Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Casa familiei Teleki

Edictul de concivilitate din 4 iulie 1781, a dat posibilitatea cetăţenilor sibieni de altă naţionalitate decât cea germană să poată avea proprietăţi în interiorul vechii cetăţii medievale. Acest act se va dovedi unul propice pentru dezvoltarea urbană a Sibiului în secolul al XVIII-lea. Primii şi cei mai mulţi dintre noii proprietari din cetate, vor fi cei de naţionalitate maghiară. Pe lângă nobili, mulţi dintre aceştia erau funcţionari, ofiţeri sau diferiţi slujbaşi din administraţia Transilvaniei. Familia Teleki este una dintre cele mai importante familii care se aşează în oraş, cumpărându-şi un imobil în apropierea mânâstirii Ursulinelor. Următorul împărat va anula aproape toate dintre reformele iosefine, dar acest edict la presiunea naţiunii maghiare nu va avea acelaşi destin. Una dintre aceste familii nou venite era familia Thöldologhy. Aceasta îşi va construi casa pe una dintre principalele străzi ale cetăţii unde erau construite majoritatea bisericilor din cetate, actuala stradă a Mitropoliei în acel timp denumita a Măcelarilor. Clădirea acestei familii este construită în stilul baroc impus de baronul Brukenthal. Este construită în perioada acestui baroc vienez bogat în elemente noi din punct de vedere arhitectural. Imagini despre această clădire sunt puţine, mult mai multe fiind fotografiile. Veduta lui Spörner din 1883, mai marchează încă existenţa acestei clădiri. Celălalte vedute nu o reprezintă. Hărţile nici ele nu detaliază parcele care existau în cetate. Totuşi două hărţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea una dintre ele realizată de corpul militar din Sibiu, realizată în 1896, marchează această clădire dar nu sub denumirea istorică sub care o prezentăm şi noi ci după funcţia socială care o avea, aceasta fiind sediul seminarului teologic ortodox.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Familia Teleki

Vizualizari: 335

Comentarii

1 comentarii

gigi

Acum 15 ani

un articol fara cap si fara coada, tipic unui om debusolat care se doreste "istoric". Ce legatura are titlul cu restul articolului in care se vorbeste de casa Thöldologhy? Ce legatura are poza cu aceiasi casa care apare undeva in fundal? Casa din prim plan nu este al lui Thöldologhy asa cum lumea va trage concluzia. Trag si eu concluzia ca articolele semnate RP dezinformeaza cititorii si cei de la ziar ar trebui sa se autosesizeze daca doresc sa nu se compromita
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus