Dezbatere aprinsă la Avrig din cauza mirosului de la ferma de porci: Vor pleca familiile tinere din oraș! Cosmin Savu, Pro TV: Simt că sunt acasă când miroase a porc!

Casa de Cultură a orașului Avrig a găzduit luni o intensă dezbatere publică pe tema mirosului puternic care provine de ferma de porci. La eveniment au participat zeci de localnici, împreună cu primarul, reprezentanți ai autorităților locale și specialiști din partea companiei Premium Porc.

Întâlnirea a fost prilejuită de punerea în funcțiune a unei instalații de incinerare noi în cadrul fermei, procedură care presupune o revizuire a autorizației de mediu și, implicit, o dezbatere publică. Avrigenii au fost mai puțin interesați de incinerator, ci au profitat de ocazie pentru a-și exprima public nemulțumirea legată de mirosul de amoniac care le intră în case de aproape opt ani de zile.

Moderatorul întâlnirii a fost ecologul Nicoleta Cristea, din partea Direcției pentru Protecția Mediului Sibiu. Cuvântul de deschidere i-a aparținut Cameliei Miclăușu, evaluator independent de mediu, cea care a realizat o parte din latura birocratică și procedurală necesară companiei Premium Porc pentru a pune în funcțiune noua instalației de incinerare.

Doamna Miclăușu le-a explicat celor prezenți în sală că incineratorul este unul modern, care îndeplinește toate standardele de mediu din România și Uniunea Europeană, iar compania Premium Porc a parcurs cu rigurozitate tot ce-i impune legal statul român. Compania are la marginea Avrigului o fermă cu 17 hale, dintre care una este nefuncțională, aflată în conservare. Aici pot crește până la 43.000 de porci, însă momentan Premium Porc funcționează la capacitate redusă din cauza pestei porcine și pentru a limita poluarea olfactivă.

”Mirosul este generat de o serie de poluanți, precum amoniac sau hidrogen sulfurat...”, a atins Camelia Miclăușu subiectul acut. Nici n-au așteptat să termine bine prezentarea evaluatorului de mediu, că localnicii au intervenit energic. ”Vreți să spuneți mirosul îmbietor pe care îl simțim de ani de zile?”, ”Cum ați făcut aceste studii, când ați făcut controale? Poate doar anunțate...” și ”Ni se face rău pe stradă de la miros!”, au spus oamenii din sală.

În Avrig miroase de la ferma de porc de opt ani și aceasta a fost prima dezbatere în care avrigenii au putut spune cu subiect și predicat ce-i doare. Așa că au profitat. Un medic a explicat să situația dată reprezintă o problemă de sănătate publică, întrucât legea îl obligă să aerisească cabinetul, însă de afară întră numai miros de nesuportat.

Mai mulți proprietari de pensiuni și unități turistice au luat cuvântul și s-au plâns că le pleacă turiștii dezamăgiți întrucât vin la munte, să respire aer curat, găsind putoare. ”Să vedeți ce recenzii am legate de miros!”, spune un antreprenor.

Femeile s-au plâns că nu pot aerisi casele, că vara stau cu geamurile închise, că li se îmbolnăvesc copiii.

O tânără mamă a ținut să spună că s-a mutat în timpul pandemiei la Avrig tocmai pentru a profita de munți, natură, aer curat. A găsit miros greu se suportat. Femeia spune că se gândește foarte serios să plece din Avrig din cauza mirosului, iar ca ea mai sunt și alte familii tinere. ”O comunitate întreagă suferă, sunt familii cu care am vorbit și care sunt decise să se mute din Avrig, nu mai suportă mirosul”, spune tânăra.

Un bărbat din sală l-a sunat în timpul dezbaterii pe realizatorul tv Cosmin Savu de la Pro TV, avrigean de origine. ”Simt că sunt acasă când deschid geamul și miroase a porc”, a spus Savu, care a intrat în discuție pe speaker. El a mai arătat că pe finalul regimului lui Ceaușescu, de foame, creștea porc la bloc, la fel ca mulți alți vecini. Și tot nu mirosea atât de puternic ca acum. Savu a avut și o întrebare pentru reprezentantul companiei Premium Porc: În Danemarca, de unde provine compania, respectați aceleași reguli?

”Da!”, a venit răspunsul imediat. Legislația este aceeași. De altfel, Rareș Popelcă, director în cadrul Premium Porc, a răspuns cu răbdare la peste o sută de întrebări. De cele mai multe ori a repetat cele afirmate, a venit cu exemple, nu s-a ferit de nicio acuzație și a ascultat atent pe fiecare avrigean în parte.

O doamnă a fost atât de entuziasmată care are posibilitatea de a-și exprima public nemulțumirea încât și-a scris totul pe hârtie, ca nu cumva să uite vreun detaliu:

Discuția a ajuns la un moment dat la câte locuri de muncă oferă Premium Porc la Avrig: Între 20 și 25. Cineva, din sală, a sugerat că pentru atâtea job-uri nu merită să sufere toată comunitatea. A fost imediat contrazisă afirmația de ceilalți cetățeni: Nu are nimeni nimic cu ferma, locurile de muncă sunt bune, însă trebuie făcut ceva cu mirosul. Atât. Rareș Popelcă a precizat că de la preluarea fostei ferme, Premium Porc a investit la Avrig peste 13 milioane de euro și ar fi investit mai mult, dacă nu era afectat de pesta porcină, care a omorât zeci de mii de animale.

La un moment dat, cineva a propus chiar organizarea unui referendum local pe tema mirosului de la ferma de porci.

Altcineva l-a întrebat pe primarul Adrian David dacă primăria nu poate lua măsuri împotriva fermei. Primarul a explicat împăciuitor că atâta timp cât toate actele companiei sunt în regulă, cât au avize de mediu de la instituții specializate, el n-are niciun motiv să blocheze activitatea fermei. Pe de altă parte, Adrian David i-a transmis reprezentantului Premium Porc că ce vede în jur este doar vârful aisbergului. Numărul sesizărilor legate de miros este mult, mult mai mare, inclusiv online sau verbale. ”Curg sesizările!”.

Asupra unui lucru s-au pus de acord atât avrigenii cât și primarul David: Ca o coincidență ieșită din comun, de fiecare dată când Direcția pentru Protecția Mediului Sibiu vine cu laboratorul mobil să facă măsurători legate de miros, exact atunci scade intensitatea mirosului sau chiar dispare. ”Sincer vă spun, atunci când vine laboratorul pentru măsurători nu mai miroase. Eu cred că anunțați”, a spus primarul. Adrian David a continuat: ”Ne dorim cu toții, atât noi, care reprezentăm cetățenii, cât și reprezentanții firmei, să găsim soluții. Împreună va trebui să găsim soluții asumate”.

Un specialist în meteorologie s-a ridicat în picioare și a explicat tuturor celor prezenți că ”Avrigul este poziționat într-o depresiune închisă”, o zonă unde apare ”cea mai mare frecvență a inversiunilor termice din România”. Pe înțelesul tuturor, aerul în zona Avrigului nu este evacuat natural, ci mai degrabă stă peste oraș. De aceea mirosul persistă și se intensifică. ”Orice poluant pe care ferma îl emite aici rămâne, în zona Avrig și Racovița, vreme de zile întregi”, a spus specialistul meteo.

Ideea a fost preluată și dezvoltată și de Rareș Popelcă, director în cadrul Premium Porc. Popelcă le-a explicat avrigenilor nemulțumiți că firma pe care o reprezintă are fabrici similare în toată România. Legislația este aceeași, tehnologia este identică, doar la Avrig să confruntă cu probleme de miros din cauza fenomenului meteorologic de inversiune termică. Popelcă spune că a discutat situația cu experți din țară și străinătate și Premium Porc a luat o serie de măsuri concrete.

În primul rând, Premium Porc va planta, după consultări cu primăria Avrig, o perdea forestieră care ajută la dispersarea aerului și diluarea mirosului. Din păcate, a precizat Rareș Popelcă, pădurea din jurul fabricii a fost tăiată în urmă cu câțiva ani la solicitarea Direcției Sanitar Veterinare ca măsură de protecție împotriva pestei porcine. O a doua măsură o reprezintă testarea unei serii de tratamente bio-enzimatice care să reducă degajările de miros. Pe urmă lagunele unde se adună dejecțiile de la porci în vederea tratării prin procese tehnologice sunt acoperite și sigilate.

Mai departe, compania discută cu specialiști din Europa de Vest diferite soluții tehnice care să fie aplicate ventilatoarelor din halele unde sunt crescuți porcii. De asemenea, spune Popelcă, pentru a reduce poluarea a fost redus intenționat efectivul de porci crescuți.

Nu în ultimul rând, Rareș Popelcă a precizat că oricine poate veni să vadă cu ochii lui situația din interiorul fermei, că există transparență totală și deschidere completă pentru găsirea și implementarea unor soluții. Mai mult, Popelcă le-a spus cetățenilor din Avrig că se vor organiza astfel de dezbateri periodic de acum înainte, tocmai pentru a exista un dialog constant și liber.

Răspunsurile au mulțumit pe unii, pe alții i-au înfuriat. Avrigenii vor soluții clare, termene concrete și să scape odată de miros.

Ecologul Nicoleta Cristea le-a dat asigurări că la Direcția pentru Protecția Mediului Sibiu se va organiza o ședință, cu participarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, precum Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică sau DSVSA Sibiu, în urma căreia se va lua o decizie. Însă ea va avea în centrul atenției revizuirea Autorizației Integrate de Mediu, legată de incinerator. Și toți cei prezenți în sală vor primi un răspuns scris din partea Premium Porc la fiecare nemulțumire punctuală.

Concluzia? A tras-o tot un avrigean, adresându-se directorului de la Premium Porc: ”Vrem să continuăm, dar să aveți grijă de noi și să ne respectați!”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

17 comentarii

Newman

Acum 1 lună

Concluzia este ca trebuie mutat Avrigul deorece este pozitionat intr-o depresiune inchisa.Solutia este prezenta permanenta(24din24si7zile)a directiei pentru protectia mediului.Apelati la specialistul nr.1 fost director la protectia mediului tov.Bogdan Trif si o sa va convinga ca rahatul de porc miroase a brad.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Spagarii rotativei PNL-PSD au avut grija sa spele si sifoneze banii UE si parandaraturile, nu sa spele si modernizeze fermele. https://youtu.be/TngiZ38OXZE?si=tefEBcQyQKRCJ2K4
Raspunde

Florin

Acum 1 lună

A brad PSD desigur….
Raspunde

Trecător prin Avrig

Acum 1 lună

Auzi mincinos primarul! Au toate avizele și autorizațiile de la instituțiile publice și nu au ce face! Dar avize de la ei, de la primărie, nu trebuie?? Un referendum nu poate organiza?? Iar apoi el să facă demersuri să-i mute pe ăia de acolo, sau să nu mai polueze orașul în așa hal?! Ăstora, cică din Danemarca, nu le-o venit a crede că pot să polueze în așa hal, fără să ia amenzi de să iasă pe pierdere. Așa că se apucă acum de incinerat gunoaie! Stați să vedeți acum, avrigenilor, ce poluare și miros o să fie! Vă deranja mirosul? Acum o să vă deranjeze bolile! Ce o să crească numărul de cancere! Sunt curios directorul Popelcă stă acolo cu copiii și familia tot timpul, sau face naveta? Dar no, dacă ești de la Avrig, unde mor cânii de frig ... rabzi...și mori. Pentru 20 de locuri de muncă, cum să nu omori zeci de oameni? Că-s români și suntem în România, nu în Danemarca!
Raspunde

Ferma e totusi la 2 km de Avrig

Acum 1 lună

unii cred ca porcii cresc in eprubeta sau in galantarele supermarketurilor sau ca importul e asigurat si garantat 24/7 pentru generatii - NU e. Nici mie nu-mi place zgomotul avioanelor ce-mi trec peste casa, dar n-am pretentia ca aeroportul Sibiu sa fie mutat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hai să fim serioși!

Acum 1 lună

Dar carnea din supermarketuri e din Spania, toată. În plus, avionul trece de 5 ori pe zi, nu toată viața, întruna, cum e putoarea de la ferma voastră care nu respectă prevederile de poluare. Avionul dacă nu respectă prevederile de zbor și standardele cade, nu poate face blaturi cu fizica, cum faceți voi la controale. În plus, voi nu creșteți porci decât așa să nu se dezvețe oamenii de putoare, iar acum vă reprofilați pe ars gunoiul, că se plătește bine. Apoi să vezi ce moare lumea de cancer! Dar o dai cu nesimțite cu carnea care nu crește în galantar. Dar, e o fermă "de porci", ca-n Ferma Animalelor de Orwell. :-)
Raspunde

@

Acum 1 lună

data 09/09/25 aeroportul Sibiu program , Sosiri = 14 avioane (numarat si ce vine dupa 12 noaptea). Plecari = 11 avioane. Total 23 de traversari la peste 80dB. Plecari, incepand cu ora 06.00, ultimele sosiri la 1 jumate noaptea. Rezulta ca programul de liniste dureaza 4,5 ore - intre 1 jumate noaptea si 6 dimineata. Sibiu-vestul salbatic pentru sibieni si raiul pe pamant pentru companiile aeriene care-si maximizeaza profitul, zburand la orice ora vor muchii lor.
Raspunde

Potra

Acum 1 lună

Da, ai dreptate, dar tot sunt numai câteva minute pe zi în total, nu e întruna. La Sibiu trece autostrada prin oraș. Ce e un aeroport pus tot în interiorul orașului poate, practic? Ai văzut, au băgat bani și primăria și Consiliul județean în el cât în unul nou, acum ar fi culmea să nu mai chinuie oamenii cu aeroportul. În plus, dacă ar zbura numai ziua, cum ar pleca arm armatele de mercenari în Congo în locul rușilor lui Prigojin, în văzul tuturor? PS sunt curios dacă tu chiar ești așa iritat de aeroport, că nu te-am mai văzut niciodată cu ideea asta, valabilă de altfel, sau e doar o tehnică de manipularea a discursului, de a muta discuția de la problema cu putoarea și poluarea de la porci și viitorul incinerator toxic?

Raspunde

@ Potra

Acum 1 lună

nu-s atat de iritat de aeroport. Doar l-am dat exemplu, ca fiecare trebuie sa traim cu ceva langa - unii cu ferma de porci, altii cu aeroportul, altii cu groapa de gunoi sau autostrada, etc. Iritant e dublul standard. Primaria sibiu autorizeaza constructii ilegale ale cumetrilor - w. keul si striga in gura mare ca demoleaza altele ilegale - ale oamenilor de rand. Sau CJ Sibiu, in general, ia modele din vest - unde de ex. aeroporturile (gen Sibiu) sunt inchise intre 22.00 si 06.00, dar la Sibiu permit zgomotul la orice ora din noapte oricarei companii aeriene.
Raspunde

Potra, negustorul morții.

Acum 1 lună

În momentul în care mii de oameni nu mai pot respira din cauza putorii, și urmează să le facă și incinerator de gunoaie care o să-i îmbolnăvească, poate că ar trebui mutate alea de acolo printre niște dealuri sau locuri mai izolate, că sunt destule și la Avrig. Așa cred eu. Despre primăria Sibiu ce să zic? Dacă e condusă de turnătoarea Aurora Fodor... de la FDGR, care sunt succesorii naziștilor din grupul etnic german, e "normal" să-i favorizeze pe mafioții lor de teapa lui keul și să-i împile pe oamenii obișnuiți. Așa au făcut regimurile autoritare, nedemocratice, de când e lumea. Acum, dacă se întorc iar rușii turnătoarei Aurora Fodor peste noi, cei care "conduc" nici nu mai caută să mimeze democrația, ai văzut. E un abuz și un jaf al banilor publici continuu și general. De aia România este regim hibrid, nu democrație. Noi suntem cu Turcia, Bosnia și Belarusul. Dar la noi sultanul/dictatorul e securitatea bolșevică, care o are ca exponent local pe Aurora Fodor. Lipsa de prețuire a vieții oamenilor din partea autorităților este o caracteristică comună a regimurilor autoritare, extremiste, atât pentru fasciști cât și pentru bolșevici, iar la noi pentru cleptosecuricii care au fost puși la conducere din '89 până azi. Vezi azi cum mor rușii cu milioanele în Ucraina. Asta nu o putut anticipa Occidentul, că oligarhii pot să omoare milionul de ruși și rușii să accepte. Așa și la Avrig, pentru viețile oamenilor trebuie să existe o soluție democratică. Soluție care să ocrotească viața. Iar dacă soluția existentă nu mai este economică, atunci trebuie să renunțe la incinerator și la fermă, pentru că în democrație nu poți să-i omori și să-i alungi pe oameni de la ei de acasă cu bună știință publică, pentru bani, chiar dacă este capitalism.
Raspunde

@ negustorul

Acum 1 lună

ai sintetizat bine de tot...

(Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)

Raspunde

Muresan

Acum 1 lună

Adica? Familiile tinere din oras nu suporta mirosul, dar cele batrane il suporta?! Si daca pleaca, unde pleaca? Isi permit relocarea? Sa fim realisti!
Raspunde

SPIRIDON Bogdan

Acum 1 lună

Se pare ca se uita ca ferma este in acelasi loc de peste 50 de ani,Pina acum nu a mirosit?Cind au construit casele la iesire din Avrig si pensiunile nu stiau ca este ferma in apropiere,doar se vede foarte bine ferma?Si ar trebui ca cei ce spun ca nu asa procedeaza in Danemarca,sa mearga acolo unde mirosul de porc este miros national.Si sa stiti ca oricate masuri s-ar lua mirosul de dejectii de animale nu dispare ci se amelioreaza.Uitam cind in Avrig mai toti cresteam 1-2 porci ,erau vaci si bivoli si strazile erau pline de dejectii.Si dorim produse romanesti care sa fie produse oriunde dar nu in zona noastra de confort.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bujan

Acum 1 lună

Mirosul de la “1-2 porci” nu se compară cu ăla de la 43000 de porci. Se pare că unora le place????.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bujan

Acum 1 lună

Un articol scris bine, imparțial, mulțumesc domnului Dobre. Am fost în sală, mă doare ce se întâmplă cu aerul nostru de prea mulți ani. Am scris mult despre acest subiect și despre multe altele din viața Avrigului. Primarul a promis în campania electorală din 2016 că rezolvă, dar ieri, la al treilea mandat de primar, când l-am întrebat ce poate face pentru avrigeni a zis că nimica dacă agentul economic are acte. L-am mai întrebat dacă la el în curte pute, aici a fost cinstit, a răspuns cu un da hotărât . Suferă și el în rând cu noi săracul. Am afaceri în zonă care au de suferit din cauza mirosului, am spus-o și în dezbatere. La finalul dezbaterii i-am spus directorului fermei să rămână la Avrig dar să aibă grijă de noi avrigenii și să ne respecte. Dacă nu să plece. Să mirosim numai de bine.
Raspunde

Marius

Acum 1 lună

Cucosii fac galagie, porcii put, vacile se besesc si provoaca incalzirea globala. Astea sunt motivele idiotilor utili si a trotineilor cretini pentru eliminare oricarei surse de hrana. Habar nu au masele de imbecilizati ca sunt folositi in propaganda globalista pentru a impune Codex Alimentarius si controlul total al papusarilor asupra hranei populatiei. Vor ajunge sa se omoare pentru o coaja de paine, acesti oraseni snobi cu nasul fin, plini de fite si figuri de primadone.
Raspunde

Întrebare

Acum 1 lună

Marius, tu stai acolo, în putoarea aia din Avrig? Tu vrei să-ți crești copiii lângă un incinerator de gunoaie?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus