De vorbă cu sibienii când duc gunoiul. De ce nu colectează separat toată lumea și unde e marea problemă?

Într-o comunitate în care colectarea separată și respectul pentru culori devine de bun simț, am fost curioși să aflăm care este situația în cartierele Sibiului, așa că am întrebat oamenii din multe zone ale orașului dacă au deprins acest obicei sau nu și de ce. „Vreau să fiu un exemplu”, „Am învățat de la părinți”, „E ceva firesc” sau, dimpotrivă, „Nu reciclez, pentru că nici alții nu o fac” sunt doar câteva dintre răspunsurile pe care le-am primit.

Dacă le pui un reportofon în față, marea majoritate a sibienilor răspund pozitiv, descriind alegerea de a separa gunoiul ca fiind ceva firesc și foarte ușor.

„Colectăm selectiv de când au fost introduse pubelele. Am ales să le punem pe toate într-o sacoșă și le împărțim aici direct. Este ceva absolut firesc. Dacă ești un om responsabil, îți dorești ca nepotul sau strănepotul tău să trăiască într-un mediu curat. Este frustrant să îi vedem pe alții că nu respectă acest sistem, dar cred că orice lucru pleacă de la tine, de la un gest mărunt și ca mine sunt cu siguranță și alții”, spune Viorica, o sibiancă din cartierul Ștrand.

Un răspuns asemănător am primit de la Mihai. Povestește că odată ce a început să facă asta, i-a venit foarte ușor să continue. Nu îl supără faptul că alții nu respectă, ci mai degrabă speră ca prin propriul exemplu să îi convingă și pe cei din jur să facă același lucru.

„E normal să vrei să ai grijă de lumea din jurul tău și e un lucru atât de simplu – am mai multe găleți acasă, fiecare pentru un tip de gunoi. Ele niciodată nu sunt pline în același timp, așa că ies pe rând cu ele. În orice caz, o plimbare pe zi nu strică niciodată, chiar dacă e doar până la pubele”, spune acesta. 

„Nu spun că nu e un sistem bun”

Desigur, există și sibieni care, din diverse motive, au ales să renunțe a mai separa gunoiul. Fie sunt dezamăgiți de cei din jurul lor, care nu separă, fie li se pare prea complicat. „Nu reciclez, pentru că văd prea bine ce se întâmplă, cel puțin la mine în cartier. Prea puțini sunt cei care mai respectă sistemul și care aruncă unde trebuie gunoaiele. Unii aruncă orice oriunde și așa te trezești că vrei să duci hârtia la pubela specifică și găsești coji de ouă, de banane și alte mizerii care nu își au locul acolo. Și-atunci vă întreb: eu pentru ce fac asta? Nu vreau să spun că nu e un sistem bun, pentru că e, dar ar fi cu atât mai bun dacă ar fi și respectat de restul oamenilor”, spune Cosmin, un tânăr sibian care locuiește de doi ani în Cartierul Arhitecților.

Spre deosebire de el, vecina lui, Adriana, nu renunță la acest obicei. „Cosmin s-a săturat să tot vadă cum restul nu respectă, îl înțeleg. Spre deosebire de el, însă, la mine este deja un obicei înrădăcinat de mulți ani. Am învățat să fac asta de la părinții mei și o fac în continuare. Mă deranjează și pe mine să văd că unii oameni aruncă efectiv unde îi taie capul, dar mă gândesc că dacă insist, poate iau și alții exemplul de la mine”, spune ea.

O tânără din același cartier povestește că separă, dar nu în totalitate. Alege hârtia și plasticul, dar cam aici se oprește.

„Nu colectez selectiv. Împart plastic, sticlă și carton, dar atât, restul le pun la grămadă. Este complicat să le separ pe toate. Am locuit o perioadă în Belgia și acolo până și sacii sunt diferiți, în funcție de gunoi. Aici nu cred că se respectă chiar așa”, spune Iustina.

La fel și Valentin, pe care l-am întâlnit în cartierul Ștrand.

„Colectez și nu prea. Aleg hârtia și plasticul uneori, dar în rest nu prea separ. Cred că ajunge și atât, e ceea ce eu pot să fac și o să continui să mă țin de acest obicei”, a mărturisit și Valentin.

Articol publicat în cadrul campaniei de conștientizare publică ”Respect pentru culori”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

Ahitofel Yankze

Acum 3 ani

Va spun eu o problema majora, motiv pentru care nu selectam noi gunoiul la birou: Idioatele acelea de containere, pe care le vezi doar la noi. Eu trebuie sa iau inca odata la mana fiecare lucru ca sa-l bag prin fanta mica pusa la dispozitie. In toate tarile in care am fost, respectiv in Cluj, ai ditamai gaura in care poti baga tot sacul de gunoi. De asemenea, daca ai ambalaje de produse, tu trebuie sa le rupi bucatele, nu e de ajuns sa-l pliezi, ca sa intre prin fanta de la carton. Pana nu se modifica containerele, eu nu am de gand sa fac eforturi in plus. Acasa, unde am pubela, bineinteles ca selectez gunoiul.
Raspunde

R .

Acum 3 ani

Peste tot pe unde ai fost e lumea mai civilizata, ai uitat sa mentionezi, daca nu poti baga cutia intreaga in container nu e bine, nu iti ia 1 minut sa o rupi si sa o bagi, la fel si cu sticlele din plastic, dar toti aveti timpul prea pretios, asa e la noi, ne grabim tot timpul si avem scuze de rahat la orice, in loc sa recunoastem ca suntem prea comozi sa reciclam dam vina pe gurile de la tomberoane. Mai si strigam tare si clar asta, sa se vada indiferenta!
Raspunde

Geo Trans

Acum 3 ani

Doar frica de amenzi ii poate disciplina. Unde ati facut pozele, cartierul CityResidence, intalnesc des la ghena, un mos care vine din cartier, de la 2 blocuri sa si aduca gunoiul cu masina (da, cu masina si mai sunt si altii !). Masina are nr de Germania, semn ca individul a trait pe acolo si te-ai astepta sa-si sorteze gunoiul , ca doar acolo platesti amenda serioasa daca n-o faci. Ghinion, n-are nici o treaba cu sortatul. Astia sunt romanii, daca nu-i ataci la 'finante' nu-i disciplinezi, indiferent the anii petrecuti in tarile civilizate. Dezamagitor.
Raspunde

Gicu FierVechi

Acum 3 ani

Multumim Soma ca incerci sa ne educi. Pe bune, chiar multumim! Daca in 1 noiembrie 2016 sibienii erau in epoca de piatra a reciclarii, in zilele noastre am ajuns spre evul mediu. Suntem prea comozi, prea neinformati si avem tot timpul pe cineva pe care sa dam vina daca nu ne facem partea noastra asa cum ar trebui. La minutul 1:12 domnisoara care e suparata pe cei care au aruncat polistiren la hartie arunca si ea punga de plastic cu hartie in ea tot la hartie. Rusine noua! Hai, la multi ani, Romania!
Raspunde

2 Cents

Acum 3 ani

Din pacate majoritatea sibienilor nu (mai) colecteaza selectiv. Cei care se incapataneaza sa mai faca ceea ce trebuie sunt imediat acoperiti de ceilalti. E bine ca se fac astfel de interviuri pe strada, insa mult mai folositor ar fi niste experimente stil "camera ascunsa" in care sa intervievati pe cei care nu respecta regulile, prinsi in flagrant. Binenteles va fi obligatoriu nevoie sa aveti alaturi si un reprezentant al legii care sa va protejeze de furia acestor cetateni. Cele mai bune momente pentru asa ceva ar fi Vineri-Duminica, seara fiind un moment special in care ies "la rampa" si "greii"(cei care aduc moloz, dejectii de la animale crescute ilegal prin curti etc).
Raspunde

Andrei Andrei

Acum 3 ani

Dar pubelele de gunoi răsturnate, după colectare gunoiului nu le-ați văzut? Măcar în 50% din cazuri după ce strâng gunoiul lasă pubele răsturnate...
Raspunde

Rodica Hurjui

Acum 3 ani

Am facut sesizari peste sesizari la Primaria Sibiu pentru colectarea gunoiului menajar din jurul strazii Targu Cailor (in spatele cresei de copii) Totul se colecteaza la gramada, nu sunt puse tomberoane pentru selectarea colectiva de cand s-a introdus selectarea totul se arunca la gramada. de cand este SOMA in Sibiu. Raspunsul primit de la ocifialitati a fost sa mergem 100 de m ca gasim tomberoane. asica sa ma plimb cu gunoiul dupa mine. Cu respect Rodica Hurjui
Raspunde

Rodica Hurjui

Acum 3 ani

Ce intelegeti dvs prin limbaj adresiv? eu cred ca limbajul adresiv a fost raspunsul primit la colectarea deseurilor din partea primariei sibiu.
Raspunde

Irina Vulcan

Acum 3 ani

Atâta timp cât plătim taxa de salubrizare la locuințe cu 0 locatari, iar pubelele au orificii mici care te fac sa pui mâna pe deșeuri, nu cred ca poți sa ai pretenții de la oameni sa colecteze selectiv.Schimbati firma de salubrizare, schimbați pubelele, ca exemple bune sunt si veți vedea ca se schima si conduita oamenilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus