Fostul consilier Judetean, Corneliu Bucur, a prezentat astăzi hârtiile prin care Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia începe cercetarea penală împotriva conducerii Consiliului Judeţean Sibiu. Corneliu Bucur a transmis DNA Alba Iulia la începutul lunii iulie două sesizări privind situaţia Aeroportului Sibiu şi situaţia drumului judeţean Sibiu - Agnita. În urma audierii fostului consilier judeţean, procurorul Liana Boer a dispus înregistrarea cauzelor sub număr penal, adică începerea cercetării penale. "Întrucât mi-au fost zădărnicite toate demersurile prin care am încercat cu insistenţă să primesc o informare transparentă a celor două obiective, am recurs la această cale, informarea DNA asupra problemelelor semnalate în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean şi în mass-media", a precizat Corneliu Bucur.
Conform adresei nr. 147/VIII/1/2010, DNA îi comunică lui Corneliu Bucur faptul că s-a dispus admiterea plângerii penale "împotriva făptuitorilor Martin Bottesch, Banciu Ioan, Moldovan Iosif şi Nicola Iordan pentru săvârşirea faptei de abuz în serviciu contra interesolor publice, prevăzute de art. 13/2 din legea 78/2000, raportat la art. 248 Cod Penal", după cum se arată în adresă. Tot la aceste prevederi intră într-un alt dosar, tot la semnalarea lui COrneliu Bucur, doar preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, în privinţa disfuncţionalităţilor de la Aeroportul Sibiu.
Secretarul Consiliului Judeţean, Nicolae Iordan, spune că aşteaptă să fie chemat la audieri, deşi nu ştie exact de ce figurează pe lista persoanelor cercetate pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. "Nu m-am ocupat deloc de investiţii, nu cad în sarcina mea. Nu mă simt deloc împricinat şi nici nu ştiu de ce ne acuză, de fapt", a declarat Nicola Iordan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Aeroportului Sibiu , Consiliului Județean , Consiliului Județean Sibiu , Aeroportul Sibiu , Martin Bottesch , Corneliu Bucur , Noul Cod Penal , Liana Boer , Nicola Iordan , Moldovan Iosif , Nicolae Iordan , Banciu Ioan
Vizualizari: 450
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Ada
Acum 7 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU