Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Primaria Medias trimite 19 sportivi la Jocurile Internationale din Scotia

Mediaşul participă cu o delegaţie formată din 15 sportivi şi 4 antrenori la Jocurile Internaţionale ale Copiilor care  au loc în acest în Scoţia, la Lanarkshire. Competiţia se va desfăşura în perioada 3 - 8 august 2011.

 „Mediaşul participă la Jocurile Internaţionale ale Copiilor încă din anul 1996, iar an de an sportivii noştri au înregistrat performanţe bune, obţinând în total 36 de medalii. Competiţia va fi şi anul acesta foarte puternică, având în vedere că vor participa peste 1.500 de sportivi din 80 de oraşe din întreaga lume.  Municipalitatea medieşeană sprijină participarea la astfel de evenimente sportive de nivel înalt pentru juniori. Sper ca tinerii sportivi medieşeni să obţină şi anul acesta performanţe bune la competiţia desfăşurată în Scoţia“, a declarat primarul Teodor Neamţu.

„Mediaşul participă anul acesta pentru a cincisprezecea oară la această competiţie de anvergură desfăşurată sub semnul promovării sportului între tineri, al fair play-ului şi al prieteniei. Mediaşul va fi reprezentat în întrecerile sportive a trei discipline: tenis de câmp, fotbal şi atletism“, a declarat Angela Ionescu, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Şcolar.

„Echipa de fotbal ce va reprezenta Mediaşul la Jocurile Internaţionale ale Copiilor este alcătuită din 7 sportivi, 6 jucători de câmp şi 1 portar. Aceştia provin de la Clubul Sportiv Gaz Metan şi Clubul Sportiv Şcolar ce se ocupă de pregătirea sportivilor la această categorie de vârstă, respectiv 15 ani. Sperăm să ne ridicăm la nivelul cerut de această competiţie internaţională“, a declarat Pănăzan Ioan, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Şcolar.

„În ceea ce priveşte tenisul de câmp, lotul format pentru competiţie este alcătuit din trei sportivi care provin de la Cluburile Dafora şi Romgaz Mediaş. Sperăm ca la aceste jocuri sportivii noştri să se prezinte aşa cum au făcut-o de fiecare dată la competiţiile naţionale şi internaţionale“ a declarat Negrea Dan, antrenor tenis de câmp.

 „La Jocurile Internaţionale ale Copiilor vor participa cinci atleţi care provin de la Clubul Sportiv Şcolar. Dacă anul trecut am obţinut două locuri patru şi un loc cinci, anul acesta sperăm că vom urca pe podium având în vedere experienţa acumulată“, a declarat Hermann Vasile, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Şcolar.

 Anul acesta vor participa la Jocurile Internaţionale ale Copiilor următorii sportivi:

  1. POPESCU RAREŞ -  1500 M
  2. ZUDOR IULIA MELINDA - 800M
  3. VANDOR NICOLAE – 1500 M
  4. RECOREAN ROXANA 100 M ŞI ARUNCAREA GREUTĂŢII
  5. KOPAN NORBERT – ARUNCAREA GREUTĂŢII
  6. PIŞTEA VASILE – TENIS DE CÂMP
  7. MIJA MIHAI - TENIS DE CÂMP
  8. GĂBAN ANTONIA - TENIS DE CÂMP
  9. POPA ADRIAN – FOTBAL
  10. OZSVATH  LAURENŢIU – FOTBAL
  11. VĂLEAN VLAD- FOTBAL
  12. VODA GEORGE – FOTBAL
  13. CHESLEREAN BOGDAN – FOTBAL
  14. FLOREA PAUL – FOTBAL
  15. CHMARA VICTOR ALEXANDRU - FOTBAL

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Sibian

Acum 12 ani

Sibiul nu aloca bani pentru activitatile sportive ale cluburilor sale!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus