În urmă cu trei ani, Direcția Națională Anticorupție cerea inspectorilor Antifraudă Sibiu să verifice dacă sunt reale tranzacții de peste 48 de milioane de lei. Banii au fost facturați pentru livrarea de materiale de carieră și balastieră și închiriere de utilaje pentru șantierul lotului 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu. Acei 21 de km de autostradă deschiși în grabă circulației în 2014 și neterminați nici măcar în ziua de azi.
Era prin 2019 când pe adresa Direcției Generale Antifraudă Fiscală venea o solicitare din partea procurorilor anticorupție. Solicitarea viza efectuarea unor verificări pentru a se stabili corectitudinea modului în care s-au cheltuit fondurile europene pentru ridicarea lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie. Este vorba de lotul de 21,11 km dintre Săliște și Cunța, deschis în grabă în noiembrie 2014, reînchis zece zile mai târziu din cauza unor fisuri și părăsit mai apoi de constructorii italieni de la Salini Impregilo. Respectivul tronson de autostradă, cu un terasament atât de bine construit încât vălurește asfaltul pe kilometri întregi, nu este finalizat nici în ziua de azi.
Potrivit informațiilor culese de Turnul Sfatului, cei de la DNA au în lucru un dosar în care verifică situații potrivit cărora, italienii ar fi plătit cantități mai mari de materiale de balastieră și carieră decât au și folosit pentru a construi infrastructura autostrăzii. Iar pentru cantitățile fictive, dar facturate și achitate, banii s-ar fi împărțit.
Sute de mii de tone
În mod concret, cei de la DNA au solicitat verificarea relațiilor contractuale dintre Salini Impregilo Spa Milano Sucursala Făget (constructorii autostrăzii) și Total NSA din Săliște, județul Sibiu, furnizori de materiale de carieră și balastieră și de utilaje de închiriat.
După cum arată documentele consultate de Turnul Sfatului, societatea Total NSA a vândut italienilor care au ridicat autostrada peste 839.000 de tone de materiale de carieră și balastieră în decurs de cinci ani (2012 – 2016). Adică echivalentul a aproximativ 21.000 de camioane încărcate cu maximul de 40 de tone de material. În bani, înseamnă 29 de milioane de lei, la care s-au adăugat alte 19,6 milioane de lei pentru prestarea altor servicii, în special chirii pentru utilaje.
Au atras atenția în această relație comercială inclusiv cantitățile facturate în cursul anului 2014, anul în care de fapt a fost deschisă circulația pe autostrada la care se lucra din 2011. În acel an 2014, cei de la Total NSA au facturat italienilor peste 481.000 de tone de materiale de carieră și balastieră, care să fie folosite pentru terasamente și stabilizări când tocmai în acel an lucrările se apropiau de final. Cele 12.000 de camioane din 2014 reprezintă mai bine de jumătate din cantitatea totală facturată de Total NSA către Saligni Impregilo Spa în cinci ani de relații contractuale.
Decontarea materialelor utilizate la construirea lotului 3 al autostrăzii Orăștie - Sibiu a intrat în atenția procurorilor anticorupție
Un control întins pe doi ani
Doi inspectori din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Sibiu au primit sarcina să verifice aspectele semnalate de către procurorii anticorupție. Cei doi s-au apucat de lucru în 20 iunie 2019. Și le-a luat aproape doi ani să finalizeze lucrul: procesul verbal aferent controlului a fost finalizat abia în 26 mai 2021. Concluzia: nimic nu este în neregulă.
Această concluzie a fost trasă în condițiile în care controlul inspectorilor sibieni s-a oprit la actele furnizate de către Total NSA, fără a extinde cercetările și la furnizori, pentru a compara documentele, spre exemplu. ”Pe baza documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a efectuat trasabilitatea materialelor de carieră, respectiv balastieră, achiziționate sau exploatate din balastierele proprii și furnizate către societatea Salini Impregilo Spa”, concluzionau, însă, inspectorii.
Ioan Domnariu, proprietarul și administratorul Total NSA, a declarat inspectorilor că a vândut italienilor de la autostradă materiale din balastierele proprii, situate la Balomiru de Câmp (județul Alba) și Orlat (județul Sibiu). Iar în cazul materialelor de carieră, societatea lui Ioan Domnariu a fost doar intermediar, proveniența declarată a acestor materiale fiind carierele de la Tilișca (Princo Thales SRL), Rășinari (Mazza Construct SRL), Turnu Roșu (Amfiboswin SRL și Euro Paty SRL) și, respectiv, Meghiș (Belvedere Construct SRL).
”Stimabililor...”. Un mail care creează agitație
După nici o lună de la finalizarea controlului, toți inspectorii Antifraudei sibiene, dar și reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Primăriei Sibiu, jurnaliști și procurori anticorupție au primit un mail în care era denunțată această acțiune.
”Stimabililor, când pe cale instituțională, (departamente, direcții și oameni implicați) DNA-ul cere Fiscului să investigheze și să clarifice unele suspiciuni legate de activitățile unor firme, Fiscul se face că plouă și tărăgănează și amână să își facă treaba?!... Poate părea incredibil, dar așa a făcut în cazul Total NSA! Cum așa?! Păi, vă spun eu cum! Să tot fie vreo doi ani de când de la București s-a cerut la Antifraudă Sibiu o verificare «antifraudă» și avea un singur scop: să facă lumină în întunericul unor tranzacții între Total NSA și un alt mare șmecher (italian, de data asta) Salini Impregilo, pe vreo câțiva ani în urmă… niște «mărunțișuri» de lucrări la autostrada Sibiu - Orăștie. Nici una, nici două, la Antifraudă Sibiu avem profesioniști cu experiență, care lucrează repede și bine. Atât de repede, că le-a luat doi ani să rezolve cu controlul la Total NSA! Au început în iunie 2019 și s-au grăbit cât au putut să ajungă până prin mai 2021, când au reușit performanța de a finaliza… Și încă cum! Dar întrebarea este: cât de mult s-au străduit să iasă treaba bine? Atât de mult încât au încercat să paseze treaba de la Antifraudă la Inspecție, doar-doar vor scoate castanele din foc cu mâna altuia! Pentru că, deși la Antifraudă aveau indicii că Total NSA și-a decontat balast și piatră pe care fie nu le-a dat italienilor, fie le-a extras de unde nu aveau voie, domnii inspectori, mânați de dorința de a nu face rău cu mâna lor, au cerut altora să facă treaba. Și dacă au văzut că nici alții nu fac, au decis să îl scoată basma curată pe Total NSA.
Așa de mult încât Total NSA este mare, alb și puternic, pentru că după doi ani de verificări, concluzia finală a fost că onorabila societate nu a încălcat nicio prevedere legală. Să fie oare chiar așa??? Nici cei de la Total NSA nu sunt convinși… că unii când se supără, mai dau din casă!”, scria, printre altele, în corpul e-mailului. În care se făcea referire și la o anchetă recentă publicată de Turnul Sfatului, pe subiectul relațiilor insuficient clarificate din punct de vedere fiscal între Total NSA și Construcții SA. Totodată, această situație era pusă și în contextul în care o altă companie controlată de către Ioan Domnariu a intrat pe piața lucrărilor publice, câștigând numeroase contracte licitate inclusiv de Consiliul Județean Sibiu.
Acuzațiile lansate prin acest mail au stârnit vâlvă în interiorul Antifraudei sibiene, condusă încă de la înființare de Laurențiu Pușdercă. Sub bănuiala că doar din interiorul instituției puteau fi furnizate astfel de informații, a fost solicitată o verificare a fluxurilor de date inclusiv din partea Serviciului de telecomunicații speciale, fiind ridicate inclusiv laptopuri din instituție pentru verificare.
Oficial: nimeni, nimic
Am trimis Direcției Generale Antifraudă Fiscală o listă cu mai multe întrebări prin care am vrut să aflăm dacă este normal ca un control cerut de un organ de urmărire penală să se întindă pe doi ani. Totodată, am solicitat și informații (dar și aprecieri) despre modul în care s-a derulat acest control, adică dacă inspectorii s-au deplasat pe teren și în alte locuri decât la sediul Total NSA, pentru a verifica dacă cele susținute în acte sunt și reale. Evident, am solicitat și un răspuns punctual, referitor la celeritatea de care au dat dovadă inspectorii Antifraudei sibiene în acest control.
Răspunsul primit de la ANAF (în cadrul căreia funcționează Antifrauda), prin biroul de presă, nu răspunde concret la nicio întrebare. Referitor la durată, oficialii susțin că astfel de controale ”pot avea durate diferite”, iar ”Codul de procedură fiscală nu reglementează un termen maxim pentru finalizarea controlului antifraudă”. Conducerea ANAF recunoaște însă că inspecțiile solicitate în cadrul unor dosare penale au prioritate. ”Cooperarea cu organele de urmărire penală are prioritate comparativ cu alte situații care impun efectuarea unui control antifraudă, iar activitățile subsumate cooperării se realizează pe coordonatele stabilite de către acestea, în fiecare caz în parte și în acord cu cadrul legal și procedural în vigoare”.
Deși nu o folosesc drept justificare pentru cei doi ani de control, cei de la ANAF amintesc și de restricțiile impuse în contextul pandemiei (întregul răspuns transmis de ANAF îl regăsiți aici).
Explicațiile despre eficiența și durata unor controale sunt considerate, de către șefii ANAF, informații care nu trebuie oferite publicului. Contribuabililor, dacă vreți
Ne-am adresat, oficial, și Direcției Naționale Anticorupție. Tot pentru a cere aprecieri referitoare la modul în care s-a derulat colaborarea cu Antifrauda de la Sibiu în această speță. Procurorii anticorupție s-au ferit de aprecieri, invocând faptul că în această fază a anchetei penale nu pot fi transmise informații. ”Informațiilor solicitate de dvs. li se aplică, în acest moment, dispozițiile art. 12 alin 1 litera e) și f) din Legea 544/2001, deoarece acestea se referă la un dosar în lucru. Totodată, vă rog să luați în considerare faptul că informațiile din eventuale anchete penale se oferă în condițiile art. 28 alin 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, respectiv dacă există suspect/suspecți în cauză”, este răspunsul DNA.
Ne-am adresat, tot în scris, și lui Laurențiu Pușdercă, brașoveanul numit cu aproximativ opt ani în urmă șef al regionalei antifraudă cu sediul la Sibiu. A arătat că, oficial, comunicările se fac doar prin biroul de presă.
Ioan Domnariu, proprietarul și administratorul Total NSA, a anunțat că vom fi contactați de avocatul său. Au trecut zece zile de la anunțul lui Ioan Domnariu ca urmare a întrebărilor transmise de Turnul Sfatului, iar răspunsurile promise prin avocat nu au mai venit.
Și totuși, termene există
În răspunsul transmis Turnul Sfatului, reprezentanții ANAF par să facă analize gramaticale, și nu de specialitate, pentru a eluda asumarea unor termene în ceea ce privește durata maximă a unui control. Detaliu prevăzut de Codul de procedură fiscală, la articolul 126, denumit chiar ”Durata efectuării inspecției fiscale”. ”Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organul de inspecție fiscală, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de: a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum și pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime”, scrie în respectivul articol al Codului.
Care mai lasă, drept portiță, prelungirea acestui termen cu alte 180 de zile. În aceste condiții normate prin Codul de procedură fiscală, Antifrauda din Sibiu și-a plătit timp de 706 de zile doi inspectori pentru a verifica relațiile comerciale dintre un mare contribuabil, Total NSA, și câteva firme, fără ca cei din conducerea instituțiilor de stat să considere că trebuie să dea vreo explicație pentru această situație. Turnul Sfatului va insista ca cei din conducerea Antifraudei să detalieze modul în care s-a desfășurat acest control, solicitat în context penal.
Inspectorii sibieni ai Antifraudei petrec cu anii în controale chestionabile, deși solicitate în anchete penale, iar șefii lor nu consideră că situația trebuie explicată
Ce au găsit ceilalți
După cum este consemnat și în procesul verbal întocmit de Antifrauda de la Sibiu, cei doi ani de control s-au suprapus peste un alt control efectuat la Total NSA de către Inspecția Fiscală din cadrul Direcției Generale a Marilor Contribuabili (Total NSA face parte din marile companii sibiene administrate de această direcție cu sediul în capitală). Controlul a început în toamna lui 2019 și s-a finalizat la începutul acestui an, fiind suspendat pe o perioadă de trei luni la solicitarea celor de la Total NSA. Potrivit informațiilor culese și verificate de Turnul Sfatului, Inspecția fiscală a verificat prin sondaj activitatea din perioada 2014 – 2018, ca urmare a faptului că societatea nu mai fusese verificată din 2010.
În afară de situații precum cea a unui VW Touareg declarat de Total NSA ca fiind vândut în Ungaria, când, de fapt, acesta este utilizat de o persoană din Tălmaciu, inspectorii de la București au descoperit, solicitând acte prin sondaj, și povestea unor achiziții de anvelope din alte țări efectuate prin intermediul unei societăți (Nick Express SRL), care s-a dovedit a fi doar ”interpusă”. Prin folosirea acestui interpus (care a recunoscut în fața inspectorilor toată schema), cei de la Total NSA au mascat achizițiile intercomunitare fără drept de deducere a TVA sub forma unor achiziții interne, pentru care a dedus TVA în sumă de 325.000 de lei.
Aceasta, însă, este doar o parte din suma de peste un milion de lei stabilită drept obligații fiscale în urma controlului de la București. Care, ca urmare a aprofundării verificărilor, a descoperit și alte deduceri de TVA în urma unor tranzacții de semiremorci tot prin aceeași metodă prin care Total NSA „masca” achizițiile intercomunitare sub aparența unor achiziții interne. Fapt care a determinat inspectorii fiscali de la București să sesizeze DIICOT Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 17037
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ion
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Badescu Constantin
Acum 6 ore
Fake
Acum 6 ore
R