Deputatul PSD Ioan Cindrea a câștigat o primă etapă în procesul său cu Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce în 21 martie, Curtea de Apel Alba a admis acțiunea deputatului. ANI poate face însă recurs la sentința judecătorului. În urma verificărilor declanșate în luna noiembrie 2010, Agenția de Integritate a constatat că Ioan Cindrea a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soției sale, Amalia Cindrea, în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală 34 Sibiu. Beneficiul obținut în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011 de către aceasta a fost de 35.061 lei (aproximativ 8.138 euro), potrivit ANI. Actul administrativ al ANI a fost contestat la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, care a admis plângerea lui Cindrea. ”ANI probabil că va face recurs. Am câștigat la Curtea de Apel Alba, s-a considerat legală angajarea soției în funcția de consilier parlamentar. Nu sunt singurul care a câștigat împotriva ANI, mai sunt și alte cvazuri în țară. Se consideră în motivația lor că în caliattea de consilier personal poți angaja persoane apropiate dacă au studii de specialitate, mai ales că în această poziție sunt și o mulțime de date confidențiale. A fost un raport tendențios al ANI”, a declarat președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea. Succesul deputatului PSD este cu atât mai important, cu cât Curtea de Apel Alba Iulia a admis nouă din cele zece acțiuni de „anulare act administrativ“ emis de ANI, cu care această instanță a fost sesizată.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Agenția Națională , Ioan Cindrea , Amalia Cindrea , Apel Alba , Apel Alba Iulia , Biroului Parlamentar
Vizualizari: 445
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian SB
Acum 5 ore
@@@
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
Bogdan