Patru ștranduri număra Sibiul acum 30 de ani. Acum, în tot județul nu sunt atâtea. Cu Ocna Sibiului încă în reabilitare, vara capricioasă de anul acesta nu oferă sibienilor rămași acasă prea multe opțiuni pentru ”o scaldă răcoritoare”. Singurul ștrand deschis în orașul Sibiul este Aqua Magic, vechiul ştrand Voinţa de pe Vasile Cârlova. Deschis în urmă cu doi ani, după ce s-au anunțat investiții de două milioane de euro, ştrandul are o capacitate de 5000 de locuri, tobogane pentru adulţi şi copii, spaţii verzi pentru cei care vin cu rogojini de acasă şi trei bazine - unul olimpic, o piscină cu adâncime medie, în mijlocul căreia tronează un bar şi bazinul pentru copii. În fiecare sfârșit de săptămână sunt organizate evenimente la care iau parte DJ şi dansatori, care vor să transforme o simplă ieşire la ştrand, într-una de dans şi spectacol. Preţul de intrare este de 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru studenţi, elevi şi pensionari, iar pentru copiii sub șapte ani intrarea este gratuită. Din 15 lacuri, doar trei disponibile Complexul balnear de la Ocna Sibiului este și în acest an în reconstrucție. În lipsa lacurilor sărate, mai rămâne ștrandul cu cele trei bazine cu apă sărată, care este deschis pentru cei dornici să se scalde în fiecare zi de la 9:00 la ora 21:00. Taxa de intrare este de 15 lei. Mediașul nu renunță Ştrandul din orașul de pe Târnava Mare a fost și acesta reabilitat acum doi ani. Și-a deschis porţile încă din 28 mai, iar programul de funcţionare este de luni până duminică, de la 10:00 la 24:00. Taxa de intrare este puţin mai mică, în comparaţie cu celelalte locaţii asemănătoare din judeţ, respectiv 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru studenţi şi elevi. “Anul acesta am investi la fel ca în anii precedenţi în reparaţiile necesare ştrandului. Am mai achiziţionat şezlonguri, am chituit bazinele unde era nevoie, am refăcut pe alocuri faianţa şi am curăţat pompele şi filtrele” spune Valer Blaga, administratorul ştrandului. Evadare la vecini Rămas o atracţie pentru locuitorii de pe o rază de mulţi kilometri, ştrandul din Victoria (jud. Braşov) s-a deschis de la începutul lunii iunie. Renovat in urmă cu un an, locaţia oferă bazine modernizate, cu apa la 25 de grade, două terase, restaurant, camping, terenuri de baschet şi volei. Spaţiul destinat bronzatului este suplimentat de locuri de campare. Din 18 iunie, administratorii ştrandului au lansat o serie de concursuri, concerte şi momente artistice, menite să facă pauzele dintre scăldat cât mai plăcute. Ştrandul de la Victoria atrage anual mii de turişti – cei adulţi plătesc zece lei la intrare, iar copiii, şase lei. Pensionarii beneficiază de gratuitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aqua Magic , Ocna Sibiului , Târnava Mare , Cu Ocna Sibiului , Valer Blaga , Poet Vasile Cârlova
Vizualizari: 393
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu