Leila Lopes, de 25 de ani, din Angola, a fost încoronată luni seară noua Miss Univers, după ce s-a descurcat foarte bine la o întrebare din concurs privitoare la trăsătura fizică pe care ar schimba-o dacă ar putea, răspunzând că frumuseţea interioară şi principiile contează cel mai mult pentru ea, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Frumoasa angoleză a reuşit să se impună în faţa altor 88 de competitoare pentru titlul de regină supremă a frumuseţii, obţinând acest titlu în premieră pentru ţara sa. Concursul s-a desfăşurat la Sao Paulo, în Brazilia.
Ediţia de anul acesta a reprezentat şi cea de a 60-a aniversare a celui mai important concurs de frumuseţe din lume.
'Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt foarte satisfăcută de modul în care Dumnezeu m-a creat şi nu aş schimba nimic', a răspuns Leila Lopes la întrebarea din concurs. 'Mă consider o femei dăruită cu frumuseţe interioară. Am dobândit multe principii minunate de la familia mea şi intenţionez să le urmez pentru tot restul vieţii', a adăugat ea.
Frumoasa africană a reuşit astfel să dezmintă pronosticurile, care mizau pe succesul unei latinoamericane. Cu şapte titluri câştigate în ultimii zece ani, latinoamericanele erau din nou favorite la coroana de Miss Univers. Cu toate acestea, Miss Venezuela, Vanessa Gonçalves, considerată marea favorită, nu a reuşit nici măcar să intre în finala de zece.
Leila Lopes a preluat diadema de Miss Univers de la reprezentanta Mexicului, Ximena Navarrete. Primul loc în concurs a fost câştigat de Miss Ucraina, Olesia Stefanko de 23 de ani, urmată pe locul doi de Priscila Machado, din Brazilia. Locul trei a fost ocupat de Miss Filipine şi respectiv locul patru de Miss China.
'Acum voi munci din greu şi voi încerca să rămân cu picioarele pe pământ', a declarat cu ochii în lacrimi noua regină a frumuseţii, vizibil emoţionată.
Foarte aplaudată de public la fiecare dintre apariţiile pe scena teatrului Credicard Hall, din Sao Paulo, tânăra angoleză a declarat că doreşte să termine 'facultatea de ştiinţe economice şi să devină un mare om de afaceri în ţara sa'.
Miss Angola va beneficia de un contract de un an cu organizaţia Miss Universe - aflată din 1996 în proprietatea magnatului american Donald Trump - pentru a difuza un mesaj de pace şi de luptă împotriva SIDA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Concursul Miss Universe , Miss China , Donald Trump , Sao Paulo , Credicard Hall , Leila Lopes , Miss Angola , Miss Ucraina , Miss Venezuela , Olesia Stefanko , Miss Filipine , Priscila Machado , Vanessa Gonçalves , Ximena Navarrete
Vizualizari: 427


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
La noi la sat, mere si-asa ... da-i in ma-sa de pietoni
Acum 4 ore
AndreiM
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Stefan
Acum 5 ore
DB