Un bărbat de 27 de ani, nepalez sosit la muncă în Sibiu, a fost agresat de două persoane care i-au luat telefonul și sub amenințarea unui cuțit l-au forțat să spună parola pentru a vira bani din aplicație.
Evenimentul a avut loc la marginea Sibiului, pe raza comunei Șelimbăr.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut miercuri, 5 noiembrie, principalii suspecți: un sibian în vârstă de 39 de ani și o tânără în vârstă de 23 de ani, din județul Constanța.
Ei sunt cercetați ”sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic”.
”În fapt, la data de 24 octombrie, în timp ce se afla într-un imobil din localitatea Șelimbăr împreună cu un bărbat de 27 de ani, cetățean străin, tânăra i-ar fi smuls telefonul din mână bărbatului, ar fi accesat o aplicația bancară din dispozitiv și ar fi transferat suma de 1882 de lei în contul personal. În același timp, pentru a facilita accesul la dispozitiv, bărbatul de 39 de ani ar fi amenințat victima cu un obiect tăietor/înțepător cu scopul de a obține parola telefonului și a aplicației bancare. Ulterior, cele două persoane bănuite de comiterea faptei au restituit telefonul victimei și au scos-o din imobil”, a informat Poliția Sibiu.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 05 noiembrie, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore a celor două persoane, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic.
”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai informează Poliția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Suveranist sibian cu IQ negativ
Acum 31 minute
D.
Acum 38 minute
Ciao
Acum 40 minute
HBomb
Acum 42 minute
Asdfasdf