstare în viața lor, însă totodată, este neînțeles stadiul de ecranare al acestor alegători, care nu au înțeles lecția emergenței și sustenabilității. Așadar, modul parșiv și vicios de a mitui societatea cu măriri de pensii și salarii, de-a lungul perioadei post-decembriste, a atras după sine creșteri de prețuri ale bunurilor de larg consum, carburanților, energiei, etc.; au creat o balanță ce a înclinat mai mult spre îndatorare publică decât spre bunăstare, spre inflație și dependență față de marii finanțiști globali. Înțelegerea reală a unor mecanisme politice ce operează cu mirajul colectiv sau cu așa numitele produse politice de substituție, reprezintă cheia trezirii și emergenței sociale.

Max Weber afirma: „o națiune este o comunitate de sentiment care se va manifesta în mod adecvat în cadrele unui stat propriu; de aceea, o națiune este o comunitate care în mod normal tinde să-și genereze propriul stat. Este o comunitate în căutarea statului.” Așadar, constructul logic al evoluției organizărilor sociale este SOCIETATE - NAȚIUNE - STAT. Societatea a căpătat identitate, și-a transferat, potrivit lui Noica, propria cultură și cunoaștere în valori, devenind națiunea – o comunitate de sentiment, ce a generat ulterior forme de organizare administrativă: statul. Atribuind această interpretare lui Immanuel Wallerstein, „statul este parte a societății; societatea este mai mult decât statul, este cealaltă parte. Societatea este o alternativă la stat și sursa ultimă de legitimare a acestuia”. Statele de astăzi sunt expresia colectivităților perpetuate de-a lungul timpului. Aceste organizări nu s-ar fi întemeiat fără contribuția națiunilor, de aici se justifică apelul genetic și instinctiv al celor ce își adjudecă democrația în stradă la valori naționale. Zilele acestea au surclasat orice ritual al sărbătoririi națiunii române, un post-decembrism autentic și curat. Sociologia clasică europeană ne demonstrează, prin această relație, că întregul comportament prezent, instituțional și birocratic, nu este altceva decât reflexia noastră societală, generată prin contribuții și înțelegeri diferite de-a lungul timpului, dar și prin simpla dar nociva ignoranță colectivă. Așadar, în fundamentarea și legitimarea statului se regăsesc o serie de surse la care putem face apel, iar în continuumul devenirii noastre înregistrăm o serie de procese ce determină, în consecință, oglindirea societală sau finalitățile a ceea ce găsim în lume, a impactului creat de noi și de urmașii noștri.

O mare parte a cetățenilor a descifrat limbajul politic periculos, iar anticorpii genetici, creați de înfrigurarea comunistă, au dezvoltat atitudini democratice preventive. Ei și-au amintit că politica statului nu este întotdeauna, unul și același lucru cu aspirația societății; pot exista situații în care politica structurilor guvernamentale este opusă nevoii de securitate a structurilor societale – cazul statului comunist. Politicul, cel care instrumentează decizia, joacă la cacealma și riscă să acapareze instituții fundamentale ale statului de drept prin abuzuri legislative. Într-o astfel de formulă, prea puțin avantajoasă, parcursul României și angajamentele sale externe sunt decredibilizate, iar „autenticitatea” gesturilor politicianiste este reflectată de însuși discursul exponenților decizionali. Călin Popescu Tăriceanu se dezice de parteneriatul României cu lumea civilizată și afirmă recent în cadrul unui post de televiziune, pe un ton radical: „Uniunea Europeană este o mare dezamăgire, iar BREXIT-ul un act de curaj”, și continuă în discursul său, „forțele oculte au ajuns să conducă România”, dând ca exemplu „liste secrete” ale SRI si DNA. Nu este prima dată când se demonizează imaginea unor instituții fundamentale, întocmai dinspre acei reprezentanți politici mai puțin credibili. După 1989, am observat adesea că „problemele” sunt create de „elemente ale clasei politice”, care datorită decăderii în general, încearcă prin manipularea opiniei publice, exonerarea și atribuirea unor conotații negative, activității derulate de instituțiile de aplicare a legii. Acest comportament își are rădăcina în cel puțin două dintre vulnerabilitățile prezervate cu grija de „noua clasă politică post-decembristă”: imunitatea parlamentară gândită ca o garanție pentru abuz și infracțiune, și lipsa legii lustrației, o practică folosită de statele est-europene pentru a deconspira foștii securiștii comuniști și limitarea acestora la funcții publice. Din acest punct de vedere România repetă periodic clasa zero a democrației instituționale de 27 de ani, este elevul est-european mereu vulnerabil la înfrigurarea comunistă.

Într-un ton similar, poate ne aducem aminte de faimosul slogan invocat cu câțiva ani în urmă în Piața Universității: „PDL = USL = Aceeași Mizerie”. Acest mesaj demonstrează nevoia colectivă de a face apel la principii; reprezintă atitudini colective ce sugerează nevoia de a refundamenta din temelie organizarea politică prin reașezarea principiilor și a valorilor colective. Cetățenii sunt concentrați aproape hipnotic spre vârful iceberg-ului intitulat ordonanța de urgență nr. 13 a guvernului Grindeanu. Tocmai de aceea, masa colectivă, deși percepe riscurile posibile la care se expune societatea românească, nu a reușit încă să contureze un mesaj structurat pentru a produce o optimizare în plan politic. Reacția colectivă arată mai degrabă ca o refulare și indignare de bun simț, însă caracterul său pașnic și vuvuzelar, ușor dezorganizat, nu creează încă premisele unui program alternativ și inovator de care toată societatea românească are nevoie, și clasa politică, de a se vindeca. Acesta trebuie să pornească mai întâi de la întărirea fundamentelor democrației, să aibă un caracter practic, profund constituțional, realist și simplu/inteligibil, fără loc de interpretări. Reacțiile opoziției față de mașinațiunile politice curente sunt slabe, inconsistente și fără efect. Asumarea, cu riscul auto-scarificării, nu este punctul forte al opoziției parlamentare, ci mai degrabă transpare o tactică convențională de a obține accesul la guvernare. Rezolvarea politică a problemelor societății nu mai are astăzi un puternic substrat ideologic; majoritatea partidelor care guvernează sunt forțate să ia în calcul atât măsuri sociale cât și liberale, iar nevoia oamenilor nu poate fi satisfăcută doar în zona unui spațiu doctrinar singular. Considerând coordonatele de mai sus, variabilele de forță ce devin utilizabile în ecuația democratică, sunt: profesionalismul, cinstea, grija față de aproape/respect, conștiința națională – valori intrinseci ale decenței umane. Este probabil de înțeles faptul că evitarea unei crize politice majore din partea opoziției parlamentare ar fi de dorit, însă reacția sa inconsistentă la acest abuz, o face mai degrabă complice politic și neintegrată suficient în suflul străzii. Specialiști politici, consultanți procedurali, experți legislativi ar trebui puși la dispoziție de către partidele politice pentru a dezvolta un dialog de interes comun cu societatea civilă. Măsurile concrete și sesizările oficiale, generatoare de efect instituțional, din partea opoziției parlamentare, are din păcate, în aceste zile, doar un caracter simbolic, bun de înrămat.

Diferențele compun orice familie, însă principiile și valorile salvează colectivitatea dincolo de identități și de orgolii. Dacă vrei să distrugi o societate, descompune-i (re)sursele și destabilizează-i procesele de creație sau doar ignoră declinul acestor două lucruri.

Mai ieri, politicianul de marcă sovietică al României, „părintele schimbării politice”, Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, cercetat pentru crime împotriva umanității în procesul mineriadei, a luat o poziție tovărășească față de protestele românilor în fața abuzurilor, acuzând cu fervență bolșevică contactul președintelui Iohannis cu mulțimea, prin „incitarea străzii și provocarea anarhiei”. Ar trebui să-i amintim tovarășului care a moșit cu grijă partidul ce guvernează astăzi țara noastră, că repunerea în circuit a valorilor de către societate reprezintă un anticorp puternic la adresa anarhiei, a dezordinii bazate pe neprincipialitate create de actuala guvernare. Voi atașa la sfârșitul acestui articol, un document declasificat al CIA (consultă-l aici) prin care se confirmau, încă din 1986, bănuielile americane, că Iliescu urmează să obțină sprijin financiar din partea lui Gorbaciov pentru a produce o schimbare de regim în România. Putem conchide, că prin arhitecturarea sistemului legislativ și politic începând cu anii 90, Iliescu și colegii săi politici au îmbrățișat ideea unei „democrații dirijate”. Acest tipar răsăritean, a revenit ca schemă politică într-un context istoric diferit și interdependent de alte angajamente externe. Cetățenii românii sunt cetățeni europeni, prin cultură și aspirații, toleranța lor civică este rezultatul interacțiunilor cu marile civilizații europene.

Interesant de urmărit că mesajele anti UE ale lui Tăriceanu și reacțiile unor politicieni aflați la guvernare, sunt puternic difuzate și viralizate pe canale media rusești gen Sputnik și Russia Today – post de stat, de televiziune al Federației Ruse, care transmite uneori în direct imagini de la protestele din Piața Victoriei. Această rețea de difuzare în spațiul de propagandă anti-occidental este periculoasă din două motive fundamentale: mai întâi, mesajul este transmis de către decidenții României (cei doi președinți ai Camerelor) și guvern; apoi devine ușor de instrumentat ca element de manipulare în contextul unor tensiuni sociale, forțând diverse straturi colective să dezvolte ambiții antagonice și să submineze stabilitatea, credibilitatea, legitimitatea instituțiilor fundamentale ale statului. Acest tip de artizanat nu este străin istoriei noastre.

Un alt exemplu de participare la acest tip de linșaj mediatic îl regăsim la ziaristul Ion Cristoiu, care afirmă cu mâna pe biblie că „manifestațiile din ianuarie nu au fost spontane, ci organizate de PNL și USR cu sprijinul SRI-DNA”. Aceste elemente de arsenal propagandistic au scopul de a deturna și submina credințele oamenilor în valorile instituționale și ale democrației. Din nefericire, nici astăzi protestatarii nu sunt foarte bine organizați, în coloana mobilă a acestora, la fiecare 20 de metri se aude un alt mesaj, motiv pentru care este lesne de înțeles că fiecare își duce soarta singur și se regăsește alături de ceilalți într-un episod politic nedrept, tragico-comic.

Mass-media românească se împarte în mercenari și luptători pentru dreptate sau idealiști. Toți acești actori sunt compuși întocmai din entități private cu obiective financiare și interese diverse. Pentru ca mass-media să dobândească legitimitate în dezbaterile de interes național, ea trebuie să recurgă la principii și valori corecte. În această zonă identificăm cel puțin câteva semne de întrebare cu privire la produsul final oferit de către acestea, produse care pot deveni cu ușurință vulnerabilități. Astfel entitățile civile de control democratic al produsului mediatic ar putea face în analizele acestora, recurs la anumiți indicatori precum: nivelul de profesionalism, deontologie profesională, etică jurnalistică, promovarea senzaționalului prin exagerarea negativității și a non-valorii, gradul de obiectivitate, vulgarizare, dezinformare deliberată. La o analiză primară în acest domeniu, dar evitând totuși generalizarea, este de dorit ca societatea civilă să impună criterii calitative, un cod etic al jurnalistului stabilit prin lege, metode de corecție în ceea ce privește natura fluxului informațional, produse alternative de comunicare și de educare la nivelul comunităților.

Pe de cealaltă parte, peisajul politic caracterizat de un construct ierarhic intern și rigid al partidelor românești reprezintă însuși vulnerabilitatea acestora, care se reflectă în spațiul politic național de astăzi. Strategia dominantă a unui lider ce instrumentează un partid, se bazează în mare parte pe o disciplină de tip dictatorial, disimulare și pe manipulare, motiv pentru care au dispărut din peisaj tradiționalele partide de elite. Eșecul tranziției dintre cele două sisteme social-politice și insuccesul instaurării unei democrații autentice au condus la demoralizarea elitelor politice, social-economice și culturale, și, din păcate, la atragerea clasei politice în jocuri clientelare financiar-bancare, la o clasă politică formată dintr-o elită negativă/falsa elită.

Ierarhiile și vârfurile politice care exercită control pe verticala gravitațională, controlează cu ușurință dimensiunea legiferării în grup, la comandă, în parlament. Această situație, în cazul unor lideri corupți, cumpărați sau șantajați, se poate transforma într-o vulnerabilitate de securitate națională majoră. Procesele decizionale întâlnite astăzi se înscriu în acest tipar, iar mesajele anti-occidentale ale liderilor de grup, aruncă România în derizoriu cu cea mare lejeritate și iresponsabilitate. Poate nu este întâmplător că România este condamnată să funcționeze în materie de securitate pe modele arhaice, iliesciene; astfel Legea nr. 51 din 1991 privind siguranța națională a României este total depășită. Mediul de securitate și fenomenologia descrisă în 1991, nu mai corespunde provocărilor de securitate specifice anului 2017. Majoritatea documentelor și strategiilor în domeniu pornesc de la o fundamentare pe marginea suportului legislativ, depășit de altfel.

În acest sens, organele de urmărire penală, serviciile de informații, garanții statului drept, trebuie să evite capcana de a intra în transa subjugării de către factorul politic care tinde să îl folosească în interes propriu. Constituționalitatea legilor, ar trebui verificată de magistrați care nu au avut coloratură politică. Depolitizarea unor instituții deja viciate, este un act de responsabilitate ce se poate realiza doar sub îndemnul perseverent al societății civile; necesară de altfel fiind și optimizarea deficiențelor de comunicare între cele două paliere – cei care conduc și cei care sunt conduși. Pentru a ieși din zona clișeurilor și a efortului colectiv iluzoriu, mesajul revendicativ al întregii societăți nu are legătură cu pierderea punctului de pensie sau cu diminuarea salariului, ci mai ales cu sporirea calității vieții pe termen lung. Dar pentru a asigura un trend ascendent, trebuie luate câteva măsuri fundamentale propuse de reprezentați ai societății civile la protestele din aceste zile:

1. Participarea cetățeanului la decizia politică prin instituirea unui mecanism de consultări democratice și referendum trimestrial pe chestiuni de importanță fundamentală pentru România (dezvoltarea unui mecanism decizional de jos în sus, nu invers); 2. Adoptarea legii lustrației, chiar și după 27 ani; 3. Eliminarea imunității parlamentare; 4. Confiscarea averilor dobândite prin mijloace ilicite; 5. Ocuparea posturilor publice prin concurs și nu pe bază de numire politică; 6. Răspunderea materială și individuală a magistraților, în cazul erorilor judiciare, în fața legii, similar cu alte practici din state europene; 7. Maxim două mandate pentru aleși, indiferent de funcția publică; 8. Revizuirea și diminuarea birocrației pentru mediul privat și pentru instrumentarea fondurilor europene; 9. Protejarea prin lege a resurselor strategice ale statului (resurse minerale, păduri, etc.) și interdicția exploatării lor de către companii străine.

conf. univ. dr. Silviu Nate 5 februarie 2017

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, tu ti-ai citit expunerea? Te contrazici singur....
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

In primul rand cetateanul trebuie sa invete sa isi exercite datoria civica si anume sa mearga la VOT! Foarte bune masutile, cu observatia ca pana ajungem sa aplicam si mai ales sa intelegem primul punct mai avem de luptat si invatat muuult! Intai sa invatam ce este aceea o democratie. Dupa cum se poate observa incet, incet invatam. Cel mai bine ar fi sa invatam din greselile altora (tarile cu traditie in democratie) si nu trebuie sa ne lovim noi de fiecare data cu capul de grinda de sus. Dar asta ma duce cu gandul la sistemul de invatamant si deschid un alt ubiect delciat....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion Ionescu

Acum 8 ani

Iarasi promovați aceasta nulitate coruptă? Chiar nu mai are nimeni nimic de zis in orasul asta?Vai de voi
Raspunde

tudor

Acum 8 ani

Continuați să scrieți domnule profesor, nu luați în seamă comuniști expirați în care se umfă orezul invidiei. Mulțumim pentru fiecare efort pe care îl depuneți și pentru obiectivitatea de care dați dovadă.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Olingpia Gafosdea

Acum 8 ani

...scri'ti uai, scri'ti ca nu-t' hi nij primu' si cu siertitudini nij ultimu' cari bati campii, in spieranta ca va pruosti pi sinieva!...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus