În Sibiu este anunțat cel de-al treilea deces la o persoană care a fost diagnosticată cu gripă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 85 de ani care a fost internat pe Secția de Boli Infectioase a Spitalului Județean, în data de 8 februarie. A murit la șase zile de la internare, pe secția ATI. Pe de altă parte, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu spun că, deși cazurile de gripă sunt în scădere, numărul virozelor respiratorii crește.
Virozele respiratorii sunt în creștere în județul Sibiu. Reprezentanții DSP anunță a creștere cu aproximativ 500 de cazuri față de săptămâna precedentă de monitorizare. Astfel, în perioada 19 – 25 februarie sunt raportate 2.125 de îmbolnăviri, cu un procent de 64% la sută la grupa 5 – 49 de ani.
De asemenea, a crescut cu circa 100 de cazuri și numărul pneumoniilor, ajungând de la 514 la 618, dar procentul internărilor, de 23,46%, a fost mai redus. Cele mai multe cazuri au fost la grupa 5 - 14 ani, cu 135 bolnavi și 15 - 49, cu 120 persoane afectate.
Al treilea deces din cauza gripei
În ceea ce privește gripa, aceasta menține în continuare tendința descendentă, de la cele 64 de cazuri din săptămâna anterioară, ajungând la 42, cu 11 îmbolnăviri la vârstnicii peste 65 de ani. Nouă dintre persoanele în vârstă sunt inernate în acest moment. Sunt anunțate și 10 cazuri la copiii cu vârste între 5 și 14 ani. Au fost confirmate PCR 5 cazuri.
Al treilea deces din sezonul 2023-2024 a fost raportat în cazul unui bărbat de 85 de ani, din Scoreiu, care a fost internat în Secția de Boli Infecțioase sin cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Acesta a murit în 24 februarie, pe secția ATI. Potrivit reprezentanților DSP bărbatul era nevaccinat antigripal, virus gripal tip A și prezenta comorbidități (Hipertensiune arterială, Boală cardiacă ischemică, Insuficiență venoasă cronică membre inferioare, Boală renală cronică, în program de hemodializă nou-inițiat).
De la începutul sezonului (săpt. 40, 2 – 8.10.2023) și până la 18.02.2024 au fost raportate, în total 782 cazuri de gripă, virusul gripal de tip A, 100 dintre ele fiind confirmate PCR, 41.550 cazuri IACRS (Infecții acute de căi respiratorii superioare) și 9.209 pneumonii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1179
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Un cititor
Acum 5 ore
Xxx
Acum 7 ore
Iwebvdm
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Dan