În 24 octombrie 1864, este inaugurat podul din faţa fostei porţi a Ocnei, ce făcea legătura dintre vechea cetate medievală şi cartierul Terezian. Podul este primul de peste Cibin din interiorul oraşului care va fi construit din alt material, piatră, decât cele folosit până atunci, lemnul. Hărţile de la sfârşitul secolului 19, punctează existenţa acestui pod. Vedutele nu sunt la fel de generoase, neoferind imagini prea concludente.
Podul este realizat din piatră, lateralele fiind marcate cu stâlpi dreptunghiulari. Coloanele sunt realizate în trei registre, baza delimitată printr-un brâu orizontal de corp şi capul, înalt delimitat de corp printr-o cornişă profilată realizată în arc ascuţit. Capul este decorat prin elemente de decoraţie neoclasicistă. Pe corpul stâlpului este aplicată stema oraşului. Balustrada este realizată dintr-o friză de colonete dorice, câte 20 între cei trei stâlpi ce structurează podul. Mâna directă este de asemenea realizată din piatră. La mijlocul podului, pe un soclu este amplasat un felinar realizat din fire forjat. este posibil ca în locul acestor felinare să fi existat tot câte un stâlp.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 402


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Eu...
Acum 10 ore
Sibianul
Acum 10 ore
Sibianul
Acum 10 ore
Ionica
Acum 10 ore
Barosanu