Duminică,
16.03.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
10°C

Conducerea bursei din Sibiu propune schimbarea denumirii in Sibex - Sibiu Stock Exchange

Consiliul de Administraţie al Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu cere acordul acţionarilor pentru modificarea denumirii în Sibex - Sibiu Stock Exchange, precum şi emblema societăţii. Propunerea va fi analizată de acţionari la 15 decembrie, potrivit convocatorului publicat marţi pe site-ul bursei de la Sibiu. Propunerea de modificare a denumirii vine după ce în ultimii ani atât conducerea bursei, brokerii cât şi ceilalţi actori ai pieţei de capital au utilizat frecvent denumirea "Sibex" în locul celei sub care s-a înfiinţat bursa de la Sibiu. Tot în decembrie acţionarii operatorului de piaţă de la Sibiu vor analiza şi lista tarifelor practicate de bursă pentru cursurile pe care le organizează, precum şi modificarea unor tarife şi comisioane. În plus, va fi discutată şi modificarea unui regulament privind organizarea, funcţionarea şi tranzacţionarea în sistemul alternativ al bursei. Acţiunile Prodplast Imobiliare sunt singurele titluri listate în România pe un sistem alternativ de tranzacţionare. Pe piaţa de la Sibiu se tranzacţionează contracte futures şi opţiuni având ca activ suport acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, valute şi aur, cu scadenţa la una, două sau trei luni. Cele mai lichide derivate sunt cele pe acţiunile SIF Oltenia şi pe indicele american Dow Jones Industrial Averaje.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

X

Acum 14 ani

Averaje, sevraje si alte chestii cu \"j\" .. sau o fi totusi o medie??? :))))))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus