Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Pustai continua. Conducerea o vrea pe Gaz Metan in primele sapte

Cristi Pustai și-a dat încă de ieri acordul pentru a continua încă un an pe banca tehnică a Gazului Metan. Obiectivul echipei pentru noul sezon a fost trasat de consiliul director - clasarea în primele șapte echipe la finalul campionatului viitor.

Vestea semnării noului contract dintre Pustai și Gaz Metan a fost dată de directorul general Ioan Horoba. „Vreau să vă anunț că domnul Pustai continuă colaborarea cu clubul pe care îl îndrăgește cel mai mult, unde s-a consacrat ca jucător și ca antrenor. Deci, încă un an de zile suntem împreună. Mă bucur pentru că o să continuăm colaborarea. Era cea mai bună alegere, zic eu, atât pentru domnul Pustai, cât și pentru club. Sigur, condițiile nu sunt aceleași ca cele de anul trecut, atunci poate că s-a semnat contractul la adevărata valoare. Acum, din cauza crizei și a problemelor prin care trece și clubul, contractul are o valoare mai mică, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să o știți dumneavoastră, o știe el și clubul”, a declarat Ioan Horoba.

Pregătirea, în Ungaria

Gaz Metan Mediaș va efectua două stagii de pregătire în Ungaria, iar antrenorul va face o analiză pentru a vedea „ceea ce s-a întâmplat” în sezonul recent încheiat al Ligii I, când medieșenii au terminat pe locul 13. „Vom mai colabora încă un an de zile. Am făcut destul lucrul acesta destul de repede, ca să evităm tot felul de articole de prin ziar, pentru că la un moment dat eram transferat în foarte multe locuri și nu este normal, pentru că am zis tot timpul că prima opțiune este Gaz Metan. O să pornim la un nou drum, de fapt orice început se vrea fecund. Va trebui să fim atenți în această perioadă. Urmează o perioadă foarte importantă, cu pregătirea în Ungaria, cu perioadă de transfer a jucătorilor, cu revenirea celor care au fost accidentați pe o perioadă mai lungă - îi putem considera și pe ei ca fiind noi, pentru că anul trecut ne-am folosit foarte puțin de unii jucători. O să facem o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat, pentru că am avut evoluții oscilante, cum am zis tot timpul, în campionatul trecut. Sunt unele cauze obiective, trebuie să le găsim și pe celelalte. Numai așa putem îndrepta, făcând o analiză pertinentă. Trebuie să găsim lucrurile slabe, ca să le putem corecta, și pe cele bune, ca să le putem îmbunătăți(...)obiectivul echipei este stabilit de consiliul director, însă eu cred că trebuie să vedem ce jucători aducem. În fine, este normal să îți propui cel mai bun loc ocupat vreodată(n.r. - locul șapte, în sezonul 2010-2011). Cât e de realizabil? Eu sper ca în acest campionat să nu mai fim urmăriți de atâtea acidentări, pentru că nu o să mai jucăm atât de multe jocuri”, a declarat, astăzi, Cristian Pustai.

În cele două etape ale stagiului de pregătire din perioada verii, medieșenii vor juca șapte-opt meciuri cu echipe din Ungaria și Ucraina. „Pregătirea din Ungaria se va face în două etape. Prima e la Debrecen, în perioada 21 iunie-1 iulie. În întâi plecăm la Budapesta, la Centrul Olimpic, unde vom sta și acolo o săptămână. Am ales un cantonament în două etape și pentru că jucătorii se satură de stat în același loc și intervine o rutină, li se face lehamite. Trebuie să te gândești și la ei în această perioadă. Vom avea câteva meciuri importante, vom juca cu MTK Budapesta, Honved Budapesta. Uzhgorod, o echipă din Ucraina, e deocamdată cu semnul întrebării. Și apoi cu Debrecen, echipa campioană a Ungariei. Vom deplasa un lot mai mare acolo și va juca și echipa întâi, și a doua. Apoi ne deplasăm la Budapesta, unde, probabil, vom mai juca două meciuri. A doua perioadă e din 1-8 iulie, pentru că pe 20 începe campionatul”, a mai spus Ioan Horoba.

Bozeșan, Lițu și Dutiță, out. Revine Akaki, se pregătește de plecare Bratu

În această perioadă, Gaz Metan va renunța la o serie de jucători. Primii plecați sunt Bozeșan, Lițu și Dudiță. „Bozeșan și-a reziliat contractul cu noi. Ne despărțim de Lițu și Dudiță, la final de contract. Cu Todea suntem în tratative pentru a mai rămâne încă un an de zile. Akaki revine din Turcia, pentru că avea opțiune de cumpărare, care nu s-a activat, deoarece echipa lor a retrogradat. Dacă se activează, e foarte bine! Până în momentul de față, nu pleacă nimeni de la Gaz Metan Mediaș în afară de cei de care ne despărțim. încercăm cu el(n.r.  - Florin Bratu) să reziliem contractul. Vreau să precizez că niciun jucător nu vine la Gaz Metan fără avizul antrenorului și fără a-l vedea. Nici de pe internet, nici d epe casete, nici în urma recomandărilor, stă minimum o săptămână în cantonament și îl verifică la unul-două jocuri. Încercăm și cu Raul del Campo, nu pentru că nu este fotbalist, dar acest băiat a fost urmărit numai de ghinioane și s-a accidentat - probabil vom încheia socotelile și cu el”, a declarat Ioan Horoba.

În ceea ce privește transferurile înspre Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai a spus că eventualele veniri vor fi anunțate doar după semnarea contractelor.

„Ca de fiecare dată, aceste lucruri(n.r. - transferurile de jucători) vor fi date presei în momentul în care se va semna contractul, pentru că așa este corect. Sunt jucători pe piața transferurilor, și dacă avansezi dinainte, dispar, fie sunt luați de alte cluburi - e o politică pe care o practică cred că toate cluburile din Liga I. Normal că ne vom gândi, vor fi jucători, care, probabil, o să vină și în probe, în Ungaria, pentru că o să avem o pregătire de vreo 18 zile acolo. O să avem șapte - opt jocuri, deci o să avem timp să testăm și noi jucători(...)Am luat-o de sus în jos iar din acest moment, în loc să avem vacanță, o să muncim. În aceste două-trei zile se va stabili lotul care va rămâne, urmând ca la acest lot să apară jucători noi. Dacă vor fi jucători disponibilizați, ei vor fi anunțați săptămâna aceasta, pentru că este normal să aibă timp și ei să își găsească alte echipe. Deci, maxim în două zile se va stabili”, a spus Cristi Pustai.

Întăririle de care are nevoie Mediașul pot să vină și după data de 20 iunie, când Gaz Metan va juca împotriva unor jucători din Spania și Anglia.

„Avem în intenție de a da curs unei inițiative, pe data de 20 iunie, de a avea un meci cu jucători din Anglia, liberi de contract, și Spania. Ar trebui să facem un meci cu ei aici, în Mediaș, Gazul Metan având prioritate în  eventuala achiziționare a unuia dintre jucători, dacă vom fi interesați. S-a mai făcut, acum o să vină cu un avion de la Londra, iar celălalt de la Madrid sau Barcelona, nu știu de unde. Se va încerca să îi aducem în aceeași zi și vom face această acțiune”, a conchis Horoba.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus