Catedrala, neîncăpătoare la slujba de Bobotează. ÎPS Laurențiu Streza, mesaj practic pentru credincioși: Mama este preotul casei

Pe o ploaie înghețată, contrastantă cu ninsoarea din ultimele zile, credincioșii sosiți din tot Sibiul au făcut Catedrala Mitropolitană să devină neîncăpătoare. Slujba de Bobotează a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, alături de un sobor de preoți.

La eveniment au sosit credincioși de toate vârstele și din toate păturile sociale. Oameni în vârstă, copii, câțiva adolescenți, cu toții au asistat la slujba religioasă și au ascultat corul deosebit de frumos al catedralei. În față, în stânga și dreapta altarului, au stat câțiva politicieni și directori de instituții publice.

Cei care nu au reușit să intre în biserică s-au așezat sub ștreașina de la intrare, în așteptarea momentului în care pot să ia apa sfințită acasă. Ca să se asigure că nu cer oamenii apă înainte de a fi sfințită, pe butoaie au fost lipite afișe: ”APA NU ESTE SFINȚITĂ”.

Pe parcursul ceremoniei, ÎPS Laurențiu le-a spus celor prezenți că va ieși pe treptele de la intrare în catedrală pentru momentul sfințirii apei, apoi va reintra pentru cuvântul de final. De asemenea, mitropolitul i-a rugat pe crendicioși să nu se înghesuie întrucât ”avem pregătite 18.000 de recipiente, suficiente pentru toată lumea”.

La finalul slujbei, ÎPS Laurențiu Streza a luat un microfon și s-a apropiat de enoriași pentru a le spune câteva vorbe. El le-a vorbit în primul rând despre rânduiala bisericească și rolul agheasmei.

”Agheasma cea mare se ia pe nemâncate, înainte de orice fel de aliment sau orice fel de materie sfințită. Afară de Împărtășanie. Mai întâi este Împărtășania, apoi este agheasma mare. Mai avem apoi agheasma mică, o rânduială mai redusă decât cea a agheasmei mari și nu este legată de un eveniment anume, cum este Botezul Domnului. Ci ori de câte ori avem nevoie pentru ca cele ale casei noastre și natura în care trăim noi să fie binecuvântate și sfințite. Agheasma mică își consumă finalitatea, ea nu poate fi păstrată pentru mai multă vreme, ea se consumă după ce se face sfințirea pentru ca să fie cinstită după cuviință. Iar, dacă mergem în ordine, anafora o avem la îndemâna noastră în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare, după Sfânta Împărtățanie și după agheasmă”, a spus ÎPS Laurențiu.

Foarte atenți la cuvântului mitropolitului, mulți enoriași au filmat cu telefoanele mobile sau au transmis în direct pe rețelele sociale vorbele de duh.

În acest moment, ÎPS Laurențiu a ținut să le transmită și un sfat practic tuturor celor prezenți de față sau virtual.

”Mai ales mamele, cele care sunt preoții caselor, să păstreze acest recipient cu agheasmă sfințită în casă și să fie folosit la orice prilej. Când se cumpără un vas nou în care se face mâncare, din care mâncăm și care rămâne într-o curățire deosebită, deosebită de cele în care ne spălăm, vasele care vin din comerț, după ce sunt spălate ele sunt stropite cu agheasma mare pentru ca ele să-și preia rostul de ne hrăni pe noi și trupește, dar și în vederea hranei spirituale pe care o primim”, a spus ÎPS Laurențiu.

La final, toți credincioșii s-au înreptat către butoaiele cu apă sfințită, să ia acasă agheasmă. Sticlele puse la dispoziție de Mitropolie s-au epuizat primele, în câteva minute.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Nobody

Acum 1 zi

Sibiu, secolul XIV!
Raspunde

Emil

Acum 1 zi

Bine ca n-au stat la poarta si in parcari precum la Catedrala Neamului.
Raspunde

Pace!

Acum 8 ore

IPS, cu tot respectul si Credinta! 1. De ce preoti de la oras, , fara scuza ruralului, in blocuri, incearca clantele la usi sa vada daca edescuiat , ca sa intre in locuinte NEINVITATI, la Boboteaza? Acest fapt este o lipsa de educatie si un tupeu nepermis nici macar membrilor familiei, sa intri intr-o casa nepoftit, , cu atat mai putin unui strain care vrea sa-ti intre in casa. Asa ceva NU SE POATE! Ptr asa ce a se suna la Politie!!! 2. Unde scrie in Biblie de Agheasma? Acest obicei e din Sfintele Scripturi sau este o interpretare care a degenerat?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus