Proiectul de lege privind soluţionarea ridicărilor abuzive a autourismelor parcate „ilegal”, de către firmele de ridicări, a fost redepus la Camera Deputaţilor, de social-democratul Florentin Gust Băloşin. Proiectul a trecut de Senat, dar a fost respins inițial la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Social democratul încearcă acum din nou. „Zilnic sunt ridicate mii de maşini pentru parcare neregulamentară, în condiţiile în care nu există suficiente locuri de parcare. În majoritatea cazurilor, şoferul este cel care a greşit. Există însă şi cazuri în care firmele de ridicări auto acţionează abuziv. Majoritatea abuzurilor comise împotriva şoferilor rămân necunoscute din diverse motive. De asemenea, raţiunea proiectului de lege este să se respecte toate regulamentele adoptate de administraţia publică locală în aplicarea acesteia, este ca ridicarea autovehiculelor să reprezinte o măsură excepţională, nu una comună, pentru că deja a devenit o hăituire a şoferilor, multe firme de ridicări stau la pândă chiar. În acelaşi timp să reprezinte o măsură care oarecum să organizeze traficul, nu să fie o măsură de pândă”, a explicat deputatul pesedist Florentin Gust Băloşin, într-o declaraţie politică, susţinută în şedinţa Camerei.
Modul în care autovehiculele parcate neregulamentar în Sibiu sunt ridicate de către SC Piețe Sibiu SA nu este legal, a decis Tribunalul Sibiu și a parafat ca definitiv Curtea de Apel Alba Iulia. În termeni tehnici, instanța a admis excepția de nelegalitate a unor dispoziții din regulamentul referitor la ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Altfel spus, constatarea contravenției care să ducă la ridicarea mașinii nu mai poate fi făcută de agenții SC Piețe Sibiu SA, ci doar de către reprezentanții Poliției Rutiere sau ai Poliției Locale.
Peste 5.500 de mașini au fost ridicate în Sibiu din aprilie anul trecut, de când activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor parcate neregulamentar a fost transferată în subordinea SC Piețe Sibiu SA – în baza Hotărârii Consiliului Local Sibiu nr. 103/2011.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Ada
Acum 4 ore
Ioan Rotar
Acum 4 ore
Rotar
Acum 5 ore
EVREU