MMai multe percheziţii domiciliare au avut loc, marţi dimineaţă, în judeţele Sibiu, Vâlcea și Olt pentru destructurarea unui grup infracţional, specializat în fraude pe internet, peste 100 de părţi vătămate fiind identificate, iar prejudiciul fiind estimat la mai mult de 100.000 de euro, transmite Mediafax.
Cele 28 de percheziţii au fost efectuate de peste 50 de poliţişti de la BCCO Piteşti, SCCO Vâlcea, BCCO Craiova şi BCCO Alba-Iulia, sprijiniţi de 140 de jandarmi de la BSIJ "Vlad Ţepeş" şi IJJ Vâlcea, cu sprijinul tehnic al ofiţerilor DGIPI, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, informează, marţi, Poliţia Română.
Anchetatorii au stabilit că suspecţii accesau site-uri specializate în tranzacţii on-line, oferind spre vânzare bunuri pe care în realitate nu le deţineau. De regulă accesul la aceste site-uri se făcea prin crearea de conturi de utilizator, folosind datele de înregistrare ale altor persoane ori date ale cardurilor bancare aparţinând acestora.
Victimele erau determinate prin manopere de inducere în eroare să transfere diferite sume cu titlu de preţ al bunului oferit spre vânzare, garanţie sau taxe de livrare sau asigurare.
Valoarea totală a prejudiciului creat depăşeşte suma de 100.000 de euro, fiind identificate o sută de părţi vătămate, cetăţeni străini.
Persoanele identificate până în prezent vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 6 ore
Rotar
Acum 7 ore
EVREU