Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
13°C

Combustibil la automat: prima statie fara benzinari

Până la finele acestui an la Sibiu va fi deschisă prima benzinărie automată din Sibiu. AutoMat este o investiție de aproximativ 220.000 de euro realizată de o fostă echipă managerială a Rompetrol.

Prima benzinărie automată este în lucru în parcarea Shopping City Sibiu, șantierul fiind preconizat să se încheie în cursul lunii decembrie. Deocamdată, în România mai există trei astfel de stații, la Târgu-Jiu, Drobeta Turnu Severi și, recent deschisă, la Craiova.

Rețeta funcționării stației automate de combustibil este simplă: șoferul parchează lângă una din cele șase pompe ale stației. Plătește cu cardul sau cash și alimentează de suma achitată în avans. În cazul în care alimentează de o sumă mai mică decât cea depusă inițial, suma i se returnează în contul de card. Dacă plata a fost făcută în numerar, automatele benzinăriei vor emite un bon valoric echivalent cu suma rămasă, bon ce va putea fi utilizat ulterior.
Până acum, la stațiile deschise de AutoMat în țară, media zilnică de clienți este de 250, vânzările fiind de 6-7.000 de litri de combustibil pe zi.
Carburant mai ieftin

Combustibil mai ieftin

La stațiile AutoMat, combustibil ar trebui să fie mai ieftin, susțin investitorii. Motivul ține de cheltuielile reduse. Practic nu există personal, chiar dacă, în caz de nevoie, clienții pot lua legătura cu reprezentanții stației. Lângă pompe este amplasată o stație: prin intermediul apăsării unui buton, șoferii sibieni vor putea lua legătura cu reprezentanții AutoMat.
La stația deschisă săptămâna trecută la Craiova, AutoMat distribuia două tipuri de benzină și unul de motorină. Prețurile sunt cuprinse între 4,58 și 5.03 lei.

Cafea, dulciuri și facturi

Stațiile deschise până acum au, alături de pompele de carburant, și automate de dulciuri și cafea, precum și pompe de aer pentru pneurile mașinilor. De asemenea, în stația de câțiva zeci de metri pătrați mai este amplasat și un bancomat BRD, de unde pot fi plătite diferite facturi.

Combustil din trei părți

Rompetrol, Petrom şi Lukoil sunt partenerii celor de la AutoMat, o marcă a celor de la Bioromoil Automatic Stations. Firma intenționează ca, până în 2010, să deschidă 100 de astfel de stații în întreaga țară. Stațiile sunt un concept lansat după ce actualii investitori au mai pus pe picioare, în 2006, o afacere cu biodiesel: Bioromoil. Această companie are în derulare investiții în două fabrici, una de biodiesel și una de ulei vegetal.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

octogon

Acum 14 ani

Chelul si tichia de margaritar... Benzinarii automate ca in Elvetia fara nici un avantaj pentru client, cand mana de lucru e atat de ieftina in Romania, as crede ca sunt facute pentru a evita inselaciunea si furtul de benzina, dar cand ma gandesc ca iti dai cartea de credit, ma indoiesc ca nu se va incerca si acolo ceva... diferenta e ca banutii furati nu mai intra in buzunarul benzinarului ci a unuia care sta frumos in fata unui computer iar sumele vor fi de 10 ori mai mari. Basca ca rolul social al unei benzinarii unde se intalnesc oamenii cei mai diferiti, mai trag o barfa, mai afla ce se petrece in targ se duce pe apa Cibinului, traiasca automatele, moarte seniorilor, taranilor care nu stiu sa foloseasca automatul si nu au internet, ba chiar si turistilor care nu inteleg limba, nu au banii potriviti si se incapataneaza sa vina in Ro cu masina. De, maimutareala e la mare cautare!
Raspunde

Alex

Acum 14 ani

nu va faceti griji pentru straini, in Danemarca de exemplu nu mai exista nicio benzinarie clasica, toate sunt automatizate. E un pas normal pe care trebuie sa il faca si Romania in cele din urma..
Raspunde

pt octagon

Acum 14 ani

mare comunist te-a facut mamica aia a ta
Raspunde

Info

Acum 14 ani

Alex, total de acord cu tine
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus