Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Succesul postdecembrist al politicii antinationale (I)

Nu cred că există în întreaga istorie a României, o perioadă politică atât de perversă precum cea de după zisa noastră revoluţie. Nu mă refer la personajele politice în sinea lor, nici la relaţiile dintre ele sau între grupările pe partide ci la relaţia,  la atitudinea lor faţă de ţară, faţă interesele poporului român.
Totul a început cu începutul. Cele două decenii parcurse au prins contur istoric din perspectiva căruia se afirmă tot mai mult şi de către tot mai mulţi, nu numai că de fapt n-a fost vorba de o revoluţie ci de o lovitură de stat dar şi că aceasta n-a avut nimic de-aface cu interesele poporului român. Probabil mai sunt dedesubturi neelucidate dar faptele scoase la iveală până acum sunt edificatoare în sprijinul unei astfel de afirmaţii. Corespunde adevărului că relaţiile socio-economice precum şi atitudinea românilor faţă de regimul dur instaurat de Ceauşescu tindeau către un punct de fierbere, stimulate şi de prefacerile sfârşitului de deceniu în ţările „frăţeşti” în ale dominaţiei sovietice dar, apare tot mai clar că Ceauşescu era un ghimpe în ochi atât pentru proiecţia glasnost-perestroika a lui Gorbaciov, cât şi, destul de lesne de înţeles, pentru democraţiile occidentale. În îngustimea viziunii sale politice, a crezut că se va bucura de sprijinul acestora din urmă de vreme ce face opinie separată faţă de ruşi, fără să-şi dea seama că pe fondul sfârşitului războiului rece, tendinţa de relaxare a regimului sovietic este privită cu ochi buni de către occident şi că orice obstacol în calea unei atari  evoluţii va fi înlăturat. Spun unii istorici, probabil cu multă îndreptăţire, că între răsărit şi apus ar fi fost o înţelegere pe această idee şi că, imitând un alt aranjament de tip Yalta, Gorbaciov a primit undă verde pentru înlăturarea lui Ceauşescu.
De bună seamă o astfel de proiecţie necesita pregătire. În 1944-45, ruşii s-au bazat în primul rând pe tancuri. Pe urmele lor au venit oamenii pregătiţi din timp la Moscova şi au fost înscăunaţi în fotoliile politice. Acum nu se mai putea lucra pe faţă. Rolul esenţial revenea structurilor de diversiune care şi-au pregătit din timp oamenii de care aveau nevoie, de data aceasta nu la Moscova ci la noi acasă. În 1945 se numeau grupul Ana Pauker-Gheorghiu Dej. Acum s-a numit grupul Iliescu-Brucan. Se spune că circa 30.000 de „prieteni” veniţi dinspre răsărit s-au împrăştiat tiptil pe ogoare, în punerea la punct a unui vast plan diversionist. Grupul pregătit trebuia să fie „pe fază” gata să intre în acţiune. N-a mers perfect coordonarea. Iliescu a trebuit recuperat din nu ştiu ce ungher al ţării spre a striga prezent abia târziu în după masa lui 22 decembrie.
Nu este rostul acestui comentariu să descrie evenimentele. Destul cred, pentru a convinge cititorul, că astfel pregătiţi, protagoniştii noştri „revoluţionari” juraseră fidelitate nu poporului român ci intereselor ruseşti, în viziunea cărora, România, pe fondul unui comunism domesticit, trebuia să rămână un aliat de nădejde al blocului neo-comunist reşapat. În aces fel, în circumstanţe istorice care puteau favoriza o evoluţie naţional-pozitivă, „garnitura” la conducere i-a asigurat ţării o involuţie naţională. Armata, forţa istorică de nădejde în momente de restrişte fu repede „curăţată” de adevăraţi români ca gen. Guşe sau cei din CADA şi dată pe mâna lui Militaru GRU. Spre ruşinea istoriei, cu ea s-a înăbuşit aspiraţia spre o adevărată revoluţie. Ceea ce a urmat, fie că este vorba de sutele sau miile de morţi şi răniţi, de „micile mineriade” din lunile ianuarie-februarie fie de „marea mineriadă” din iunie, n-au fost altceva decât riposta noii puteri auto(sovieto)înscăunate, împotriva intereselor naţionale ale poporului român, a aspiraţiilor sale spre o adevărată democraţie. Putem lua la rând fiecare din actele sale politice principale spre a observa profunzimea caracterului lor antinaţional. Mai înainte de aceasta, să zăbovim puţin asupra încă unuia cu caracter de generalitate care a afectat ţara nu neapărat în relaţia cu răsăritul ci preponderent cu apusul.
Deschiderea necontrolată a graniţelor şi barierelor vamale s-a soldat cu inundarea pieţii cu produse occidentale ca şi cu exodul prădalnic al produselor finite româneşti care aveau căutare peste hotare încât, în scurtă vreme România nu mai producea aproape nimic sau producea pe stoc, în schimb consuma produsele altora. Este de crezut că şi o astfel de politică a fost anume urmărită, excedentul productiv occidental aţintindu-şi de multă vreme privirea asupra răsăritului ca potenţială piaţă de desfacere, căreia România i-a căzut pradă uşoară. Să fi fost preţul cerut pentru a-i lăsa mână liberă lui Gorbaciov?
Nu am date şi informaţii lămuritoare, n-am observat dezbătută cu temei problema în ce măsură, o conducere politică ataşată interesului naţional ar fi făcut faţă condiţiilor concrete de atunci, în scopul scoaterii ţării de sub influenţa malefică neo-comunistă, a prezervării capacităţilor ei economice. Se spunea, în cercuri extrem de restrânse, că Raţiu ar fi fost omul providenţial. Destul că românii, cumpăraţi cu pâine şi circ de factură ieftină, i-au dat lui Raţiu cu flit, în schimb i-au ridicat în slăvi pe Iliescu şi ai lui, pentru inegalabila performanţă de a fi deturnat evoluţia firavei democraţii româneşti înspre interese străine.
O altă caracteristică a evoluţiei politice a fost determinată de faptul că puterea în acest mod instalată, a trebuit să-şi cumpere pur şi simplu susţinerea populară, preţul fiind deschiderea largă a oportunităţilor pentru corupţie, pentru speculă, pentru infinite modalităţi de aranjamente, evaziuni, devalizări şi sustrageri, victimă căzând atât economia cât şi climatul moral, toate acestea deschizând larg poarta pentru prefacerile profund negative ale anilor ce au urmat.
În plan politic, noua conducere, sprijinită de o armată subjugată şi-a asigurat flancurile cu detaşamente comuniste de rangul II precum şi cu vechea securitate îmbrăcată într-o haină de împrumut. Cu toţii, sub înaltul patronaj camuflat rusesc. Partidele tradiţionale, făuritoare ale democraţiei româneşti ante-şi-interbelice au fost îngenunchiate, reprezentanţii lor umiliţi şi batjocoriţi, doar că n-au fost masacraţi sau înlănţuiţi ca pe vremea neaoş comunistă. Atunci, în primii doi ani post-evenimentele decembriste, s-au pus bazele degringoladei ce a urmat până în zilele noastre, la ele înrolându-se apoi aproape toţi politicienii ce au succedat la conducerea statului. În acest fel i s-a „asigurat” României un statut umilitor, locul codaş în Europa, de care se resimte din plin şi în prezent.
Exemplificări, în comentariul următor.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 199

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus