Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Prea putin, prea tarziu

Antrenorului Prakuraitis i se pot reproșa multe. În primul rând, selecția jucătorilor din turul de campionat. Nenumărate incertitudini până în ultimul moment. Jucători schimbați pe bandă rulantă, aduși după DVD-uri contrafăcute și cumpărate din târg. Prin urmare, perioada de pregătire a fost aproape inexistentă, având în vedere că nu ai avut un lot complet la dispoziție. Din declarațiile sforăitoare, „vom fi în maxim de formă la primele meciuri” s-a ales praful. Nici lotul nu era sigur la primele meciuri. Rând pe rând, Ploieștiul, Clujul și Mediașul au măturat cu CSU podeaua din Transilvania. Da, măcar podeaua lucea. Lipsită de vreun orizont, echipa a buctat-o în repetate rânduri, înfrângerea de acasă cu Craiova fiind bomboana de pe colivă. Pentru prima dată în mulți ani, CSU a iernat mai aproape de play-out decât de play-off. A venit turul. Că a știut de venirile noilor jucători sau nu e mai puțin important. Asta nu i se poate reproșa antrenorului Prakuraitis ci mai degrabă omului Prakuraitis. Remanierea s-a făcut, cu sau fără voința sa, iar individual, jucătorii veniți păreau mai buni decât cei plecați. A venit primul meci, cu Ploieștiul. O înfrângere la limită, care putea fi foarte bine transformată într-o victorie cu puțină inspirație de pe bancă. Dar unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. A venit dezastrul cu Clujul, amară umilință. Nemulțumirile s-au adunat, s-au așezat în teanc și au izbucnit exact când nu trebuia, după înfrângerea cu Steaua, unul din puținele meciuri din acest sezon în care CSU chiar a jucat bine. Ultime secunde cu ghinion au transformat o victorie într-o înfrângere. Dar echipa era pe val. Atunci a izbucnit scandalul. Frustrări de retur acumulate au izbucnit dintr-o dată. Au început să curgă acuzele, s-a pus presiune inutilă pe echipă iar sâmbătă, toată șandramaua a clacat. CSU a fost un copil care suge la două țâțe. De fapt, la mai multe. Cel puțin patru oameni dădeau indicații. Vulc senior de pe margine în prima jumătate și de pe bancă în cea de-a doua, Vulc junior plimba răvașe, Prakuraitis făcea tactici acolo, în lumea lui, iar Seals încerca să facă treaba tuturor. „No matter what you do, stop the motherfucker”. Asta așa, de indicație tehnică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 707

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus