Sâmbătă,
22.06.2024
Cer Senin
Acum
20°C

E mai drag partidul decat judetul

Parlamentarii PD-L au votat împotriva amendamentelor depuse de parlamentarii PSD sau PNL prin care s-ar fi adus bani în plus din bugetul de stat pe 2010, pentru judeţul Sibiu. „Amendamentele lor nu şi le-au susţinut, iar la amendamentele noastre au votat împotrivă”, explică situaţia din plenul parlamentului, deputatul PSD, Ioan Cindrea.
Discuţiile pe bugetul pe 2010 s-au încheiat, iar proiectul propus de guvernul Boc a rămas neatins. Aşa se face că Sibiul a rămas pe ultimle locuri în topul împărţirii bugetului pe judeţe.
La sumele defalcate din TVA pentru drumurile judeţene şi comunale, Sibiul se află în partea de jos a alocaţiilor la nivel naţional. Cu 11,4 milioane de lei alocate pentru drumurile judeţene din Sibiu, ocupăm un fericit loc 27 din 41. Cel mai la coadă suntem la împărţirea banilor pentru "echilibrarea bugetelor locale". Dacă nu ar fi fost judeţele Sălaj (29,5), Ilfov (10,9 mil.) şi Covasna (26,2 milioane), cu cele 31,3 milioane alocate localităţilor din judeţul nostru, am fi fost pe ultimul loc.
Ce esTe şi mai rău este faptul că măcar parlamenarii PD-L ar fi putut „îndulci” situaţia. Deşi au avut cele mai puţine amendamente, dintre parlamentarii de Sibiu, deputaţii PD-L au renunţat să le mai susţină la momentul votului din plen. În plus, au votat împotriva banilor în plus pentru drumurile judeţene, pentru asistenţă socială sau pentru reabilitarea unor şcoli din judeţ. 
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, s-a declarat şi el dezamăgit de modul în care a fost împărţit bugetul de stat, dar şi de felul în care parlamentarii de Sibiu au înţeles să apere interesele celor care i-au votat, mai ales că au fost rugaţi să sprijine Sibiul chiar şi de conducerea Consiliului Judeţean. „Cunosc solicitarea Consiliului Judeţean şi sunt mirat că nu au subscris la ea toţi parlamentarii sibieni. Alocările mici nu mai surprind pe nimeni. Sibiul a fost la coada listei întotdeauna, indiferent cine a guvernat”, a declarat Johannis.
Luaţi pe rând, cei nouă parlamentari aleşi în colegiile din Sibiu îşi arată neputinţa. Fie că nu fac parte din majoritatea parlamentară, fie că le este mai aproape partidul, decât electoratul sibian.
Parlamentarii liberali Mircea Cazan şi Minerva Boitan au susţinut prin amendamente suspendarea impozitului minim pe venit, suspendarea prevederilor privind nedeductibilitatea TVA la achizitia de masini si combustibil, reducerea TVA de la 19% la 5% in cazul constructiilor si tranzactiilor de locuinte noi, mentinerea cotei de impozitare de 3% pentru veniturile obtinute de microintreprinderi, reducerea majorarilor de intirziere de la 0,1% pe zi la 0,005% pe zi, cu exceptia faptelor de evaziune si frauda fiscal.
Deputatul Mircea Cazan a plusat şi a cerut prin mendamente bani pentru drumurile din Dumbrăveni, Sălişte şi Apoldul de Jos, precum şi bani pentru staţie de tratare a apei la Poplaca şi Râu Sadului.
Deputatu PD-L, Raluca Turcan cerut la rândul ei bani pentru bisericile din judeţ, pentru şcoli, drumuri judeţene. Turcan a redactat 12 amendamente pentru reabilitarea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, reabilitarea Grădiniţei nr 36, pentru construirea Grădiniţei cu program prelungit, în cadrul Grupului Şcolar Ilie Măcelariu din Miercurea Sibiului, pentru reabilitarea Grădiniţei nr. 41, pentru finalizarea picturii interioare la Biserica Ortodoxă cu hramul Naşterea Domnului, Parohia Lazaret IV, pentru refacerea picturii interioare şi a sistemului electric de acţionare a clopotelor – la Biserica Ortodoxă Buna Vestire, Parohia Guşteriţa, pentru realizarea sistemului de încălzire centrală, amenajarea interioară, şi finalizarea turnului la Biserica Ortodoxă, Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, comuna Axente Sever, pentru finalizarea picturii interioare la Biserica Ortodoxă cu hramul Naşterea Domnului, Parohia Lazaret IV, Sibiu, pentru realizarea picturii interioare la Biserica Ortodoxă Sadu II, pentru amenajarea Bisericii Ortodoxe Cristian, pentru realizarea sistemului de încălzire centrală, amenajarea interioară, şi finalizarea turnului la Biserica din comuna Axente Sever. Totdată, Turcan a cerut bani pentru finanţarea protecţiei drepturilor copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap şi pentru drumurile judeţene şi comunale.
Deputatul PSD, Ioan Cindrea, a depus la rândul său şapte amendamente, cu caracter naţional şi local. Cindrea a propus mai întâi în comisile de specialitate majorarea punctului de pensie de la 732,8 lei, până la 826,2 lei. De asemenea, Cindrea a cerut ca repartizarea sumelor defalcate din TVA pe comune, oraşe, municipii să se facă de către consiliile judeţene şi nu de către direcţiile finanţelor publice. Deputatul a cerut şi eliminarea articolului prin care se suspendă acordarea tichetelor de masă funcţionarilor publici, precum şi compensarea în bani pentru tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate de către pensionari. Liderul PSD Sibiu a mai cerut bani în plus pentru serviciile sociale, pentru drumurile judeţene şi pentru echilibrarea bugetelor locale din judeţul Sibiu. Niciun amendament întocmit de Ioan Cindrea nu a trecut de votul majorităţii. „Nu s-a acceptat niciun amendament. Nu s-a umblat deloc la bani. Sunt dezamăgit şi de deputaţii de Sibiu care au votat în bloc împotriva amendamentelor pentru Sibiu. Este un lucru de neînţeles. Pe ale lor nici măcar nu şi le-au mai susţinut”, a declarat Ioan Cindrea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

cetatean

Acum 14 ani

Ce sa mai comentezi, cand in fiecare an se intampla la fel ! dar din cauza incompetentei/indolentei unor deputati si senatori sibieni sufera o multime de institutii si angajati.
Raspunde

P d L

Acum 14 ani

Tot partidul e mai important. Cand partidul spune "foc", o impusti pe mama. Cam asa e...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus