Omul de afaceri sibian Cristian Marinescu, care de la începutul pandemiei a făcut o serie de donații instituțiilor publice locale, a oferit săptămâna aceasta 5000 de măști de protecție polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Donația se ridică la aproximativ 7500 de lei și vine în urma cazurilor de coronavirus apărute recent la IPJ Sibiu și mediatizate.
”Am văzut în presă că există probleme, că ar avea nevoie, și atunci m-am interesat cum i-aș putea ajuta. L-am întrebat pe inspectorul-șef dacă le-ar fi utilă o astfel de donație, mi-a spus că nu le-ar strica și mi-a mulțumit”, a explicat omul de afaceri Cristian Marinescu.
Acesta ține să precizeze că donația a fost făcută strict pentru a sprijini oamenii aflați în prima linie și nu are nicio legătură cu campania electorală pentru alegerile parlamentare întrucât nu candidează.
”Deși mulți spuneau încă de acum opt luni că fac asta pentru că voi candida, este limpede acum că nu am candidat și nu candidez, mă implic cu cât pot să ajut și rog pe toți care pot să se implice”, spune omul de afaceri sibian.
Cristian Marinescu nu este la primul gest, de la începutul pandemiei el făcând mai multe donații în Sibiu. Astfel, în luna aprilie a donat pentru Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu peste o mie de măști de protecție și 50 de viziere. De asemenea, în luna mai el a oferit medicilor de la Spitalul de Pediatrie Sibiu peste o mie de măști de protecție și viziere.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă ajută și consider că este un gest absolut normal în aceste vremuri să ajut și eu la rândul meu, de aceea încurajez pe oricine își permite să facă același lucru. În ultimii 20 ani am donat cât, cum și când am putut, exemple în acest sens fiind clopotul Bisericii de pe Calea Poplăcii, renovarea celor patru saloane ale Secției Chirurgie a Spitalului Județean, dar și donațiile anuale la casele de copii și azilele de bătrâni”, concluzionează Cristian Marinescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , politie , donatie , știri , Cristi Marinescu
Vizualizari: 8673
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
T.
Acum 1 oră
Ioan
Acum 1 oră
Luca
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Rodica