Compania românească Bitdefender şi-a lansat săptămâna trecută la Bucureşti noi versiuni ale aplicaţiilor sale şi o nouă identitate de brand.
Evenimentul, care a reunit în jur de 150 de invitaţi din străinătate, printre care şi jurnalişti de la publicaţii precum USA Today şi New York Times (SUA), El Pais (Spania) sau Computer Bild (Germania), a inclus şi o vizită de câteva zile la Sibiu.
Invitații au sosit la Sibiu încă de joia trecută unde au avut parte de unprogram special, cu numeroase vizite în judeţ şi în împrejurimile oraşului. Jurnaliştii străini au vizitat astfel atât cetăţile fortificate din judeţ cât şi centrul istoric al Sibiului sau Muzeul în aer liber din Dumbrava. Tot aici, musafirii au avut parte şi de câteva demonstraţii de dansuri tradiţionale, degustări de bucate şi demostraţii de olărit.
Bitdefender este un producător de soft de securitate vândut în peste 100 de ţări din întreaga lume. Compania a fost fondată de familia Măriuca şi Florin Talpeş și a avut anul trecut afaceri de 29 mil. euro, conform datelor de la Ministerul de finanţe.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 226
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Mircea
Acum 10 ore
Ion de la raion
Acum 10 ore
Teo
Acum 10 ore
Trotineta
Acum 10 ore
Marina