Comunicate
-
Octombrie 2026: Soma organizează campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, inclusiv a celor electrice și electronice, în zonele de blocuri din SibiuOperatorul de salubritate SC Soma SRL va organiza în municipiul Sibiu o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, inclusiv deșeurile de echipamente electronice și electrice (DEEE). În cadrul acestei campanii – a doua de acest fel din cursul anului -
Senatul a adoptat propunerea legislativă USR: vânzarea lucrărilor de licență și doctorat „la cheie” va fi sancționatăPropunerea legislativă inițiată de deputatul USR Adrian Echert, prin care Poliția va putea interveni și fără o sesizare din partea unei universități, a fost adoptată ieri de Senat, cu 73 voturi PENTRU, 2 IMPOTRIVĂ și 29 de ABȚINERI. Astfel, este -
Exercițiu de conștientizare privind consumul de alcool la volan | Simulare ochelari VRAstăzi a avut loc ședința de siguranță a circulației, la care au participat conducătorii auto Tursib, alături de reprezentanți ai Poliției. În cadrul întâlnirii, șoferii au luat parte la un exercițiu practic de conștientizare privind efectele consumului de alcool asupra -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Guvernul antiromânesc al lui Siegfried Mureșan a picat în Parlament!Doar 182 de voturi “pentru”! Nu am votat și nu aș fi putut vota un Guvern antiromânesc, cu un premier desemnat pe care îl consider un trădător de țară, care și-a propus să continue politica de sărăcire a populației și -
Aria Clinic deschide la 1 octombrie un centru modern de imagistică medicalăInvestigații RMN, CT și radiografii digitale, într-un singur loc. Pentru programări și informații apelați 0736 883 488. Aria Clinic își extinde serviciile medicale și deschide la Sibiu un nou centru de Imagistică Medicală, unde pacienții pot efectua investigații prin rezonanță -
Anunț vânzare TursibTURSIB SA, cu sediul in mun. Sibiu, str. Munchen, nr. 1 scoate la vanzare, prin licitaţie cu strigare, 5 (cinci) autobuze utilizate/second-hand marca MAN. Autovehiculele se vand individual, fiecare autovehicul reprezentand un lot. Bunurile pot fi vizualizate la sediul Tursib -
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig (Sibiu)Stația de mixturi asfaltice din Avrig asigură capacitatea de producție locală și livrarea eficientă pentru proiectele majore din regiune. Tehnologie modernă, respectarea standardelor de mediu și o locație strategică pentru proiectele din centrul României. STRABAG România anunță punerea în funcțiune -
Mobilier nou, table inteligente și cabinete dotate la ultimele standarde. Școala Gimnazială Biertan a fost reabilitatăToate clasele Școlii Gimnaziale Biertan au fost dotate cu mobilier școlar nou, table inteligente și cabinete dotate la ultimele standarde, astfel încât elevii să învețe într-un spațiu mai sigur și mai confortabil. Investiția a a fost realizată prin proiectul „Reabilitarea -
Axente Sever și Țaul, împreună prin tradiție și cultură, la Festivalul „Gustul Nordului”Comuna Axente Sever a fost prezentă, și în acest an, la Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului”, organizat în localitatea înfrățită Țaul, raionul Dondușeni, din Republica Moldova. Primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu, a participat la eveniment alături de gazdele și locuitorii -
Cinci ani în Sibiu, o comunitate de protejat: tmax și restaurarea depozitului de lemne din CornățelO comunitate, nu doar un sediu. De cinci ani, Sibiul reprezintă o parte importantă din povestea tmax. Ceea ce a început ca o nouă unitate de producție a devenit un punct de lucru bine consolidat, cu mai mult de 200 -
PSD Sibiu: Level Up, ediția a III-a. Tineretul Social Democrat Sibiu pune administrația publică în centrul dialoguluiTineretul Social Democrat Sibiu continuă proiectul „Level Up”, dedicat educației, dezvoltării și implicării în comunitate. Cea de-a treia ediție a proiectului va avea ca temă administrația publică și se va desfășura marți, de la ora 18:00, la sediul PSD Sibiu, -
Soma organizează, între 5 și 9 octombrie, a doua campanie de colectare a deșeurilor periculoase din anul 2026, în municipiul SibiuLa începutul lunii octombrie, operatorul de salubritate SC Soma SRL, va organiza o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase, categorie în care intră de la baterii și medicamente expirate, la agenți de spălare sau cleiuri și adezivi. Campania se -
Filarmonica de Stat Sibiu anunță continuarea colaborării cu dirijorul Cristian LupeșFilarmonica de Stat Sibiu anunță cu bucurie continuarea colaborării cu dirijorul Cristian Lupeș, care, începând cu stagiunea 2026–2027, își va concentra activitatea în cadrul instituției asupra componentei artistice și dirijorale. Decizia răspunde dorinței Filarmonicii de a consolida componenta dirijorală și -
Expoziție de cabaline duminică, la CornățelO expoziție de cabaline va avea loc duminică, 27 septembrie, la Cornățel, un eveniment dedicat iubitorilor de cai și tradițiilor locale, transmite comuna Roșia. Organizatorii au transmis că evenimentul este un prilej de întâlnire și de apreciere a frumuseții și -
Tursib: În weekendul 26-27 septembrie, mergi la Șopa cu linia specială 569În weekendul 26-27 septembrie 2026, cu ocazia evenimentului „Zilele Comunității Șelimbăr 2026”, punem în circulație linia specială 569, care face legătura între Shopping City și zona de agrement Pădurea Șopa. ITINERARIUL LINIEI 569 STAȚII PROGRAM SÂMBĂTĂ – 26 SEPTEMBRIE *Ultima -
„Brâncuși inspiră poezie” – un volum la intersecția dintre arteO creație artistică poate fi mereu redescoperită prin ochii celor care o privesc, prin emoțiile și întrebările pe care le provoacă și, uneori, prin forme noi de creație. „Brâncuși inspiră poezie” se naște dintr-o asemenea întâlnire: aceea dintre universul sculptural -
Un sfert de secol de operă la Sibiu – SOF ediția 25Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, cea de-a XXV-a ediție Sibiu Opera Festival (SOF), cel mai longeviv festival de gen din România. Ediția aniversară reunește artiști, orchestre, coruri și companii din țară și -
Adrian Ordean: După ani și ani…din nou la SibiuÎn data de 2 octombrie, la ora 18:00 va avea loc Concertul Aniversar ,,55 de ani de muzică – Adrian Ordean” la Centrul Cultural ,,Ion Besoiu” din Sibiu. Adrian Toma Ordean s-a născut la Sibiu pe 10 martie 1955 și -
Cinci greșeli pe care le facem la platforma de gunoi. Ce putem face pentru ca zona dintre blocuri să nu arate ca o mică groapă de gunoiUn sac lăsat lângă tomberon, o canapea abandonată sau un maldăr de moloz pus „temporar” lângă pubele. Sunt lucruri pe care le vedem aproape zilnic în jurul platformelor de gunoi dintre blocuri. De multe ori, însă, curățenia unei astfel de -
Cum ajungi la „Zilele Comunității Șelimbăr”. Autobuze Tursib de la Shopping City spre Pădurea Șopa, iar mașinile personale nu au accesParticipanții la prima ediție „Zilele Comunității Șelimbăr”, care are loc în 26 și 27 septembrie, vor avea la dispoziție linia 569 Tursib pentru deplasarea către Zona de Agrement – Pădurea Șopa. Autobuzele vor pleca din stația Tursib de la Shopping -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Ciobanii din Poiana Sibiului și din întreaga țară s-au întâlnit în Mărginimea Sibiului, la cel mai mare târg de profil din RomâniaA fost o plăcere să merg alături de Adrian Iovi, primarul comunei Poiana Sibiului, să stau de vorbă cu producătorii locali, dar și cu cei veniți din toate colțurile țării, să le aflu nevoile „la firul ierbii” și să încercăm -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Comuna Laslea. O comunitate în care niciun om nu este lăsat în urmăÎn fiecare sat din România există oameni care au nevoie ca statul și administrația locală să nu îi uite. Iar dintre toți, copiii au cea mai mare nevoie de o șansă. La Laslea, primarul Ioan Onea, împreună cu echipa sa, -
300 de alergători iau startul sâmbătă, 19 septembrie, la Gușterița Trail RunSâmbătă, 19 septembrie, aproape 300 de alergători se întâlnesc în Pădurea Gușterița pentru cea de-a treia ediție Gușterița Trail Run. Înscrierile s-au încheiat, traseele sunt pregătite și marcate, iar la Turnul Memorial se pregătește o zi întreagă de alergare, susținere -
Pastorala Lovișteană. Festivalul câinilor ciobănești românești. Viața autentică a păstorilor, tradiții și obiceiuri în cultura româneascăAcest eveniment cultural își propune să fie un mijloc de promovare, de păstrare și valorificare a tradițiilor și obiceiurilor specifice culturii românești. În susținerea acestui demers, organizatorii, vă invită să participați la Festivalul organizat în ziua de sâmbătă, 26 septembrie -
Joaca devine formă de învățare, la Teatrul „Gong” din Sibiu!Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu continuă în luna septembrie programul de ateliere dedicate copiilor cu vârste între 6 și 10 ani, propunând o serie de întâlniri în care jocul, creativitatea și educația se completează într-o experiență construită în -
Nicu Ștefănuță cere Ministerului Educației majorarea bursei sociale pentru studenți la minimum 1.050 de leiVicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) îi solicită ministrului Educației să majoreze cuantumul minim al bursei sociale pentru studenți de la 925 de lei la cel puțin 1.050 de lei în anul universitar 2026–2027 și să suplimenteze corespunzător fondul -
Organizația Femeilor Social Democrate Sibiu, implicare activă pentru dezvoltarea leadershipului femininOrganizația Femeilor Social-Democrate Sibiu (OFSD Sibiu) continuă să susțină implicarea femeilor în politică și administrație, precum și dezvoltarea competențelor necesare unui leadership responsabil. În acest context, OFSD Sibiu a participat la programul de pregătire „Leadership-ul politic al femeilor social-democrate”, organizat -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Susțin doleanțele oierilor! Ciobanii României trebuie să fie ascultați, respectați și sprijiniți!Sunt din Mărginimea Sibiului și știu cât de grea este viața ciobanilor și cu câte provocări și piedici se confruntă zi de zi. Acești oameni au nevoie de sprijinul Guvernului și al autorităților. Au nevoie de dialog, de oameni care -
Concursul Internațional George Enescu aduce programul „Enescu în școli și comunități” la Porumbacu de SusDouă întâlniri cu muzica clasică, într-o singură zi: un spectacol-atelier pentru copiii din comunitate, găzduit la Porumbacu 216, pensiunea lui Tudor Chirilă, și un recital al pianistei Daria Parkhomenko la Șura A lu’ Escana, spațiul cultural creat de Andreea Esca. -
Lucrările la Calea Șurii Mari se apropie de finalCalea Șurii Mari se apropie de finalul modernizării, iar schimbarea este deja vizibilă. Strada va fi lărgită la patru benzi de circulație, pentru un trafic mai fluent pe una dintre arterele importante ale Sibiului. Trotuarele mai largi, pista pentru biciclete și noile -
Primăria Mediaș a răsplătit 24 de tineri care au excelat la învățăturăVineri, 11 septembrie 2026, Primăria Municipiului Mediaș, a premiat elevii care au obținut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat. Pentru performanțele obținute, cei care au avut medii de cel puțin 9,50 au primit câte un -
Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltareMuzeul ASTRA, în calitate de beneficiar, împreună cu Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitate de finanțator, au semnat la sfârșitul lunii septembrie 2025 contractul de finanțare nerambursabilă nr. 14/2025, având ca obiect proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare”, finanțat -
Primăria Orașului Cisnădie anunță lista proiectelor de dezvoltare propusă de primarul Mircea Orlățan partidelor reprezentate în Consiliul Local CisnădiePrimăria Orașului Cisnădie anunță lista proiectelor de dezvoltare propusă de primarul Mircea Orlățan partidelor reprezentate în Consiliul Local Cisnădie. Dezbaterea acestor proiecte cu reprezentanții din Consiliul Local este necesară, deoarece acestea sunt proiecte strategice, iar implementarea lor se va realiza -
Festivalul Lichiului de Poveste revine sâmbătă, la Loamneș. „O zi de poveste, dedicată tradițiilor și comunității noastre”Primăria Comunei Loamneș organizează sâmbătă, 12 septembrie, o nouă ediție a Festivalului Lichiului de Poveste, eveniment dedicat tradițiilor, muzicii, dansului și gusturilor locale. Evenimentul va avea loc pe terenul de fotbal din Loamneș, începând cu ora 14, iar organizatorii îi -
Finalizarea proiectelor de apă și canalizare: Ce se află în spatele termenelor de execuție comunicateSăpături, tranșee, circulație restricționată. Pentru cei care trec zilnic printr-o zonă în care se desfășoară lucrări de apă și canalizare, un șantier poate părea că înaintează încet. Însă în ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare, termenul de finalizare nu -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Obligativitatea uniformelor școlare – rezumatul proiectului legislativ.Proiectul prevede ca fiecare unitate de învățământ să își creeze propriul model de uniformă. Cităm din proiect: „modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare se stabilesc de către consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu consultarea -
Foodie – Street Jazz Festival începe joi în Piața Schiller: jazz live timp de patru zile, în centrul SibiuluiFoodie – Street Jazz Festival începe joi, 10 septembrie, în Piața Schiller și aduce în centrul Sibiului patru zile în care jazz-ul este în prim-plan. Opt concerte live, artiști și proiecte muzicale diferite, DJ set-uri, street food și show-uri culinare -
Bogdan Trif, PSD Sibiu: Dezastrul făcut de Bolojan reflectat în cifrele EUROSTAT și INSGuvernul Bolojan – USR a dus România pe minus! Nu o spune PSD. Nu este un slogan politic. O spun cifrele oficiale ale EUROSTAT și INS! În trimestrul al doilea din 2026, economia României a scăzut cu 2% față de aceeașiperioadă a anului trecut. Și nu este un accident. Este al treilea trimestru consecutiv în care economia României este pe minus: • Trimestrul IV din 2025: minus 1,4%. • Trimestrul I din 2026: minus 1,1%. • Trimestrul II din 2026: minus 2%. • Trei trimestre. Trei minusuri. Iar în spatele acestor procente sunt oameni, sunt familii, sunt firme românești care încearcă să supraviețuiască. Pentru că bilanțul Guvernului Bolojan – USR arată așa: • 63.000 de locuri de muncă pierdute în mediul privat. • Investiții străine mai mici cu 82%. • Producția industrială – pe minus. -
„Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, un spectacol de Marcello Algeri, deschide stagiunea 2026-2027 la Teatrul de Balet SibiuTeatrul de Balet Sibiu deschide miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare, stagiunea 2026-2027, cu spectacolul de dans contemporan „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, în coregrafia lui Marcello -
Proiect pe fonduri europene pentru dotarea laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Municipal MediașSpitalul Municipal Mediaș comunică prin prezenta finalizarea proiectului privind dotarea laboratorului de microbiologie din cadrul laboratorului clinic de analize medicale. Proiectul a constat în următoarele obiective: 1.Obiectivul general: Creșterea gradului de accesibilitate a populației la serviciile publice de sănătate și -
Consiliul Județean Sibiu continuă programul pentru școli: peste 15,3 milioane de lei pentru gustarea copiilorOdată cu începerea noului an școlar, Consiliul Județean Sibiu continuă implementarea „Programului pentru școli al României”, astfel încât copiii din unitățile de învățământ din județ să beneficieze, și în anul școlar 2026–2027, de produse lactate, mere și produse de panificație.
















































