Proiecte
-
Cât pierd sibienii din cauza sortării greșite a deșeurilor: în fiecare an, banii pentru două locuri de joacă mariLa aproape zece ani de la introducerea colectării selective în Sibiu, statisticile autorităților arată că mulți cetățeni fie nu cunosc, fie nu respectă regulile de sortare. Doar una din cinci sticle de plastic este reciclată, restul ajungând la groapa de -
Dincolo de mașina de gunoi: cum funcționează sistemul de gestionare a deșeurilor din județul SibiuRidicarea și transportul deșeurilor colectate separat de sibieni sunt doar partea vizibilă a unui sistem mult mai amplu, prin care sunt administrate deșeurile din județul Sibiu. Vă prezentăm câteva dintre cele mai importante caracteristici ale acestui sistem: cine se ocupă -
De la cheltuială la venit: cum funcționează sistemul de gestionare a deșeurilor din județul Sibiu și de ce are fiecare pubelă un cipGestionarea deșeurilor e costisitoare: e nevoie de mașini, de oameni, de depozite și de instalații de tratare. Sistemul de gestionare a deșeurilor din județul Sibiu a fost gândit însă astfel încât să genereze și venituri, nu doar cheltuieli. Un rol -
Peste 200 de cicliști din țară și din străinătate au pedalat pe noul traseu din Țara Oltului. „Am descoperit altfel comunitățile de la poalele munților Făgăraș”- Sibiu
- |
- Știri
- |
- Timp liber
Peste 200 de cicliști din țară și din străinătate au participat sâmbătă, 10 octombrie, la prima ediție a turului „Pedalează și Vizitează. Bike Tour cu Munții Făgăraș împrejur”, cu plecare din Avrig. La start, cicliștii au fost găzduiți de Palatul -
Din sticla de plastic în adidași: ce devin deșeurile pe care le colectăm separatEstimările oficiale sunt că, în fiecare an, opt milioane de tone de deșeuri din plastic plutesc ori se scufundă în râurile, lacurile, mările și oceanele lumii. Materiale extrem de rezistente în fața trecerii timpului, deșeurile din plastic sunt utilizate în -
Baterii, medicamente, ulei de gătit, becuri: deșeurile care nu au voie în pubelăSunt denumite „deșeuri periculoase”, „deșeuri voluminoase”, „deșeuri electrocasnice” și „deșeuri provenite din construcții”. Acestea nu trebuie aruncate în recipientele alocate blocurilor sau caselor, ci sunt colectate în cadrul unor campanii organizate separat sau prin demersuri separate. În fiecare an, în -
Cojile de cartofi și zațul de cafea nu sunt gunoi: drumul deșeurilor biodegradabile până la compostUna din categoriile de deșeuri cărora sibienii le acordă o atenție foarte mică este cea a deșeurilor biodegradabile. Majoritatea sibienilor le aruncă de-a valma, peste alte tipuri de gunoaie, fără să dea atenție faptului că din deșeurile biodegradabile se produce -
De ce nu aruncăm electrocasnicele vechi la gunoi: ce se întâmplă cu ele și unde le predăm în SibiuAtunci când produsele electrocasnice își încheie ciclul de viață, acestea sunt colectate, sortate, apoi tratate și procesate, rezultând materiale reciclate care pot fi din nou reintroduse în utilizare. Adică, dintr-un vechi telefon mobil sunt refolosite componente pentru a fabrica un -
Reducere, reutilizare, reciclare: ce înseamnă, de fapt, cei trei „R” ai protecției mediuluiColectarea selectivă a deșeurilor este doar o parte din rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă societatea în ziua de astăzi. Pentru a înțelege mai bine rostul reciclării ca parte a colectării selective, am întocmit un mic dicționar al -
Sute de elevi de la școlile sibiene vor lua parte la cea de-a șaptea ediție a proiectului „Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”Cea de-a șaptea ediție a proiectului educativ ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri” va avea loc în 19 octombrie, în spațiile Cinema City Sibiu. Proiectul se adresează în primă fază elevilor din ciclul primar (generație tot mai receptivă la -
De ce persistă dârele lăsate de avioane. Explicația fenomenului asociat teoriilor conspiraționisteDârele albe lăsate de avioane pot dispărea în câteva secunde sau pot rămâne vizibile ore întregi, lățindu-se până când seamănă cu un strat subțire de nori. Diferența o fac temperatura și umiditatea de la altitudinea de zbor. Fenomenul este explicat -
Adolescentul care consumă, dar pare că e bine. Mihai Copăceanu: „Nu putem aștepta ca un copil să ne arate că are o problemă”Mihai Copăceanu este psiholog clinician, doctor în medicină, specializat în adicții. A studiat cu burse de cercetare la Universitatea din Bologna și la Colegiul Balliol al Universității Oxford. La Londra a absolvit un master în adicții la Institutul de Psihiatrie -
Sondaj: 46% din cititorii Turnul Sfatului spun că cea mai mare problemă a Orașului de Jos este starea degradată a clădirilor și a infrastructurii46% din cititorii care au răspuns sondajului lansat de turnulsfatului.ro arată că cea mai mare problemă a Orașului de Jos în prezent este starea degradată a clădirilor și a infrastructurii. Care considerați că este mai mare problemă a Orașului de -
Cum scap de depresie și anxietate?„Spune-mi ce să fac ca să îmi treacă.” Când te simți rău de mai mult timp, este normal să cauți o soluție clară și rapidă. Poate vrei o tehnică, o pastilă, o schimbare de rutină sau o explicație care să -
„Spune NU. Rămâi TU!”: 400 de liceeni din Sibiu se întâlnesc, luni și marți, cu un fost consumator de droguriAsociația de Bun Gust și Turnul Sfatului au lansat proiectul educativ „Spune NU. Rămâi TU!”. Proiectul se adresează elevilor de liceu din municipiul Sibiu și are ca scop prevenirea consumului de droguri. Este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Educațională -
De ce fetele încep să consume mai mult în ultimii ani?„Drogurile sunt mai mult o problemă a băieților.” Mult timp, consumul de substanțe a fost prezentat aproape exclusiv prin imaginea băiatului care caută risc, intră într-un anturaj periculos și consumă la petreceri. Din cauza acestei imagini, consumul fetelor poate fi -
Cum vorbești cu părinții prietenului tău despre consumul de droguri?„Dacă le spun, o să creadă că l-am trădat.” Poate ai observat că un prieten consumă din ce în ce mai des, vine la școală într-o stare ciudată, lipsește, minte sau pare că nu mai controlează situația. Vrei să îl -
Rezumatul zilei: petiție împotriva proiectului minier, cât de sigur e Sibiul și rezultatul concursului pentru șefia Spitalului MunicipalPeste 2.300 de persoane au semnat, în doar câteva ore, o petiție împotriva proiectului minier MPI Magnesium din Mărginimea Sibiului, comisarul-șef Cristian Sorin Stănciulescu vorbește despre siguranța Sibiului în 2026, iar Liliana Coldea a fost respinsă la concursul pentru șefia -
Fost consumator de droguri, Sebastian Petruț este acum mentor pentru tinerii aflați în recuperare: „Credeam că sunt liber. De fapt, eram dependent”Timp de aproape zece ani, Sebastian Petruț a fost dependent de țigări, droguri și alcool. A început căutând prieteni și acceptare. A ajuns, așa cum povestește, „un om pierdut, fără scop, fără speranță”. Astăzi lucrează în centrul Teen Challenge din -
De ce unii adolescenți ajung să consume și alții nu?Doi adolescenți pot merge la aceeași școală, pot avea aceeași vârstă și pot ajunge la aceeași petrecere. Unul refuză, celălalt încearcă. Este ușor să explicăm diferența printr-o singură propoziție: unul este „puternic”, celălalt este „slab”. Doar că realitatea nu funcționează -
Cum îți alegi anturajul care te influențează pozitiv?Nu îți alegi prietenii completând o listă de criterii. De obicei, lucrurile se întâmplă natural: stați în aceeași bancă, mergeți la același sport, aveți aceleași glume sau ajungeți în același grup. Și tocmai pentru că prieteniile se formează natural, influența -
Ce se poate întâmpla după o singură experiență de consum?„Hai, mă. Este doar o dată.” Replica sună liniștitor pentru că transformă decizia într-un experiment scurt, fără consecințe. Nu îți cere să devii „consumator”. Îți cere doar să încerci. Este important să fim corecți: o singură experiență nu înseamnă automat -
Diakoniewerk International sărbătorește 20 de ani de activitate în Sibiu prin Festivalul DiversitățiiReprezentanții asociației Diakoniewerk International invită comunitatea sibiană la Festivalul Diversității, eveniment organizat cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a asociației în Sibiu. Evenimentul va avea loc joia viitoare, pe 24 septembrie, de la ora 16:00, pe strada -
De ce vape-urile nu sunt atât de inofensive pe cât par?„Nu fumez. Doar vapez.” Pentru mulți adolescenți, diferența pare foarte clară. Țigările au fum, miros puternic și o reputație proastă. Vape-urile au arome, dispozitive colorate și un nor care dispare repede. De aceea, pot părea o variantă aproape lipsită de -
Psihiatrul Valentin Geantă vorbește despre consumul de droguri în rândul adolescenților: „Pot ajunge de la 4 doze la 60 de doze pe zi, în doar câteva săptămâni”Trăim într-o lume a vitezei. Muncim mult, câștigăm bani, le oferim copiilor cei mai buni profesori și cele mai bune activități extrașcolare. Dar, spune psihiatrul Valentin Geantă, toate astea nu suplinesc nevoia de bază a unui copil, timpul și atenția -
Parcul Sub Arini găzduiește pe 27 septembrie noua ediție a Crosului Copiilor Sibiu. Anul acesta au și părinții o probăPeste 500 de copii au participat la fiecare dintre edițiile anterioare ale Crosului Copiilor Sibiu. Organizatorii pregătesc acum o nouă ediție, programată pentru duminică, 27 septembrie, în Parcul Sub Arini. Evenimentul este dedicat copiilor cu vârste între 5 și 12 -
Street Delivery Sibiu ajunge pe Târgul Vinului. Trei zile de restricții de circulație în Orașul de JosTimp de trei zile, între 18 și 20 septembrie, strada Târgul Vinului din Orașul de Jos se transformă în scena ediției de anul acesta a Street Delivery Sibiu. Muzică, ateliere, lectură, tururi ghidate, teatru, film și discuții despre oraș umplu -
Cannabisul poate da dependență. De ce ne vine greu să credem asta?„Eu fumez doar când vreau. Pot să mă las oricând.” Este una dintre cele mai întâlnite explicații atunci când cineva spune că nu are o problemă cu cannabisul. Și poate fi adevărat pentru unele persoane. Nu orice om care consumă -
Mituri despre droguri pe care mulți adolescenți le cred„Dacă era atât de periculos, nu ar fi încercat atâția oameni.” Poate ai auzit replica asta într-un grup de prieteni, într-un videoclip sau într-o discuție în care cineva încerca să demonstreze că riscurile drogurilor sunt exagerate. De multe ori, miturile -
Turnul Sfatului lansează un sondaj despre consumul de droguri în rândul adolescenților din SibiuTurnul Sfatului lansează un sondaj anonim despre consumul de droguri în rândul adolescenților din Sibiu, în cadrul proiectului „Spune NU. Rămâi TU.” Chestionarul are cinci întrebări scurte, despre vârstă, experiențe personale și percepția asupra fenomenului. Răspunsurile sunt analizate exclusiv statistic







































