Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că şi-a depus candidatura la şefia PNL, transmite Agerpres.
El spune că a decis să își asume această responsabilitate după ce a făcut o analiză asupra întregii situații politice și a avut o discuție cu colegii săi. Premierul candidează la şefia PNL cu moţiunea intitulată "Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică".
"Sper că, după ce o vor analiza, colegii mei o vor vota", a afirmat el.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, PNL este în prezent la guvernare şi are datoria să asigure stabilitatea ţării, să guverneze eficient şi să ofere românilor siguranţă, dar şi încrederea că va fi depăşit cu bine contextul actual complicat.
"Una din condiţiile esenţiale pentru buna guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie şi o concentrare a tuturor asupra obiectivelor pe care ni le asumăm. Cum, de asemenea, o altă condiţie importantă este să avem o coaliţie stabilă în care dialogul cu partenerii să fie calea de rezolvare a tuturor problemelor care pot să apară din cauza divergenţelor ideologice", a menţionat prim-ministrul.
El s-a declarat convins că va face alături de colegii din partid o echipă "puternică" şi "unită".
"De când am intrat în PNL, am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza şi de a asigura administrarea ţării, de la nivel local până la nivel guvernamental. Ştiu însă că există soluţii ca lucrurile să se îmbunătăţească în zonele în care nu stăm aşa bine. Acest lucru va fi însă un efort comun al nostru, al tuturor. Acest lucru l-am spus tuturor colegilor mei. Acum nu este vorba despre o persoană, ci este vorba despre toată echipa liberală care trebuie să fie conştientă că de activitatea fiecăruia dintre noi depinde scorul electoral al partidului. Sunt convins că, alături de colegii mei, vom putea face o echipă puternică, unită, care să genereze politicile publice de care are nevoie ţara. PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România", a susţinut Ciucă.
Obiectivul său este "întărirea" PNL şi pregătirea alegerilor următoare. "Dacă vom guverna bine, dacă vom reuşi să ducem la bun sfârşit obiectivele pe care le avem în programul de guvernare, atunci şi rezultatele vor fi evidente", a menţionat premierul.
El a adăugat că vor fi luate toate măsurile necesare pentru protejarea cetăţenilor de efectele generate de războiul din Ucraina şi crizele cu care se confruntă întreaga Europă.
Congresul extraordinar al PNL se va reuni duminică pentru a alege preşedintele partidului. Florin Cîţu a demisionat sâmbătă de la şefia PNL, iar Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte al partidului, a preluat preşedinţia interimară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 731
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emila Elzoroaba
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
@Sibian vâlcean
Acum 9 ore
Moș Teacă
Acum 9 ore
Aci Duțu