Miercuri,
25.05.2022
Acum
0°C

Ce vroiam sa fim in 2003 si ce suntem acum

100 de reprezentanţi ai diferitelor instituţii din Sibiu şi din ţară ori din afară şi peste 1.000 de sibieni au muncit timp de doi ani la elaborarea Ghidului de dezvoltare al municipiului Sibiu, proiect derulat sub umbrela unuia mai mare – Agenda Locală 21.
Adoptat în Consiliul Local în ultima lună a lui 2003, acest Ghid urma să traseze linia de dezvoltare a Sibiului pentru următorii zece ani. O parte din obiective au fost realizate, altele sunt deocamdată în aşteptare. Mai sunt trei ani şi câteva până la expirarea documentului.
Infrastructura. O bună parte din obiectivele concrete propuse aici au fost realizate: aeroportul, modernizarea gării (parţial îndeplini) sau reabilitarea Podului Gării pot fi deja bidfate. Cu şanse de finalizare este şi centura ocolitoare. Restul obiectivelor cuprind termene mai degrabă generale: diversificarea şi modernizarea căilor de comunicaţie cu celelalte zone ale ţării, modernizarea străzilor degradate din toate cartierele municipiului, optimizarea traficului urban de călători. La fel, în cazul construcţiilor, Sala Thalia a fost finalizată, iar o bună parte din clădirile patromoniului cultural naţional au, după cum era scris şi în Ghid, o altă faţă, primenită.
Proiectarea şi amenajarea pistelor pentru biciclişti este prevăzută să facă legătura cu zona istorică a oraşului – deocamdată, există doar 4,2 km de pistă, amenajată între Şcoala de Înot şi ieşirea spre Răşinari.
Tot la capitolul „bifat” intră şi reabilitarea Grădinii Zoologice la standarde europene, însă organizarea unui turism ecologic în Parcul Natural Dumbrava, prin amenajarea de poteci şi locuri de popas este un proiect despre care nici măcar nu s-a mai discutat în ultimii ani. La fel, lipseşte din discursul actual al administraţiei locale conceptul de „străzi verzi”, în fapt trasee care să încurajeze mişcarea în aer liber şi promovarea mijloacelor nepoluante – biciclete, role şi transport ecvestru în zonele limitrofe ale oraşului. Tot ca o propunere rămâne, încă, amenajarea luciurilor de apă în zone de agrement şi integrarea lor în parcuri. În calculele administraţiei locale, mai apoi, suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor este un obiectiv îndeplinit, în schimb – patru mp de terenuri de sport, 4,5 mp de scuaruri şi parcuri şi un metru pătrat de locuri de joacă pentru copii.
Deşeurile. Surprinzător pentru atitudinea de acum, în 2003, administraţia Sibiului lua în calcul realizarea unui incinerator pentru deşeurile deosebit de periculoase. Acum doi ani, însă, Consiliul Judeţean a adoptat un plan judeţean, care interzice astfel de investiţii. Tot în privinţa deşeurilor, printre obiectivele propuse de municipalitate intra şi colectarea selectivă a deşeurilor menajere şi reciclarea acestora. Proiectul rămâne în picioare, integrat în cel judeţean. Colateral, trebuie menţionat că proiectele pentru apă, canalizare şi epurare a apelor reziduale fie sunt bifate, fie sunt pe cale de a fi îndeplinite.
Nu acelaşi lucru poate fi spus de acumularea pe pârâul Trinkbach sau transformarea într-un complex de agrement a zonei Văii Săpunului.
Dincolo de investiţiile în încurajarea mediului economic – Zona Industrială Vest – trebuie amintit că obiectivele de promovare a Sibiului ca oraş turistic naţional şi internaţional au fost deja bifate, de asemenea.
Pentru restul de proiecte, Primăria promite, în continuare, atenţie. „Municipalitatea a elaborat această Agendă trasând câteva obiective care se doreau a fi atinse în următorii ani, iar marea majoritate a obiectivelor au fost atinse. Agenda Locala 21 rămâne un document în atenţia municipalităţii", arată Mirela Gligore, şef al Serviciului de relaţii cu presa din Primăria Sibiu.

 

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus