Joi,
06.11.2025
Parțial Noros
Acum
12°C

Buzoianu: Hrănirea urșilor, sancționată cu amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei

Buzoianu: Hrănirea urșilor, sancționată cu amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei
Foto Garda de Mediu Argeș/arhivă

Hrănirea urșilor va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei, în baza unei ordonanțe de urgență care a fost adoptată, joi, de Guvern, scrie Agerpres

În actul normativ au fost introduse definiții privind 'hrănirea urșilor' și 'ursul habituat', a precizat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o conferință de presă susținută, joi, la Palatul Victoria.

De asemenea, în situațiile în care va avea loc un incident urs-om în intravilan, Comisia pentru situații de urgență va putea decide intervențiile necesare, fără a ține cont de condiția gradualității.

Buzoianu a precizat că, în acest fel, Guvernul încearcă să găsească o soluție 'echilibrată' la o problemă cu care România se confruntă de mai mulți ani. În acest sens a subliniat importanța protejării biodiversității, dar și a siguranței cetățenilor.

'Legea pe care am propus-o astăzi vine ca o soluție de compromis, în sensul în care în continuare aplicăm principiul gradualității în afara intravilanului. Dar în momentul în care un urs vine în intravilan, unde ai o aglomerare foarte mare a populației și unde, în mod evident, există un risc de incident urs-om, vom scoate condiția gradualității, în sensul în care Comisia pentru situații de urgență care se întrunește va putea să decidă dacă are loc intervenția prin alungare, prin relocare sau prin împușcare', a spus ea.

Citește și Urși omorâți cu insecticide interzise în UE de 17 ani: „În absența statului, oamenii își rezolvă singuri problemele”

Întrunirile Comisiei pentru situații de urgență se vor putea realiza și prin intermediul mijloacelor electronice, astfel încât consultările să poată avea loc, chiar dacă nu sunt toți membrii prezenți la locul incidentului.

Din comisie va putea face parte și Poliția Locală, care va putea suplini astfel lipsa unui reprezentant al Jandarmeriei.

'În momentul în care reprezentanții Jandarmeriei nu sunt pe lângă localitatea respectivă - pentru că am avut cazuri în care au fost discuții inclusiv de o oră, două ore, până când au putut să fie prezenți... Într-o oră sau în două ore intervenția deja nu mai are sens. Și, atunci, am propus ca pentru siguranța publică, acest loc din comisie să poate fi ocupat, dacă există un reprezentant al Poliției Locale, să poată să intervină în această comisie', a mai spus ea.

Citește și O familie din Sibiu a întâlnit opt urși pe Transfăgărășan în doar câțiva kilometri: „Unii sunt foarte mari”. Turiștii străini plătesc până la 180 de euro agențiilor pentru excursii ca să-i vadă

Buzoianu a adăugat că la finalul lunii noiembrie vor fi prezentate rezultatele unui studiu privind numărul urșilor din România și împărțirea acestora pe diferite zone ale țării. Acest lucru va permite stabilirea cotelor de intervenție în mod științific, a precizat ministra Mediului.

'Pe zona de cote, care nu este atinsă de această ordonanță de urgență, la finalul lunii noiembrie vom avea un studiu făcut de institute de cercetare, pentru care România a plătit undeva la peste câteva milioane bune de euro. Acest studiu va fi făcut în baza unor probe ADN, care au fost colectate în ultimii ani de zile - în cel puțin ultimii doi ani de zile. Acest studiu va veni la pachet și cu o hartă oficială pe zone în România, harta care va spune și care sunt zonele de risc, pentru că s-a făcut analiza și se va face analiza, practic, pe zonele în care au avut loc incidente între urși și oameni și în baza zonării realizate de acești experți, vor fi propuse și măsurile necesare de intervenție', a explicat ea.

Actul normativ modifică ordonanța de urgență privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus