Dacă nu ar mai fi atâtea accidente, reprezentanţelor auto din Sibiu ar avea o viaţă şi mai grea decât cea de acum. Dacă se poate aşa ceva.
Sibiul a cunoscut şi închiderea unor reprezentanţe auto-moto. Honda a închis după un an de funcţionare, în urma unei investiţii nu foarte mari, dar care a inclus şi un service. Cu toate acestea, vânzările de anul trecut s-au oprit la trei autoturisme livrate, ceea ce a dus la închiderea reprezentanţei de pe bulevardul Victoriei. Nici pentru Mitsubishi viaţa nu pare mai fericită: T.C. Plast, firma care a deschis show-room-ul de pe bulevardul Alba Iulia, a intrat în insolvenţă. În fine, după ce au deschis cu speranţă un show-room la Sibiu, cei de la Ducati, reprezentaţi prin Moto Morini, s-au văzut nevoiţi să se rezume doar la un birou.
"Creditarea este, practic blocată. Anul trecut am avut un singur client care a reuşit să ia un credit, deşi avea un salariu măricel. A reuşit să ia creditul cu un avans de 50%, iar perioada maximă de creditare era de 50%", spune Dana Molnar, din partea reprezentanţei Ducati. Ea spune că oricum, piaţa din Sibiu nu are, încă, un public clar Ducati.
În ce priveşte piaţa auto, potrivit statisticilor de anul trecut, nici cei de la Porsib, dealeri Seat, nu stau foarte bine. "Nu vom închide porţile, asta e clar. Suntem şi vom rămâne pe piaţă. Sperăm într-o uşoară relansare a pieţei, acum că se poate ajunge la o primă de casare de 2.700 de euro. Sper ca din iunie, iulie, cel târziu august, să resimţim o uşoară creştere a pieţei", spune Laura Ilie, directorul de vânzări al Porsib. Reprezentanţa sibiană a Seat pregăteşte şi noi lansări de modele în acest an: Ibiza ST şi Exeo ST. "Deocamdată, principala problemă rămâne creditarea. Am avut potenţiali clienţi persoane fizice ale căror venituri le permiteau plata ratelor. Dar, cu toate acestea, nu au primit credite. Să nu mai vorbim, însă, de persoanele juridice", adaugă Laura Ilie.
Piaţa îşi revine peste doi ani
Şi foştii dealeri sibieni sunt de părere că, în mod normal, anul 2010 nu ar trebui să aducă "dispariţii" de pe piaţa dealerilor auto din Sibiu. "Au avut şi au probleme cei mici. De exemplu, Honda a dispărut pentru că în Sibiu nu prea există astfel de maşini. Altfel stă situaţia în cazul VW s-au BMW. Ale căror reprezentanţe, în cele din urmă, îşi permit să trăiască chiar şi numai după service-urile pe care le deţin. Maşinile fac accidente", spune fostul dealer auto. Potrivit acestuia, 2010 ar trebui să fie un an liniar din punctul de vedere al afacerilor în domeniul vânzărilor auto. "Anul 2009 a fost o grea lovitură şi din punctul de vedere al cursului valutar. Majoritatea şi-au construit un buget pe un preţ al monedei europene de 3,7 - 3,8 lei. Dar euro a urcat la 4,2 lei, ceea ce a dus la pierderi imense, chiar numai din schimbul valutar. De aceea cred că cine a rezistat şi a trecut de 2009 o să mai reziste pe piaţă sigur în următorii 20 de ani. Dar, despre revenirea pieţei nu cred că putem vorbi mai devreme de 2012".
Dacia. Din vârful clasamentului
Ca în fiecare an, lider al vânzărilor în Sibiu rămâne Dacia. "Chiar dacă am fost primii, chiar dacă ne-a crescut cota de piaţă, vânzările ne-au scăzut cu 50%", spune Ştefan Dorian, managerul dealerului sibian al Dacia, SC Emilian. El crede că 2010 nu va aduce scăderi faţă de 2009. Cât priveşte creşterile... "Consider că pentru Dacia va fi o situaţie stabilă. Mă bazez aici pe faptul că acţiunea Remat se adresează din acest an şi firmelor, ceea ce ne ajută pe partea utilitarelor. Cu posibilitatea suplimentării maşinilor de casat la trei bucăţi, este iarăşi un fapt care va ajuta în mod sigur. Iar pentru Dacia contează şi faptul că din acest an nu vor mai fi alocate fiecărui producător numărul de maşini care să fie vândute prin programul Remat. Dacia îşi epuiza numărul, iar clienţii erau obligaţi să apeleze la alte mărci", adaugă Ştefan Dorian. În fine, el crede că Dacia se va consolida şi mai mult din aprilie. "Atunci va fi lansat SUV-ul Duster. Eu l-am văzut şi pot spune că va schimba complet viziunea asupra brandului Dacia".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 431
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Prof. de Geografie
Acum 2 ore
@Hermannstadt
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 4 ore
X