Marți,
11.11.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
8°C

Autoritățile revin cu precizări: Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare, după Crăciun. Șolile le vor împărți părinților

Autoritățile revin cu precizări: Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare, după Crăciun. Șolile le vor împărți părinților

Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis că lista beneficiarilor finali pentru tichetele educaționale de 500 de lei a fost transmisă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru emiterea cardurilor, scriu cei de la Edupedu.ro.  Potrivit procedurii prevăzute de OUG 83/2023, cardurile vor fi trimise la școli, școli care acum sunt în vacanță de iarnă. Acestea ar trebui să dea tichetele mai departe părinților.

Este vorba despre 486.317 de cereri care au fost validate, potrivit STS, și ai căror autori vor primi cardurile cu câte 500 de lei, bani care pot fi folosiți pentur cumpărarea de rechizite și servicii sau obiecte educaționale. Numărul de cereri procesate până acum este mult mai mare față de cele 410 mii cât estimau autoritățile în luna octombrie.

Lista a fost livrată MIPE vineri, se arată în răspunsul STS, după ce situația era blocată de mai bine de o lună, după cum Edupedu.ro a arătat într-o serie de articole despre aceasta, mai scriu cei de la Edupedu. 

În plus, STS anunță că mai are de verificat și validat încă 63.371 de solicitări. Dacă și acestea vor fi rezolvate, ar însemna că vor fi, pe datele actuale, 549.688 de beneficiari de tichete sociale. Costul acestora pentru buget ar fi de 274,8 milioane de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus