Miercuri,
22.01.2025
Ceata
Acum
-2°C

Proiect de lege pentru predarea în şcoli a Revoluţiei de la Timişoara

Proiect de lege pentru predarea în şcoli a Revoluţiei de la Timişoara

Deputatul liberal de Timiş Marilen Pirtea a înregistrat, joi, proiectul de lege privind predarea în învăţământul liceal a cursului de istorie a Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara.

"Nepăsarea poate fi combătută, schimbarea poate fi realizată prin responsabilitate şi perseverenţă. Am promis depunerea proiectului de lege pentru predarea istoriei Revoluţiei de la Timişoara din 1989. Astăzi, am înregistrat în circuitul legislativ Proiectul de Lege privind Introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului 'Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România'. Am formulat acest proiect ca pe o datorie de onoare, în urma consultărilor cu asociaţiile de revoluţionari. Pentru iniţierea proiectului voi solicita susţinerea colegilor deputaţi, fie că reprezintă Timişul, Bucureştiul sau oricare altă circumscripţie", a anunţat Marilen Pirtea, într-un comunicat remis AGERPRES.

Parlamentarul liberal declara, sâmbătă, la Timişoara, în cadrul unor manifestări dedicate comemorării a 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie din municipiu, că timişorenii nu vor să-şi uite memoria şi trebuie să se profite de faptul că mai avem printre noi oameni care atunci au fost în primele rânduri ale Revoluţiei de la Timişoara, care mai pot veni cu mărturisiri despre acel moment de istorie.

În acest sens, el a susţinut şi propunerea deputatului PNL de Timiş, Ben-Oni Ardelean, care a iniţiat, în urmă cu aproape 10 ani, proiectul de înfiinţare a unui Muzeu al Revoluţiei Române Anticomuniste la Timişoara.

"Peste ani şi ani, când ei nu vor mai fi, vrem ca generaţiile viitoare să-şi aducă aminte de ceea ce s-a întâmplat în Timişoara, în 1989. Un astfel de muzeu se impune, este o necesitate pentru România. Dacă de-a lungul timpului, revoluţii de catifea, cum a fost Primăvara de la Praga sau altele din Europa, prin care au trecut 'dinspre est spre vest' au fost mai calme şi paşnice, la Timişoara şi în România, în general, a fost mult mai sângeros şi de o amploare incredibilă. Vreau să fim mari în ceva, iar acest ceva este Revoluţia extrem de violentă şi de sângeroasă, care ne poate face mari în ochii lumii. Iar acest muzeu să fie un simbol pentru libertate şi democraţie", a spus Marilen Pirtea.

Parlamentarul a făcut precizarea după ce Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţia din Decembrie "ALTAR 1989" a contestat un proiect de lege aflat pe ordinea Camerei Deputaţilor, luni, privind declararea municipiului Iaşi ca "Oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989". 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Max rasinareanul

Acum 3 ani

Foarte bine sa se predea, dar adevarul nu minciuni!Sa se introduca si experimentul Pitesti si lupta anticomunista, sa se prezinte inchisorile de la Gherla,Pitesti,Vacaresti,Aiud etc. absoult tot ce a adus ororoare comunista în tara noastra.Avem datotia morala si Bunul Dumnezeu nu ne va lasa sa uitam sacrificiul atator mii de romani!Chiar daca voi,parlamentarii, nu veti adopta legea, noi,parintii îi vom învata pe copiii nostri!Sacrificiul lor va fi cunoscut tuturor generatiilor!
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 ani

@Max Rasinareanul-Eu va multumesc sincer pt mesajul dvs si sa fiti sigur ca va fi citit de oamenii care mai gandesc romaneste si cunosc istoria adevarata.Cine mai crede(sau ii intereseaza) dintre tineri cand le spui ca am avut cel mai longeviv partizan din istoria lumii,transilvaneanul fagarasean Ino Gavrila Ogoranu(27 de ani in munti..)? Oameni care au luptat pt libertatea si demnitatea noastra...600,000 de morti datorita comunismului si colectivizarii,lagarelor si inchisorilor bolsevice e un pret imens...Pt simplul fapt ca gandeau,ca aaveau pamant sau studii,ii uneau acelasi ideal,de lupta impotriva tradatorilor rusificati care s-au instalat aici 50 de ani.. Ce ideal aveau comunistii?Simplu,denaturarea cu orice chip a istoriei adevarate a neamului,distrugerea celor care gandeau liber,se opuneau, pt a obtine 'creiere spalate',cu o spoiala de educatie,etc,etc... Ii vedem si azi si ne lovim de mentalitatea lor,din pacate... Insa,atata timp,cum bine spuneti,ne invatam copiii si nepotii adevarata istorie si dragostea fata de pamantul tarii nu e totul pierdut! Toata stima si Craciun linistit!
Raspunde

Marius din Sibiu

Acum 3 ani

@ "Max rasinareanul" si "Cristian Sibian", tot respectul. Stiu ca suntem mai multi care ducem aceasta lupta. Pentru ca lupta cu fiara rosie nu s-a incheiat. Ce au inceput inaintasii nostri, trebuie sa continuam noi si generatiile care urmeaza. Si vom fi tot mai multi, pentru ca incet, incet, lumea se trezeste. Rugaciunile miilor de sfinti sunt ascultate de Dumnezeu. Nu uitati: CU NOI ESTE DUMNEZEU! Craciun fericit, oameni buni!
Raspunde

Cocolino

Acum 3 ani

E plin de anticomunisti pe principala piata de desfacere. Concurenta e mare pe .Iti recomand nisele: anarhistii, neorusticii, dreptacii, .
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 ani

@Coco....Subiectul articolului si implicit a postarii lui Max Rasinareanul era despre predarea unor evenimente tragice ale acestui neam,unele ramase necunoscute multora, absolut necesare pe langa cele despre revolta din 1989 impotriva comunistilor.Stii doar,predarea la o catedra dintr-o clasa de scoala,liceu,etc,adaugarea intr-o carte de istorie,adica o 'chestie' cu multe foi si 2 coperti... Nu piete,malluri,nise,etc...
Raspunde

Munteanu

Acum 3 ani

La Timisoara a fost alta revolutie? N-am avut o singura revolutie si aia confiscata de vechii nomenclaturisti?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus