Negustoria de arta in secolul XXI

În toată istoria omenirii, negustoria de artă a fost îndreptată către anumite elite. Din păcate, în acest moment la noi nu mai există situaţia din perioadă interbelică când elită financiară era aceeaşi cu elită intelectuală; acum cine ştie despre ce-i vorba nu are bani să cumpere, şi o parte însemnată dintre cei ce au banii să cumpere, spune „scluptura” în loc de sculptură, sau compară lucrarea de artă cu frigiderul. Travaliul negustorului de artă de la noi constă nu în crearea unei pieţe de artă efective, ci în educarea şi formarea unei clase de cumpărători avizaţi şi dispuşi să fie sfătuiţi în aceste demersuri, de profesionişti, lucru foarte greu, pentru că vorbim de oameni , care trăiesc cu concepţia păguboasă că se pricep şi la afaceri, şi la politică, şi la maşini, şi la fotbal, şi la artă. Noul cumpărător de artă trebuie să inteleagea că artă scoate la iveală spiritul, aşa cum este dat el mai întâi în şi prin percepţia sensibilă. Scopenhauer spune la un moment dat că „impresia produsă de o lucrare de artă nu ne satisface total decât dacă rămâne o parte din ea pe care nici o reflecţie nu o poate coborî până la precizia unui simplu concept”, ori: are timp? Este dispus noul cumpărător să descopere şi să caute vibraţii spirituale într-un tablou? Aproape că sigur nu, fără să realizeze virtuţile terapeutice ale artei, care ne permit să ne trăim mai uşor tragicul propriei existenţe, să ne asumăm emoţiile legate de ea, angoasă şi compasiunea. Astfel, Hegel are dreptate să spună că „aparenta artei are această superioritate, că face ea însăşi prin şine semn spre altceva şi trimite, pornind de la ea însăşi, spre ceva spiritual...” Momentele de uimire, de extaz chiar, experienţă frumosului, sub una sau altă dintre multiplele sale forme , bucuria descoperirii, trebuie să fie determinante în momentul achiziţionării unei lucrări de artă, obiect tăcut, dar în acelaşi timp plin de răspunsuri, ce va rămâne cu noi în tot ce va însemna existenţa noastră, cu străluciri, umbre, ridicări şi coborâşuri. Dorindu-mi adesea să întâlnesc o clasă de cumpărători de artă ideală, în acest moment julesverniana, îmi vine în minte o frază a lui Tocqueville ce spune că: „guvernele trebuie să se străduiască să le redea oamenilor acest gust al viitorului”, ori pentru această, este nevoie de mărinimie, de infinită răbdare, de mai mult decât de dorinţe mediocre. Personal, nu mai cred de mult în condiţia artistului mizer, îmbrăcat prost şi tot timpul înfometat. Am început de mult să-mi doresc o lume artistică privilegiată, la care noi ceilalţi să venim, dacă nu umili, cel puţin respectuoşi, şi să încercam să ne câştigăm dreptul de a fi aproape de ea. În momentul în care societatea respiră un deosebit respect pentru artist, sacralitatea demersului artistic este respectată şi implicit cumpărătorul de artă va avea o atitudine corectă. Lumea artistică este o lume ciudată, cu hachiţe şi damblale, opacă uneori, poate cu un aer rarefiat de exclusivitate încă, dar ce poate fi mai minunat, decât să savurezi un ceai în atelierul unui artist, înconjurat de lucrări de artă? Poate doar să te plimbi la ora două din noapte, în propria-ţi galerie, povestind cu pânzele de pe simeze, chiar dacă propria-ţi galerie înseamna livingul personal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi