Luni,
05.01.2026
Ceata
Acum
-2°C

Noua generatie a oamenilor de afaceri: cei scoliti

Alexandru Ionuț Govoreanu, din Cisnădie, încă nu a împlinit 24 de ani, are un CV într-o continuă dezvoltare și a fost pus deja în generația tinerilor români care îi pot urma unora precum legendarul Steve Jobs. Ca orice tânăr cu studii în management și economie își dorește o afacere proprie. Dar nu arde etapele și a muncit - pentru că și-a dorit – în cadrul mai multor programe de internship ale unor mari companii din România.

Cel mai recent eveniment prin care Alex Govoreanu a atras atenția asupra lui a fost participarea la Sci-preneurship Challenge, anul trecut, la Bruxelles. La această competiție au participat câteva zeci de tineri din Europa, ”culeși” din două categorii: cei cu abilități STIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) și cei cu înclinații antreprenoriale. Echipelor formate din această combinație le-a fost dată drept sarcină redactarea unui proiect pentru un serviciu/produs care să rezolve o problemă importantă a societății contemporane.

Echipa lui Alex a propus un sistem complex de monitorizare a alimentelor cumpărate de către o familie, în vederea reducerii rispei de alimente. Câștigător a fost ales însă un proiect care, cu ajutorul nanotehnologiei, ar fi ajutat clienții restaurantelor să afle cât de proaspete sunt ingredientele mâncărurilor ce le sunt servite.

Să cunoști cât mai mulți oameni

Pentru Alex, absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul ULBS, licențiat în management și economie la Universitatea din Praga, masterand în management și marketing la Științe Economice la Sibiu plus o listă lungă de alte conferințe, programe și școli de vară, participarea la concursul de la Bruxelles nu a fost decât o altă oportunitate de a cunoaște oameni. ”Am investit mult în mine, iar acest lucru nu înseamnă numai studiu, ci cât mai multe participări la diferite evenimente, în urma cărora am cunoscut mulți oameni, fapt ce a însemnat noi oportunități. Când cunoști oameni, capeți experiență, lucrul pe care nu îl găsești în cărțile pe care le studiezi”. La concursul de la Bruxelles a ajuns după ce a câștigat un concurs pentru tineri atreprenori, în urma căruia a intrat și într-un program de internship la BCR. Un astfel de program a urmat și în cadrul companiei Scandia. ”Mulți colegi aproape că m-au certat pentru că intru în astfel de programe, pentru că «muncesc gratis». Puțini studenți din România înțeleg, însă, rostul practicii, ce înseamnă astfel de programe de internship, prin care înțelegi mult mai coerent anumite aspecte ale afacerilor”.

În urma participării la concursul de la Bruxelles, Alex a fost catalogat de presa centrală din România și nu numai drept exponent al generației de studenți care poate călca pe urmele lui Steve Jobs.

”Eu nu mă gândesc, încă, la bani. Sunt copil”

Studiile pe care le-a urmat sau pe care este aproape să le termine Alex nu îi oferă multe oportunități la Sibiu. ”Nivelul la care am studiat îmi lasă puține locuri în care să aplic ceea ce am învățat. La Sibiu nu se iau decizii, deciziile companiilor sunt luate la București. Am oferte și din București, dar și din străinătate. O să văd ce aleg, dar nu banii sunt primul lucru care mă motivează în alegere, ci posibilitățile mele de dezvoltare în acel loc”, spune Alex, care își va încheia cel de-al doilea masterat în vara acestui an.

Cu toate acestea, tânărul născut în Cisnădie spune că nu visează cai verzi pe pereți. ”Nu e tocmai un stereotip faptul că mulți tineri vor salarii mari, de la început, și locuri de muncă lejere. Eu sunt copil încă, nu mă gândesc la bani. Mă tentează să efectuez un stadiu în străinătate, după care să mă întorc în România. Aici este foarte mult loc să te dezvolți. Spre exemplu, la BCR am cunoscut un director de departament la 29 de ani, care a ajuns pe această poziție după ce a lucrat trei ani în Viena. Și toată lumea a spus, la întoarcere, «o, da, uite a lucrat trei ani în capitala Austriei»”.

Puținii tineri care pot schimba lucrurile

Alex Govoreanu face parte din generația tinerilor instruiți cu rezultate într-un anumit domeniu. Face parte din generația celor care vor să (se) dezvolte (în) România. Chiar dacă nu se regăsesc mulți în această categorie de vârstă. ”Nu știu, probabil de la părinți li se trage, dar mulți tineri sunt demotivați și de la început nu văd nicio șansă, nu mai au nicio încredere în schimbare. Dar, chiar dacă sunt mai puțini, există tineri încrezători și care vor și face ceva în bine”, crede Alex. Visul lui rămâne ca, după ce va trece prin structurile relevante ale unor companii importante, să își dezvolte propria afacere. În on-line.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

mmm

Acum 13 ani

\"Echipa lui Alex a propus un sistem complex de monitorizare a alimentelor cumpărate o familie\" GRAMATICA NE OMOARA domnilor ziaristi!!!! -al alimentelor -de o familie
Raspunde

antreprenor

Acum 13 ani

are dreptate, e necopt rau de tot! Din fericire romanii stiu sa traiasca din diferite burse de studii pana la adanci batraneti, inca un masterat, inca un doctorat, si uite asa vine mahmureala ca nu sunt apreciati si remunerati pe masura CV-ului! Metoda americana \"learning by doing\" e complet straina generatiei tinere din Ro. Dupa palmaresul afisat pana acum \"am investit mult in mine\" si-ar gasi lejer un loc de munca, dar faptul ca nu se gandeste la bani dupa studii tocmai in management si economie, da de gandit. Ii doresc totusi succes.
Raspunde

@mmm,

Acum 13 ani

n-ai dreptate, e corect acordul! Vrei sa analizam ca-ntr-a IV-a? OK - i:\"ce fel de sistem complex?\" r: \"de monitorizare\"; i: \"a cui monitorizare?\" r: \"a alimentelor\".
Raspunde

Gustav H.

Acum 13 ani

Bravo Alex tine-o tot asa, urmeaza-l pe Steve Jobs care a crapat de cancer pancreatic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus