Finalul campionatului național de baschet va fi vinovat pentru nenumărate infarcturi. CS Otopeni, CSU Sibiu și BCMUS Pitești vor tremura până în ultima etapă pentru calificarea în play-off.
Sibiul a primit aseară o mână de ajutor nesperată. Din partea echipei din Miercurea Ciuc, una dintre ultimele clasate. Ciucanii au reușit să treacă, la un punct diferență, de CS Otopeni, rezultat ce aproape califică Sibiul în play-off. Sibiul are avantajul coșurilor marcate în meciurile directe cu Otopeniul, o situație de egalitate de puncte la final de campionat urmând să fie favorabilă Sibiului.
În același timp, Sibiul n-a trecut atât de ușor pe cât credea de Poli Iași. Deși au condus la un moment dat cu 20-7, sibienii s-au trezit egalați și chiar conduși în finalul sfertului II. Nu înainte ca Earl Brown să fie protagonistul unei faze cum rar se vede în baschetul românesc. Proaspăt intrat în teren în sfertul secund, Brown intră într-o altercație cu vedeta ieșenilor Dawson. Ambii jucători sunt sancționați cu fault tehnic. Dawson e decis să se „răzbune” și joacă două faze om la om cu Earl Brown, provocându-l pe acesta să îl faulteze de nu mai puțin trei ori. Extrema sibiană a rămas, astfel, tot restul meciului pe bancă. Sibienii s-au dezmeticit după pauză și au câștigat ultimele două sferturi la diferențe considerabile, meciul cu Iașiul fiind cel mai aproape de marcarea „sutei”. Din păcate, Bâtă închide meciul la scorul de 98-82.
Principalii marcatori: Milos Markovic – 26 de puncte (2x3), 5 recuperări, Justin Herndon – 22 de puncte, 12 recuperări, 4 capace, Octavian Popa Calotă – 20 de puncte, 7 pase decisive, Michael Harrison – 16 puncte, 13 recuperări, 5 intercepţii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Miercurea Ciuc , Justin Herndon , MIchael Harrison , Poli Iași , Fără Octavian Popa Calotă , Earl Brown , Milos Markovic
Vizualizari: 298
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Rob
Acum 51 minute
Bitt Dannman
Acum 55 minute
John Doe
Acum 57 minute
Newman
Acum 1 oră
Un sibian vero