Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, va sărbători, în acest weekend, la Sibiu, 150 de ani de la fondare.
Oameni de cultură români din Republica Moldova, Ucraina şi ţări şi România se vor afla în următoarele zile la Sibiu, unde se vor omagia împlinirea a 150 de ani de la fondarea Asociaţiunii ASTRA. Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român a luat fiinţă în anul 1861, şi a fost principalul mijloc prin care a fost apărată românitatea din Ardeal.
Evenimentul va începe vineri, 4 noiembrie, cu o şedinţă festivă de deschidere la Sala Thalia, orele 10.00. În deschiderea evenimentului de vineri, vor cuvânta reprezentanţi ai mediului academic sibian, ai Mitropoliei Ardealului, ai Consiliului Judetean Sibiu şi chiar ai Preşedenţiei. Cuvântul de întâmpinare va parţine prof. univ. dr. ing. Octavian Bologa, Preşedintele Despărţământului Central Sibiu, cel de binecuvântare lui Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar cel oficial lui Traian Băsescu, a cărui prezenţă nu este confirmată încă. Imnurile naţional şi al ASTREI vor fi interpretate de Corul Bărbaţilor din Dumbrăveni.
Vineri, în corpul B al Bibliotecii Judeţene “Astra” din Sibiu, vizitatorii vor putea vedea vernisajul expoziţiilor “Asociaţiunea “ASTRA” – 150 de ani (1861 – 2011)”. “Va fi o importantă expoziţie de patrimoniu, în cadrul căreia vor fi expuse peste 400 de obiecte vechi, din colecţia 1905, printre care piese de mobilier, machete hidraulice şi chiar un costum de baie purtat la Miss Herculane 1905”, a descris directorul Complexului Naţional Muzeal ASTRA (CNMA) din Sibiu, Valeriu Olaru, în cadrul unei conferinţe de presă.
Tot vineri, 4 Noiembrie 2011, de la ora 14.00 la Casa Artelor din Sibiu - Piaţa Mică, nr. 21, vor avea loc următoarele manifestări culturale:
- Vernisajul expoziţiei „Moştenirea etnografică a Muzeului ASTRA. Tezaure din patrimoniul Muzeului Asociaţiunii”
- Lansarea cărţii „Mijloace de transport populare din România”, autor Valerie Deleanu
- Lansarea volumului „Pagini de folclor românesc din Serbia. Texte din colecţia lăutarului Sima G. Prunarevic 1888 – 1969”
- Lansarea catalogului „Imagini din Muzeul Asociaţiunii” şi a seturilor de vederi „Fotografii exponat în Muzeul Asociaţiunii” şi „Broderii şi ţesături româneşti”
- Moment artistic susţinut de invitaţii speciali „Junii Cetăţii” – Despărţământul Rupea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sala Thalia , Valeriu Olaru , Laurențiu Streza , Piața Mică , Traian Basescu , Consiliului Județean Sibiu , Mitropoliei Ardealului , Republica Moldova , Bibliotecii Județene , Mitropolitul Ardealului , Casa Artelor , Literatura Română , Complexului Național Muzeal , Muzeul Asociațiunii , Asociațiunea Transilvană , Arhiepiscopul Sibiului , Cultura Poporului Român , Muzeului Asociațiunii , Junii Cetății , Octavian Bologa , Corul Bărbaţilor , Despărţământul Rupea , Miss Herculane , Preşedintele Despărţământului , Valerie Deleanu
Vizualizari: 509
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Florea Radu
Acum 7 ore
Constantin
Acum 7 ore
Kukuruku
Acum 7 ore
Cea Ivan
Acum 7 ore
Sibiancă